Astăzi avem Luna în semnul Taurului, în exaltare, de unde ne ajută să ne organizăm mai bine activităţile practice, concrete. Pe de altă parte ea este în opoziţie cu Venus şi în cuadratură cu Marte, într-un fel, existând o presiune destul de mare de a acţiona sau de a se rezolva, de a se face ceva legat de blocajele din viaţa fiecăruia. Există o dorinţă puternică, al cărui resort este dat de senzaţia pe care o are fiecare că ”aşa nu se mai poate”, care alimentează numeroase tensiuni. Aceste tensiuni pot deveni constructive dacă ne motivează să acţionăm pentru a îndepărta cauza lor, pentru a îndrepta, dar în nici un caz pentru a distruge sau pentru a ne certa. De aceea sunt destul de multe tensiuni, care dacă astăzi nu sunt atenuate, pot erupe destul de violent spre sfârşitul săptămânii, mai exact, joi, vineri.
Peste toate acestea Junona este staţionat dircetă şi aduce din semnul Vărsătorului, o tensiune puternică şi tendinţa de a judeca, de a arăta cu degetul, stări care vor determina pe mulţi să se elibereze de obligaţii, ceea ce nu este prea corect. Acest comportament seamnănă mai mult cu o fugă, decât cu o rezolvare.
Apoi întreaga zi, Luna este fără direcţie, de fapt de astăzi de la 10.15 până mâine la ora 10.30, un motiv destul de bun pentru ca noi să fim liniştiţi, să ne concentrăm pe rezolvarea treburilor administrative şi organizatorice, fără a ne implica în discuţii, a renunţa prin decizii, a semna contracte sau a face achiziţii importante.
De aceea este nevoie de multă credinţă pentru a rezolva şi depăşi cu bine acţiunile acestei zile. Se pare că astăzi toate energiile superioare ne vor ajuta să înţelegem şi să conştientizăm aceste stări, pentru a face un salt calitativ important. Pentru aceasta este nevoie de sinceritate totală, de spirit de observaţie, pentru eliminarea restanţelor în plan spiritual. Starea de confuzie în care ne complacem de ceva vreme trebuie înlăturată pentru a ne asigura un viitor sigur şi luminos.
ORA PLANETARĂ A LUNII
Este bine câteodată să ne oprim din mers, să stăm pur şi simplu fără să facem nimic. Atunci ne vin în faţa ochilor, de la sine, tot ceea ce ar trebui să capete importanţă în viaţa noastră.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 1 BALANŢĂ
UN FLUTURE DESAVIRSIT, CONSERVAT PENTRU ETERNITATE INTR-UN AC
Trecutul s-a dus si nu mai poate fi schimbat. Viitorul va veni, si nu este inca tangibil. Dar el depinde de ceea ce faci tu Acum si Aici. Astfel, Prezentul este singurul care conteaza, deci concentreaza-te asupra clipei prezente ca sa o faci cit mai frumoasa pentru toti.
GRADUL SABIAN AL LUNII – 16 TAUR
UN ÎNVĂŢĂTOR ÎN VÂRSTĂ NU REUŞEŞTE SĂ TREZEASCĂ ELEVILOR SĂI INTERESUL PENTRU CUNOAŞTEREA TRADIŢIONALĂ
Ce îi poate determina pe oameni să înveţe în viaţă? Pe copii, curiozitatea şi spiritul de explorare. Pe adulţi, mai ales nevoia, dacă au încetat complet să mai fie şi copii. Acesta este unul din motivele pentru care, deşi societatea modernă este mult mai bogată şi mai dotată tehnologic decât cea de acum un mileniu sau chiar un secol, totuşi oamenii se confruntă cu greutăţi şi nevoi care îi forţează să înveţe mereu lucruri noi. Dar dacă îţi păstrezi curiozitatea şi pasiunea pentru cercetare, atunci învăţarea nu mai este ceva forţat, impus de situaţie, ci ceva dorit şi plăcut.