Previziuni pentru 17 octombrie 2013

Astăzi Luna este în semnul Berbecului alături de Uranus amplificându-ne lipsa de răbdare şi tendinţa de a schimba brusc situaţiile. În acelaşi timp ea activează Crucea cardinală, căci formează şi cuadratură cu Pluton şi cuplul Jupiter Lilith, într-un fel prefigurând evenimentele care vor fi declanşate de Luna Plină de sâmbătă noapte. Asistăm astfel sfârşitul şi începutul unui tainic ciclu zodiacal, pe care de astăzi începem să-l resimţim din plin. Omul devine  mai ales acum, analogic vorbind, asemenea unui vulcan, care este pe cale de a erupe, de a exploda. Tocmai de aceea el devine – adeseori capabil – de a realiza lucruri inedite. Starea meditativă şi contemplativă a Peştilor este acum înlocuită cu spontaneitatea şi dorinţa de afirmare a Berbecului. Mai ales acum se renunţă la sacrificiile inutile şi la excesul de idealism în favoarea exaltării experienţelor concrete, a acţiunilor directe care sunt realizate în ideea de a concretiza cât mai bine aspiraţiile noastre lăuntrice. Omul trebuie să se adapteze din plin acum acestor cerinţe de renaştere, de înviorare, de trezire la realitate, de ieşire din starea de somn, de stopare a procesului de hibernare (această etapă având atât o semnificaţie materială şi socială, cât şi una spirituală).
Trigonul Venus Uranus, este provocator, mai mult decât constructiv, partea lui bună constând în aceea că ne aduce originalitate şi nonconformism revoluţionar. Altfel se pare că vom fi puşi în faţa unor situaţii profesionale instabile şi vom acţiona cu nerăbdare. Vom avea destul de des sentimentul că nu suntem atât de liberi precum ne-am dori.
Tensiunile interioare sunt foarte mari ca şi încordarea de care dăm dovadă, de aceea se poate spune că trebuie să numărăm destul de des în gând până la a da un răspuns.
Este bine să ne controlăm energia care o avem, dar mai ales dorinţa de repara ce am greşit prin forţă.
Când lucrurile nu merg aşa cum am vrea, este cazul să avem răbdare până la momentul potrivit, sau să lucrăm pentru a pregăti condiţiile necesare. Tot ce gândim se împlineşte, dar numai la momentul şi locul potrivit. Dacă ne dorim lucruri pentru care nu suntem încă pregătiţi, este mai bine că dorinţa nu se împlineşte imediat, fiindcă atunci am risca să nu ne putem bucura de împlinirea ei. Dar dacă reflectăm atent la toate implicaţiile dorinţelor noastre, vom descoperi şi ce avem de făcut pentru a îndeplini tot ce depinde de noi
 
ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER
Este bine să nu încercăm să ne justificăm judecăţile sau prejudecăţile, nu există nimic nobil sau justificabil în ele. Fiecare percepţie a inegalităţii necesită îndreptare şi iertare. Nu există excepţii. De aceea energia puternică pe care o resimţim în aceste zile este bine să o canalizăm pentru a realiza lucruri frumoase, a ierta şi a îndrepta lucrurile greşite.
 
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 24 BALANŢĂ
O A TREIA ARIPĂ PE LATURA STÂNGĂ A UNUI FLUTURE
Uneori, imaginaţia poate să o ia razna… Imaginaţia este minunată, fiindcă ea ne permite să vedem lucrurile pe care le putem realiza, chiar dacă raţiunea nu are argumente pentru ele. Dar este nevoie de măsură şi în imaginaţie, fiindcă tot ce ne imaginăm trebuie să se armonizeze cu ceea ce este pentru a se împlini frumos. Altfel, riscăm să ne jucăm cu imaginaţia fără să reuşim să o concretizăm în viaţa noastră.
 
GRADUL SABIAN AL LUI JUPITER – 20 RAC
GONDOLIERI VENEŢIENI ÎNTR-O SERENADĂ
Romantismul pare desuet numai pentru aceia care şi-au pierdut abilitatea de a-şi exprima sincer emoţiile. Dar atâta vreme cât există oameni care simt ceva deosebit pentru semenii lor, romantismul va înflori oriunde este nevoie de el. Este o adevărată arta să ştii să dai emoţiilor tale un curs care să facă mai frumoasă viaţa pentru toţi.
 
ASPECTELE ZILEI
Venus în Săgetător în trigon cu Uranus în Berbec
Acest aspect ne amplifică dorinţa spre noutate, mai ales dorind să ne extindem cercul relaţiilor, mai ales cu acele persoane care ne pot ajuta să progresăm, sau să evoluăm.
Creativitatea şi simţul artistic, imaginaţia şi intuiţia funcţionează perfect, fiind foarte inclinati să adoptăm un stil personal, chiar original. Este important să nu ne aventurăm prea mult, să fim prudenţi, să nu riscăm prezentul pentru ceva viitor sau despre care nu ştim nimic, doar că este noutate şi ne atrage.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top