Este posibil ca la nivel subtil să simţim nevoia unor transformări, aici opoziţia Lună Saturn retrograd îşi spune cuvântul, a unor revoluţii, totuşi acestea nu trebuie făcute cu forţa ci pur şi simplu înţelese şi acceptate, dar mai ales privite ca o necesitate. Este important să evităm graba, să nu ne pierdem în discuţii fără rost, manifestând în toate acţiunile cumpătare şi înţelegere, dar mai ales înţelepciune. Poate că cea mai potrivită atitudine ar fi să luăm poziţia observatorului, să fim prevăzători, evitând să ne supraevaluăm posibilităţile.
Luna este în scădere, energia noastră fizică se află la cote minime, de aceea este important să ne ocupăm strict de problemele cotidiene sau cele planificate, evitând să ne pierdem în amănunte sau să ne extindem activităţile.
În general nu putem conta decât pe noi înşine, fiind un test de anduranţă, răbdare şi încredere, de voinţa de susţine idealurile. Indiferenţa sau încăpăţânarea, violenţa şi aviditatea sau cruzimea nu ne vor fi de nici un folos, mai ales pe termen lung. În schimb obligaţiile familiale devin mai presante, căpătând mai multă substanţă, iar sentimentul de sufocare pe care-l simţim trebuie să ne determine să înţelegem că este necesar să ne reformula ambiţiile de viaţă şi hotarele. Acum, în această perioadă avem şansa de a medita asupra dorinţelor în sensul ambiţiilor, pe termen lung, putând să punem fundamentele şi să stabilim operaţiile necesare pentru progresul carierei personale. Această intervenţie poate conduce la relocarea afacerii sau schimbarea profesiei, ori cel puţin la restructurarea mediului de lucru.
Este extrem de important să înţelegem că acum marea majoritate experimentează acum efectele directe ale karmei, generate de ultimele noastre acţiuni sau eforturi creatoare sau de relaţiile de cuplu avute în trecut.
Este esenţial să ne învingem frica, să nu ne lăsăm copleşiţi de ambiţie sau instincte, să fim structuraţi şi disciplinaţi, orientându-ne atenţia doar într-un singur sens. Dacă vreţi Saturn care este egal cu datorie şi responsabilitate, ne ţine mintea în şah, Marte în Gemeni, este un exerciţiu de responsabilitate, maturitate şi agilitate a minţii. Deci, disciplina chiar dacă acum o resimţim ca pe o frustrare sau inhibiţie, ne reorientează către noi înşine, dându-ne ocazia să ne amplificăm forţa interioară prin trezirea propriilor resurse profunde.
ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR
Tuturor celor care veghează asupra mea, se pare că mi-am uitat scopul divin al vieţii şi vă cer ajutorul să-mi pot reaminti motivul pentru care am ales să vin aici, în acest moment. Doresc să elimin toate temerile care mă împiedică să-mi reamintesc scopul vieţii, inclusiv teama de succes sau eşec. Ştiu că sunt în stare să-mi împlinesc misiunea şi vă cer să mă îndrumaţi în continuare să ştiu ce cale mi-ar încânta inima. Vă rog ajutaţi-mă să cunosc diferenţa dintre bucurie şi teamă pentru a putea să mă implic mai profund în acţiuni importante care să slujească celorlalţi şi mie să-mi aducă bucurie. Vă mulţumesc mult!
(Vindecarea cu îngerii – Doreen Virtue)
GRADUL SABIANAL ZILEI – 15 GEMENI
DOI COPII OLANDEZI DISCUTÂND
Comunicarea de la suflet la suflet nu are nevoie neapărat de un limbaj sofisticat sau de concepţii complicate. A vorbi simplu, din inimă, este cea mai eficientă cale pentru a transmite celorlalţi idei utile. Fiecare va recepţiona ceea ce crede că îi este de folos, şi nimeni nu are nevoie să impună altcuiva punctul său de vedere.
GRADUL SABIAN AL LUI MERCUR – 8 RAC
DOUĂ ZÂNE – SPIRITE ALE NATURII – DANSÂND ÎNTR-O NOAPTE CU LUNĂ
Atunci când priveşti în sufletul tău, detaşat de tensiunile şi problemele obişnuite, poţi să vezi că viaţa nu se bazează pe aceste probleme, că ea poate fi numai bucurie. Există oameni care ştiu să se bucure de fiecare moment, sau să facă din orice clipă un prilej de armonie şi înălţare, în loc să-l folosească drept prilej pentru noi suferinţe. Fiecare om îşi alege singur paşii în viaţă: după cum doreşti, poţi să mergi înainte dansând sau şchiopătând.