Astăzi Luna se află în semnul Capricornului, iar la ora 9.39, formează conjuncţie cu Pluton, un aspect important care ne poate semnala anumite evenimente sau situaţii, care se vor declanşa ulterior, odată cu eclipsa de Luna, întîi iar apoi cu cea de Soare; de aceea mare atenţie la micile evenimente ale zilei, căci ele au o semnificaţie aparte. Apoi cudratura Soare Jupiter se resimte din ce în ce mai puternic – aspectul exact se formează mâine – vom resimţim la nivel interior o profundă dorinţă de adevăr şi moralitate. Va trebui să înţelegem că nu trebuie să-i judecăm pe cei din jur, pentru că în această perioadă vom trăi şi noi aceleaşi sentimente, acelea de a fi judecaţi; să înţelegem că trebuie să avem răbdare cu oamenii să le ascultăm când îşi exprimă adevăririle interioare. Luna vine şi ea să puncteze acest aspect, pentru că seara se va resimţi cuadratura ei cu Soarele – Primul pătrar – care va prefigura anumite situaţii, dacă acum nu intervenim pentru schimbarea sau ajustarea corectă a lor.
Tot seara Luna şi Lilith sunt în opoziţie, ceea ce poate genera confruntări sau situaţii destul de complicate sau delicate, mai ales la nivel relaţional sau familiar.
alegerile cele mai potrivite. Emoţiile pe care le simţim în suflet, sunt importante, acestea sunt primele repere care ne pot îndruma pe călătoria vieţii sau în acţiunile imediate. Uneori este necesar să le împărtăşim altora, ca să le furnizăm şi lor repere utile, şi dacă întârziem prea mult acest lucru, se poate să fim forţaţi ca să le împărtăşim brusc, cu violenţă, cu un sentiment de tulburare şi cu probleme de comunicare. Este de preferat să învăţăm să ne comunicăm emoţiile cu măsură, la timpul potrivit, astfel încât comunicarea cu ceilalţi să nu fie perturbată de valurile de emoţie revărsată.
ORA PLANETARĂ A LUI VENUS
Vom avea tendinţa de a exagera, prin gânduri sau vorbe, de a evada din faţa obstacolelor, refugiindu-ne în activităţi intelectuale sau călătorind. Dar nu uitaţi că cel mai simplu mod de a ne mulţumi pe noi înşine este acela de a face ceva pentru cei din jur. Cuvintele :”pot să fac ceva pentru tine?” trebuie să fie pe buzele noastre cât mai des cu putinţă.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 19 BALANŢĂ
O BANDĂ DE TÂLHARI ÎN ASCUNZIŞ
Ceea ce este nepermis poate fi recunoscut prin faptul că se ascunde. Lucrurile cu care te jenezi faţă de ceilalţi sunt acele lucruri pe care le foloseşti greşit, şi din această cauză ai fi judecat dacă le-ai dezvălui. Tu simţi asta în adâncul tău, iar ascunderea nu este decât o soluţie temporară. Adevărata soluţie este să înveţi să vezi şi să faci lucrurile corect, fără vină, şi atunci nu vei mai fi nevoit să ascunzi ceva. Când ceea ce faci este just, nu mai are nevoie să fie ascuns.
GRADUL SABIAN AL LUI JUPITER – 20 RAC
GONDOLIERI VENEŢIENI ÎNTR-O SERENADĂ
Romantismul pare desuet numai pentru aceia care şi-au pierdut abilitatea de a-şi exprima sincer emoţiile. Dar atâta vreme cât există oameni care simt ceva deosebit pentru semenii lor, romantismul va înflori oriunde este nevoie de el. Este o adevărată arta să ştii să dai emoţiilor tale un curs care să facă mai frumoasă viaţa pentru toţi.