18 august 2013

Ziua de astăzi se află sub semnul conjuncţiei Soare Ceres, acest aspect este de luat în seamă căci ele ne influenţează aspectele vieţii legate de planul concret, material, adică de rezultatele muncii noastre, de roadele pe care le obţinem în urma activităţilor pe care le înfăptuim. De aceea ar fi indicat să ne dedicăm câteva momente pentru a ne face planuri legate de felul în care ne putem exprima cel mai bine calităţile dar mai ales de modul în care ceilalţi să se folosească în sens constructiv de ele. Aceste cicluri: scurt de 1 an şi lung de 4 ani, care se deschid astăzi ar trebui să ne ajute să înţelegem felul în care cei din jur ne percep dar  mai ales modul prin care noi putem să devenim lideri de opinie în zonele în care activăm. Oricum acest aspect ne vorbeşte despre lucruri concrete, despre planurile şi calităţile noastre cu care am fost înzestarţi şi care ar trebui folosite pentru a ne pune în valoare şi a ne dezvolta, dar care ar trebui să ne ajute să ne susţinem şi financiar. Astăzi trebuie să ne gândim la acţiuni concrete, la la planuri prin care să ne dezvoltăm capacităţile dar mai ales să acţionăm pentru a le pune în valoare.
Tot astăzi are loc conjuncţia dintre Mercur şi Vesta, cumva aspectul fiind un fel de urmare a conjuncţiei pe care Soarele a format-o anterior – 6 august – în sensul că atunci am simţit la nivel subtil ce trebuie să facem, astăzi înţelegem, este ca un fel de iluminare pe care o avem, totul este să fim atenţi la semnale, idei, informaţii, stări. Înainte de acestea ar trebui să ne facem un fel de autocritică matură, , într-un fel sau altul este o situaţie periodică – cam un an – în care este necesară această evaluare, cu responsabilitate şi apoi încercând să ne scriem toate situaţiile dificile cu care ne confruntăm şi să le găsim o rezolvare.
Săptămâna care începe astăzi este sub influenţa lui Saturn, adică este cam apăsătoare şi nu face decât să ne oblige să acţionăm în cel mai potrivit sens în conformitate cu menirea noastră, suntem ajutaţi de configuraţia de Cort, dar despre toate acestea am să vorbesc în Previziunile săptămânale.
 
ORA PLANETARĂ A SOARELUI
Tot ceea ce poţi să faci este să înţelegi scopul şi să te dedici lui, în fiecare clipă. Dacă nu te dedici cu adevărat unui scop, nu vei găsi mijloacele pentru a-l atinge. Pe orele planetare ale Soarelui puteţi descoperi sau înţelege ce lucruri sunt importante în viaţa voastră, să analizaţi rezultatele de peste săptămână şi să trageţi învăţămintele necesare.
 
GRADUL SABIANAL ZILEI – 26 LEU
DUPĂ O FURTUNĂ TERIBILĂ, UN CURCUBEU
Totul este trecător, şi oricât de mare ar părea furtuna din viaţa ta, după ea va ieşi şi soarele. Orice furtună este un moment în care ai prilejul să îţi pui la încercare puterea de a acţiona în situaţii de criză, tăria de a nu te lăsa copleşit de energiile exterioare dezlănţuite, de tulburările din afara ta, şi astfel de a-ţi consolida pacea şi armonia lăuntrică. În final, ele se vor manifesta şi în afara ta, pe cerul vieţii tale.
 
GRADUL SABIAN AL NODULUI NORD – 10 SCORPION
UN SUPEU AMICAL REUNEŞTE VECHI CAMARAZI
Uneori este util să te reîntâlneşti cu experienţele tale trecute. Dacă se întâmplă asta, este şi un semn că mai ai lucruri de învăţat din ele sau de rezolvat în legătură cu ele. Uneori este posibil să ai de împlinit datorii vechi, de care poate ai uitat, sau să trebuiască să te decizi pentru a intra într-o etapă nouă. Dar în general este un prilej pentru a-ţi evalua progresul şi pentru a stabili noi direcţii de progres, care să te conducă mai departe pe calea ta.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top