Săptămâna 9 – 15 iunie 2013

Suntem în săptămâna guvernată de Venus, aflat în semnul Racului, o poziţie foarte bună de unde formează cuadratură cu Uranus şi opoziţie cu Pluton, aspecte dure, care ne determină să ne dezvoltăm intuiţia şi acţiunile. Apoi Venus este denumită micul benefic, motiv pentru care săptămânile guvernate de ea, sunt armonioase, cu atât mai mult cu cât Luna este în creştere şi ea se află în semnul Racului. Tensiunile apar doar atunci când ne cantonăm prea mult de trecut, când frica şi ne-ncrederea sunt cele care ne împiedică să trăim în prezent pentru că suntem tributarii trecutului.
De aceea această săptămână ar trebui să fie pentru fiecare dintre noi un moment de luciditate sau de meditaţie în ceea ce priveşte prezentul. Dacă facem toate acestea putem obţine răspunsuri importante, putem să ne descoperim nevoile sufleteşti să acţionăm pentru ane armoniza viaţa şi relaţiile.
Săptămâna începe cu ingresul lui Lilith în semnul Racului, aspect important, pentru că după o perioadă de 9 luni în care ne-a fost testată abilitatea de a recepţiona mesajele şi de a acţiona ne-ngrădit şi liber, acum suntem provocaţi să finalizăm, să încheiem tot ce ne leagă de trecut tocmai pentru a ne elibera de resentimente şi atitudini greşite. Mai multe informaţii legate de acest ingre se pot citi în articolulaflat la https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/previziuni-si-analiza-importanta-pentru-tranzitul-lui-lilith-in-semnul-racului.
Apoi un aspect important al săptămâni îl reprezintă Luna Nouă din semnul Gemenilor, care deschide un ciclu de 30 de zile, în care avem de analizat şi pus în practică, adică, în primă fază de înţeles, ce anume avem de făcut, început, dezvoltat sau înţeles. În principal suntem îndrumaţi să punctăm, sau mai bine spus se apasă puternic asupra vulnerabilităţilor noastre, tocmai pentru a înţelege, nu durerea pe care o ştim deja, ci cauza care o provoacă. Se deschide cumva, la această Lună Nouă, un moment important de eliberare, de schimbare, dar şi de salvare a ceea ce este important pentru noi toţi.Se poate spune că este important să descoperim valorile tradiţionale, adică cele durabile, nemuritoare, şi să le integrăm în viaţa noastră, adică să le folosim criteriile pentru alegerile şi acţiunile pe care le avem de făcut. De fapt, această Lună Nouă va pune capăt unei lungi perioade de criză, atât materiale cât şi spirituale, fiind un moment important al deciziilor, după lecţiile personale primite de fiecare în urma acestei perioade de criză.
Mai multe despre această Lună Nouă puteţi citi în articolul https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/previziuni-pentru-luna-noua-din-semnul-gemenilor-din-8-iunie-2013.
Imediat după Luna Nouă şi după trecerea lui Lilith în semnul Racului, are loc o conjuncţie Lună Lilith, ea este importantă din două motive, primul ar fi pentru că Lilith se află în semnul Guvernat de Lună şi al doilea că este o legătură specială între Lună şi Lilith, poate datorită definiţiei astrologice a poziţiei lui Lilith dar şi pentru că este de esenţă profund feminină, accesând într-un fel mult mai puternic decât Luna, şi la nivelul subconştientului nostru, anumite resorturi importante. De aceea conjuncţia ne provoacă să ne eliberăm de toate relaţiile bolnăvicioase, ne ajutăsă trăim în prezent, pentru a clădi un mâine frumos şi plin de armonie.
Dacă acceptăm realitatea aşa cum este, şi pe noi aşa cum suntem vom mergem înainte, pe calea noastră, indiferent dacă ne place sau nu ce se petrece în jur. Comunicăm bine, ceea ce ne ajută să realizăm tranzacţiile pe care ni le dorim şi să avem reuşite în plan profesional. Este important să ne stăpânim manifestările emoţionale violente, ele ne vor împiedica să realizăm ceea ce ne propunem.
În plan sentimental, lucrurile sunt mai complicate, tensiunile ajung la apogeu, se poartă discuţii aprinse, se fac reproşuri, toate acestea transformă multe relaţii în adevărate redute în care se aruncă în joc vanitatea şi orgoliul, ceea ce poate duce la rupturi greu de reparat. Avem de învăţat că nu putem accepta pe cineva fără să-l înţelegem, dar mai ales fără a-i respecta libertatea.
În calendarul popular, Sărbătoarea Grâului este prezentă în ziua de prăznuire a Sfântului Vartolomeu, în data de 11 iunie, marţi. Sfântul Vartolomeu a fost unul dintre cei doisprezece ucenici ai lui Hristos. În această zi, ţăranii mergeau cu grâul la biserică, pentru a fi binecuvântat. Din acest grâu se făcea pâinea, dar ei hrăneau cu el şi animalele şi păsările, pentru a fi ferite de boli. Mulţi cred şi acum că pe bobul de grâu se vede chipul lui Hristos. Ţăranii mai ştiau un lucru: din grâu se face pâinea, iar din pâine se preface Trupul lui Hristos în Liturghie.
În popor există credinţa ca odată cu Înălţarea Domnului – joi 13 iunie, se înalţă şi sufletele celor adormiţi, sufletele rătăcitoare deveneau strigoi de aceea în această zi se practică ritualuri de apărare, se fac pomeni, sunt culese şi sfinţite plante despre care se crede ca au proprietăţi magice (leuştean, alun, paltin); se vopsesc ouă roşii şi în această zi se spune: Hristos s-a înălţat!
Ţinând cont de toate aceste aspecte aş putea spune că trecem printr-o perioadă mai delicată, mai sumbră, în sensul că suntem forţaţi să acţionăm fără a ne dori prea mult acest lucru. Totuşi nu întotdeauna înţelegem logica sau raţiunea după care funcţionează lucrurile şi poate că nici nu este necesar, important este să apelăm la sprijinul lui Dumnezeu, să accesăm Eul superior, pentru a obţine aplombul de care avem nevoie pentru a acţiona energic şi precis.
Din punct de vedere karmic este un moment în care încercările trebuiesc obligatoriu depăşite sau măcar înţeleasă semnificaţia lor; acum este o perioadă de plăţi karmice care au un rol important pentru viitorul nostru, din punct de vedere spiritual.
O veche legenda spune ca, de fapt, patru au fost magii care urmau sa mearga sa se inchine Pruncului dumnezeiesc. Despre cel de-al patrulea se zice ca si-ar fi vandut tot ce avea si ar fi cumparat trei nestemate – un safir, un rubin si o perla – pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Si grabindu-se el sa ajunga in Babilon, unde, dupa cum se vorbisera, il asteptau ceilalti trei, acesta a intalnit pe drum un om vatamat, la care nimeni nu se uita. Pe data se hotari sa-l duca la un doctor, caruia ii dadu safirul ca sa-l ingrijeasca pe bolnav pana la deplina insanatosire. Numai ca astfel, zabovind prea mult pe cale, ceilalti nu l-au mai asteptat si au plecat fara el. El n-a deznadajduit, ci, tinandu-se dupa stea, a facut singur drumul spre Betleem. Aici a aflat ca magii Il gasisera pe Prunc si I se inchinasera deja, ca soldatii lui Irod pornisera macelul celor nou-nascuti si ca Sfanta Familie apucase calea Egiptului. Cum chiar in fata lui un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul din brate, pentru a-l omori, magul nu statu pe ganduri si, aratandu-i soldatului splendidul rubin, il indupleca sa-l primeasca in schimbul vietii pruncului. Soldatul a luat piatra, stergand-o in graba de acolo, iar biata femeie nu mai stia cum sa-i multumeasca strainului ca picat din cer.

