5 august 2013

Astăzi întreaga zi Luna este fără direcţie, în propriul ei domiciliu, de aceea toate activităţile legate de dezvoltarea personală sunt excelente şi extrem de bine venite. Apoi intuiţia şi empatia se află la cote maxime şi este bine să le folosim pentru a afla răspunsuri la întrebările care ne domină.
Îniante de a intra în mişcarea fără direcţie, la ora 9.48, are loc conjuncţia dintre Lună şi Mercur, ceea ce aduce acestei zile o specificitate în plus, şi anume aceea că putem să analizăm din punct de vedere al eficienţei personale şi al efectului şi impactului spiritual asupra noastră a activităţilor legate de comunicare, călătorii, studii, cercetare şi evident şi cele comerciale. Este doar momentul de refelecţie şi analiză, acţiunea concretă urmând să aibă loc abia săptămâna viitoare când şi Luna va fi în creştere. Astăzi este bine să medităm, să reflectăm, să privim în profunzime toate ideile pe care le avem.
Cred că ar trebui să ne ocupăm strict de viaţa noastră interioară, de treburile casnice sau administrative, fiindu-ne mult mai dificil să ne implicăm în activităţi practice, concrete.
După-amaiză suntem încordaţi, foarte temători şi nesiguri pe acţiunile noastre, destul de iritaţi şi lipsiţi de diplomaţie. Este vorba de fel de fel de blocaje care apar, a căror cauză o reprezintă acţiunile negândite sau cele improvizate din lipsă de răbdare. Este important să analizăm ceea ce nu ne iese şi să fim mai puţin încordaţi. Este la fel de important să ne îndreptăm cu încredere gândurile către îndeplinirea scopului propus. Sentimentele de mâhnire şi singurătate pot fi frecvente, de aceea este important să fim deschişi pentru a studia lucruri noi sau pentru a ne ocupa de aflarea tainelor necunoscutului.
 
ORA PLANETARĂ A LUNII
Fiind o zi aparent liniştită, după zilele anterioare, trebuie să ne regăsim echilibrul şi să depăşim momentele tensionate care au fost prin ieşire în mijlocul naturii sau prin meditaţii. Tot pe aceste ore este bine să medităm asupra acelor relaţii care ne aduc suferinţă. Să încercăm să uităm trecutul sau să rupem acele relaţii din trecut care ne fac rău.
 
GRADUL SABIANAL ZILEI – 13 LEU
UN BATRAN CAPITAN DE MARINA IN BALANSOAR PE VERANDA CASEI SALE
Unele intamplari din viata ajungi sa le intelegi abia atunci cand devii detasat, cand rezultatul lor potential nu te mai afecteaza, cand ai reusit sa treci dincolo de ele si le poti analiza lucid si obiectiv. Cu cat te poti detasa mai usor, cu atat ai sanse mai bune sa gasesti solutiile cele mai practice.
GRADUL SABIAN AL LUNII – 22 RAC
O FEMEIE AŞTEPTÂND O CORABIE
Unele lucruri nu se pot împlini instantaneu. Trebuie să înveţi să ai răbdare, să aştepţi împlinirea lor, păstrând mereu vie imaginea împlinirii. De fapt, nu ştii niciodată când se va împlini ceea ce visezi. În multe cazuri trebuie să acţionezi pentru a ajunge la împlinire, şi atunci pare să fie cel mai frumos, căci eşti sigur că, dacă faci tot ce depinde de tine, ajungi la ţintă. În alte cazuri nu ai aceeaşi siguranţă, fiindcă ai senzaţia că împlinirea depinde şi de alţii. De fapt, tot de tine depinde. Când eşti pregătit cu adevărat, dorinţa ţi se îndeplineşte.
 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top