Astăzi se pare că ar trebui să lăsăm mintea să se odihnească puţin şi ne lăsam conduşi de intuiţie sau pur şi simplu să ne abandonăm. Trigonul Saturn Neptun, cu Neptun în domiciliu, îşi spune din plin cuvântul, ajutându-ne să simţim la nivel interior o profundă dorinţă de adevăr şi moralitate. Va trebui să înţelegem că nu este bine să-i judecăm pe cei din jur, pentru că în această perioadă vom trăi şi noi aceleaşi sentimente, acelea de a fi judecaţi; să înţelegem că trebuie să avem răbdare cu oamenii să le ascultăm când îşi exprimă adevăririle interioare.
Dar pentru asta trebuie să renunţăm la prejudecăţi şi dorinţe subiective, şi trebuie să învăţăm să vedem lucrurile în ansamblu, ridicându-ne mai presus de viziunea limitată a omului obişnuit.
Trebuie să recunoaştem ce ne dorim cu adevărat şi să întâmpinăm cu bucurie prilejurile care ne apropie de idealurile noastre. Teama de eşec sau frica de schimbare ne vor aduce peste ani regretul că nu am încercat şi altă cale sau alt drum, chiar dacă acum ne pare dificil.
Avem o vitalitate puternică, dar foarte important, aceasta o vom folosi în scopul transformării noastre profunde, sau a unor schimbări radicale. Evenimentele care vor avea loc sunt bulversante, dar cu îndrăzneală şi reformă viguroasă, se pot transforma în favoarea noastră, aducând chiar bogăţie. Oricum trebuie să fim extrem de vigilenţi şi corecţi, să finalizăm ceea ce începem şi să nu ne lăsăm atraşi de dorinţa de a amâna lucrurile.
Calităţile extrasenzoriale sunt foarte bune, avem intuiţie şi inspiraţie. De aceea este important să ţinem cont de presentimente, să fim creativi şi înţelegători cu semenii noştri. Este o zi cu multe tensiuni interioare, dacă au rămas treburi neîncepute să ne concentrăm asupra lor pentru a asigura fluxul pe care ni l-am propus. Direcţionarea gândurilor trebuie să fie neapărat pozitivă, pentru că ele vor lucra asupra evenimentelor ulterioare. Pot avea loc foarte multe evenimente care analizate cu atenţie pot deschide ulterior un nou capitol al cunoaşterii de sine.
Putem îmbina armonios intuiţia şi comunicarea pentru a rezolva problemele presante. Avem forţa necesară să reuşim să transformam lucrurile în favoarea noastră.
În aceste zile ne este testată voinţa, perseverenţa şi corecta dirijare a energiei fizice, corect dirijate vom putea obţine succese datorate voinţei. În plus dacă vom reuşi să folosim metode noi de exprimare, imaginaţia şi originalitatea fiind de bază în aceste zile, în acest fel vom avea posibilitatea de a deschide noi proiecte sau afaceri sau de a rezolva favorabil situaţiile confuze. Munca ne va aduce rezultate deosebite şi trebuie să fim preocupaţi de ea.
Să nu uităm că astăzi se sărbătoresc Paliile, nume care vine de la fratele mai mic al Sfântului Ilie, mai sunt cunoscuţi şi drept Circovii Sfântului Ilie, care se ţin la 19 iulie. Întâiul dintre ei, ca de altfel şi ceilalţi, este respectat cu stricteţe, de frica incendiilor. Paliile se ţin împotriva arşiţei şi a beteşugurilor arzătoare. În ajunul zilei de Sfântul Ilie fetele mari se duc noaptea prin locurile unde e semănată cânepa, se despoaie de cămaşi şi, dupa ce se tăvălesc pe pământ, se îmbracă iute şi se duc de se culcă. Daca peste noapte vor visa cânepa verde, e semn că se vor mărita cu flăcăi; dacă însă vor visa cânepă uscată, se vor mărita cu oameni bătrâni.
ORA PLANETARĂ A LUI VENUS
Este important să medităm asupra ceea ce înseamnă eşecul pentru noi, să încercăm să aflăm ce ne determină teama faţă de el, dacă vom descoperi atunci el va dispărea ca prin farmec din viaţa noastră.
Să nu uităm că fiecare se ocupă cu ceva. Dar puţin sunt cei care îndeplinesc lucrul respectiv în cel mai bun mod cu putinţă. Aceia sunt oamenii care ating succesul. Crede şI înfăptuieşte – aceasta este marea lege a succesului!
GRADUL SABIANAL ZILEI – 27 RAC
O FURTUNĂ VIOLENTĂ ÎNTR-UN CANION PLIN CU CASE SCUMPE
Şi cele mai scumpe proprietăţi materiale pot fi expuse pericolelor atunci când vine momentul marilor încercări. Valoarea lucrurilor constă în durabilitatea lor, nu în costul lor, iar lucrurile materiale au întotdeauna o durată limitată. În marile crize, bazează-te numai pe ceea ce nu poţi pierde, nu pe ceea ce se poate nărui oricând.
GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 26 LEU
DUPĂ O FURTUNĂ TERIBILĂ, UN CURCUBEU
Totul este trecător, şi oricât de mare ar părea furtuna din viaţa ta, după ea va ieşi şi soarele. Orice furtună este un moment în care ai prilejul să îţi pui la încercare puterea de a acţiona în situaţii de criză, tăria de a nu te lăsa copleşit de energiile exterioare dezlănţuite, de tulburările din afara ta, şi astfel de a-ţi consolida pacea şi armonia lăuntrică. În final, ele se vor manifesta şi în afara ta, pe cerul vieţii tale.