Magul isi puse in gand sa-L caute mai departe pe Mantuitorul, cu singurul dar care-i mai ramasese: perla. A umblat el vreme indelungata, dar n-a aflat ce cauta, caci nu mai era steaua care sa-i arate drumul. Si iata ca, dupa 30 de ani si mai bine, afla de la niste calatori ca Iisus propovaduia in partile Ierusalimului. Porni bucuros intr-acolo, dar in seara cand sosi, afla ca Iisus tocmai fusese rastignit pe Golgota. Magul se duse la locul cu pricina, ca macar in clipa din urma sa se inchine dinaintea Domnului inca in viata si sa-I dea ce mai ramasese din darul pe care i-L pregatise candva din toata inima. Iata insa ca prin fata lui trecura doi soldati romani ce tarau spre temnita o tanara evreica. Oprindu-i din drum, magul scoase repede perla si le-o trecu pe sub ochi, zicand: „Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc voua aceasta perla, si veti fi mult mai castigati”. Lacomi, soldatii luara perla si-o eliberara pe tanara, ale carei multumiri inlacrimate magul nu mai statu sa le auda, caci zorea sa-L prinda in viata pe Cel rastignit. Inima ii era grea, caci nu mai avea nimic sa-I dea in dar Imparatului imparatilor, dar nazuia macar sa-L vada si sa I se inchine. Cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept in ochii lui si i-a spus:
– In sfarsit, ai venit! Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri …
– Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu?! – baigui magul, mirat.
– Tot ce duceai cu tine ai dat celor nevoiasi. Or, dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, adevarat iti spun, ca este cel mai de pret dintre toate. Caci cel ce-L iubeste pe Dumnezeu, acela isi revarsa dragostea sa asupra oamenilor; si cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.
 
 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top