Astăzi până la ora 14.00, Luna este fără direcţie, din acest motiv este foarte posibil să nu ne simţim foarte clari în acţiunile noastre, sau pur si simplu să se schimbe situaţiile ce păreau clare sau stabilite. De fapt Luna nu ne mai transmite mesajele concrete din Univers, iar noi resimţim aceste stări de confuzie, acţionând haotic. Apoi imediat ce schimbă semnul, trece în zodia Fecioarei, Luna formează opoziţie cu Neptun, din acest motiv chiar dacă lucrurile par că se limpezesc, starea de confuzie va persista, de această dată sub forma unei ceţe dense care ne înconjură şi ne face să ne simţim pierduţi, lipsiţi de orice fel de sprijin. De foarte multe ori este nevoie de aceste stări pentru că ele de fapt sunt răgazuri, intervale de timp pe care le primim pentru a privi cu adevărat în interiorul nostru. Abia după aceste momente de incertidudine în exterior şi de vorbă cu sufletul în intyerior putem înţelege realitatea. Este întotdeauna nevoie de o atitudine hotărâtă de luptător curajos si perseverent pentru fiecare acţiune care este benefic orientată. Altfel devenim distorsionaţi şi urâţi. Într-un mod de viaţă fără aceasta atitudine nu există cu adevărat putere. Totul ne ofensează şi ne deranjează atunci. Ne tânguim şi ne plângem şi credem că oricine ne face să dansăm cum vrea el. Suntem întocmai ca o frunză în bătaia vântului. Nu există putere în viaţa noastră. De aceea această zi este importantă pentru că putem sta la o cafea cu noi înşine – cu sufletul nostru şi analiza şi discuta ce anume îi face bine şi ce nu. Nu rataţi aceste momente, sunt ca specatcolele bune şi rare care îşi lasă o aromă nedefinită.
ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR
Şansă, noroc, putere personală, sau oricum i-ai spune, este o anumita stare specială. Este întocmai ca un băţ foarte mic care ne apare în faţă şi ne invită să-l culegem. De obicei, atunci suntem prea ocupaţi, sau prea preocupaţi, sau prea proşti şi leneşi pentru a ne da seama că este centimetrul nostru cub de noroc. Pe de altă parte, un luptător curajos şi perseverent este întotdeauna în gardă şi sigur, având rapiditatea şi îndemânarea necesara pentru a-l prinde.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 12 FECIOARĂ
O MIREASĂ CU VĂLUL ÎNLĂTURAT
Întotdeauna vine în viaţă un moment al adevărului. Dacă nu poţi privi un om în ochi, înseamnă că ai ceva de ascuns, ceva ce nu vrei să-i spui, poate ceva de care ţi-e jenă… Şi numai tu însuţi poţi îndrepta acest lucru, ca să poţi fi pe deplin împăcat.
GRADUL SABIAN AL LUI MERCUR – 22 FECIOARĂ
O HAINĂ REGALĂ CU MÂNECI ÎNCRUSTATE CU NESTEMATE
Viaţa ta este regatul tău, şi nimeni altcineva nu este responsabil pentru ceea ce se întâmplă în acest regat. Bogăţia ta constă în talentele tale, şi dacă ştii să le cultivi şi să ţi le pui în valoare, aceasta îţi va umple inima de bucurii şi viaţa de satisfacţii pe toate planurile. Oare ceea ce arăţi acum celorlalţi este ceea ce ai tu mai de preţ?