22 mai 2013

Astăzi Mercur şi Chiron formează cuadratură, aspect care ne obligă să ne oprim puţin din cura nebunească a zilei şi ne face să ne gândim la adevăratele noastre valori, pentru că este nevoie să ne schmbăm mentalitatea şi perspectiva din care privim viaţa şi întâmplările ei.
Apoi Luna formează trigon cu Jupiter, aspect care nu face decât să ne bulverseze tocmai pentru că vin spre noi prea multe idei, informaţii sau proiecte care ne abat pentru moment de la calea noastră şi ne aruncă pe o pantă destul de ciudată, adică, ne dezinformează sau ne întârzie.
Apoi la 10.30 Luna formează trigon cu Jupiter, determinându-ne să fim deosebit de raţionali şi să ne axăm exclusiv pe raţiune în detrimentul intuiţiei. Probabil că avem capacitatea de a ne poropune să realizăm mai multe planuri concomitent, dar numai o parte dintre ele se concretizează. După acest aspect Luna este fără direcţie, motiv pentru care nu reuşim să ne facem înţeleşi, comunicînd altceva decît ceea ce ne propunem şi nereuşind să fim convingători. Nu sunt recomandate întâlnirile de afaceri, trebuie amânată semnarea actelor sau contractelor şi sunt de evitat activităşile comerciale sau încheierea unor înţelegeri sau alianţe.
Va exista tendinţa de a încerca să ne manifestăm cunoaşterea fără a fi prea siguri de ceea ce ştim. Cunoaşterea de sine este foarte importantă, la fel ca şi cercetarea spirituală. Mare atenţie la cuvintele pe care le rostim, pentru că vom fi judecaţi după ele. Nu ne vor fi permise minciunile sau prefăcătoria, şi în general ar trebui să ne axăm pe rezolvarea unor lucruri care necesită o realizare rapidă.
 
ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR
Cum se curata energia? In primul rand, nu se fuge de acest lucru! Se infrunta problema si se lasa energia sa se manifeste. De indata ce acest lucru este facut, energia este disipata si cel in cauza poate merge mai departe. In orice fel se manifesta, ea va cauza durere si suferinta, pentru ca se elibereaza ceva ce a fost adesea in adancul sufletului timp de multe incarnari. Daca sunt lasate sa curga si se merge mai departe, se ajunge intr-o stare de constientizare in care constiinta, iluminarea sufletului se pot schimba, si numai atunci se poate urca in vibratie. 

GRADUL SABIANAL ZILEI – 2 GEMENI
MOŞ CRACIUN UMPLÂND (CU DARURI) ŞOSETE PE FURIŞ
Pentru fiecare om sunt pregătite daruri ale Vieţii, dar fiecare le primeşte după mintea şi sufletul lui. Dacă eşti mereu nemulţumit, darurile care iţi sunt oferite pot trece neobservate, şi te condamni singur la o viaţă nefericită. Dar dacă ştii să recunoşti ce ţi se dăruieşte şi să te bucuri de ceea ce ai, viaţa ta este frumoasă şi împlinită, căci vei primi mereu mai mult. Celui care are, i se va da, şi celui care nu are i se va lua şi ceea ce are.
 
GRADUL SABIAN AL LUI MERCUR – 13 GEMENI
UN PIANIST DE RENUME MONDIAL, DÂND UN CONCERT
Fiecare om are aptitudinile şi talentele sale, dar important nu este ce ai, ci mai ales cum foloseşti ceea ce ai. Dacă ştii să-ţi pui talentul şi abilităţile în serviciul celorlalţi, oferindu-le astfel tot ce poţi oferi mai bun, atunci viaţa ta poate fi plină de succes şi bucurii care se revarsă asupra tuturor. Depinde de tine să pui în valoare bogăţia pe care o stăpâneşti şi pe care nu ţi-o poate lua nimeni.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top