Ziua începe cu opoziţia Lună Saturn, pe care o resimţim din plin, pentru că ne provoacă un soi de ne-ncredere, ne aduce dubii sau autolimitări, cele mai multe venite din experienţele anterioare.
Mercur este staţionar pregătindu-se de retrogradarea de mâine, el este la fel de sumbru şi răscolitor, căci se află foarte aproape de Saturn şi este poziţionat în semnul Scorpionului.
De fiecare dată când o planetă este staţionară, o resimţim mult mai puternic, căci atunci este un prag cînd noi ne înderptăm atenţia dinspre exterior spre interior, cum este acest caz. Oricum eram destul de implicaţi în căutările interioare, pentru că mercur în semnul Scorpionului ne obligă la interiorizare, dar, fiind staţionar retrograd şi apoi retrograd va fi ceva destul apăsător, ceva greu de înţeles sau acceptat de orgoliu personal.
Apoi Luna va forma opoziţie cu Mercur staţionar, cumva fiind o confruntare între minte şi suflet, între ceea ce este concret practic, material şi ceea ce ne este ascuns unei priviri superficiale, sau trecătoare, aspectul obligând la reflecţie, dar aducându-se argumente doar concrete; de aici pot rezulta multe dispute verbale, discuţii dure sau grele. De aceea este nevoie de multă atenţie şi prudenţă în tot ceea ce facem, spunem sau gândim. În plus Mercur este în septil cu Pluton, ceea ce poate face că gândurile noastre să se concretizeze mult mai repede, dar nu într-un sens cunoscut nouă, ci într-un sens transformator, de multe ori dureros sau aparent inacceptabil pe moment, pentru că nu putem să-l înţelegem, să-i descoperim subtilitatea. Acest aspect se va reface undeva spre sfârşitul lunii noiembrie, oricum până atunci avem un interval în care sturcturile vechi din noi şi anumite dependenţe mintale se vor distruge, astfel încât gândirea noastră se va schimba profund în câteva luni. Acest aspect poate genera evenimente naturale destul de stranii, poate genera difereneţe de opinie care pot declanşa conflicte majore la nivel social dar şi modnial. De aceea este important să ne analizăm gândul, să nu-l lăsăm să se îndrepte într-o direcţie sau alta fără a-l controla, căci odată scăpat de sub control, va genera acţiuni care ne vor consuma, ne vor deteriora şi împiedica să vedem drumul corect.
Tot astăzi are loc aspectul exact dintre Marte şi Neptun, aspect care pune faţă în faţă două planete extrem de diferite ca esenţă dar foarte dure, foarte puternice. În plus Neptun în semnul de domiciliu ne obligă să fim profund sprirituali, şi dacă nu o facem, suntem îndreptaţi sau cumva orientaţi să o facem. Toate aspecte cu Marte se resimt foarte puternic în ziua când este în aspect, pentru că această planeă are energia lui acum, adică este imperativă şi nu lasă nimic să treacă neobservat. Marte reprezintă acţiunea, Neptun reprezintă visarea, aceste două stări puse faţă în faţă ne pot determina să facem acţiuni fără sens, ceea ce poate fi rău dacă ne lăsăm manipulaţi de cei din jur sau acţionăm în numele lor sau constructiv dacă ne lăsăm în voia Domnului şi facem ceea ce la fel de bine nu are o explicaţi logică pentru, doar că are un sens spiritual profund, care pe moment ne scapă. Acest aspect poate genera situaţii stranii, confuze, acţiuni secrete, diversiuni, manipulări extrem de subtile. Dar în acelaşi timp poate aduce furtuni pe mare, ciclonuri, explozii în subteran şi alte astfel de evenimente. Sfatul meu este să încercăm să nu controlăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să analiză, să fim prezenţi, dar să nu intervenim sau să nu ne opunem decât atunci când suntem extrem de siguri de ceea ce se întâmplă. Tot acest aspect poate aduce stări de transă sau recepţionarea unor informaţii extrem de subtile.
Din punct de vedere sentimental, se poate spune că ne simţim destul de frustraţi şi nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă în viaţa noastră, Luna este în inconjuncţie cu Venus, un aspect de scurtă durată, iar Venus formează inconjuncţie şi cu Lilith, în acest fel se formează pe cerul astral o configuarţie de yod, supranumită şi degetul lui Dumnezeu, prin care ni se sugerează să privim viaţa cu bucurie, să vedem măreţia naturii şi Lumina din jur, să depăşim fricile cu Iubire şi să ne detaşăm de conceptele şi prejudecăţile greşite. Acest aspect ne vorbeşte despre Tinereţea veşnică cu care am fost înzestraţi, Tinereţe pe care nu o conştientiză, pentru că nu avem cunoaştere şi nici nu ne-o dorim, dar mai ales pentru că facem tot ce ne stă în putinţă să o distrugem. Am scris cpostat ceva legat de asta pe https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/de-meditat-si-analizat-pentru-aceasta-perioada.
Acest aspect tensionează şi mai mult atmosfera, pentru că este o provocare menită a ne îndepărta de ceea ce avem de înţeles sau făcut. Sunt frecvente fel de fel de capricii, lipsă de încredere în sine, frici care apar de niciunde. De aceea încercaţi să aplanaţi conflictele care apar, evitând să le susţineţi.
ORA PLANETARĂ A SOARELUI
Nu lăsa ca viaţa ta să devină un ritual mort. Lasă să existe şi momente inexplicabile, lasă să existe şi câteva lucruri misterioase, care nu pot fi explicate raţional. Lasă să existe şi câteva
lucruri care să-i facă pe oameni să creada că eşti puţin nebun. Omul care e sănătos la minte suta la suta e mort. Puţină nebunie alaturi e întotdeauna o mare bucurie. Fă şi câteva lucruri nebuneşti.
Şi atunci sensul va fi posibil.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 27 BALANŢĂ
UN AEROPLAN PLUTEŞTE SUS, ÎN ÎNALTUL CERULUI
Este minunat atunci când ştii să te desprinzi de situaţia pe care o trăieşti ca să te ridici deasupra ei, să o priveşti detaşat. Atunci poţi vedea lucrurile în ansamblu, şi ai prilejul să întrevezi căi de ieşire care altfel îţi erau ascunse. Aminteşte-ţi de asta ori de câte ori ai probleme. Ridică-te mai presus de ele, aminteşte-ţi că întotdeauna există o soluţie, dar nu uita să revii pe pământ ca să aplici soluţia astfel descoperită.
GRADUL SABIAN AL NODULUI NORD – 7 SCORPION
SCUFUNDĂTORI LA ADÂNCIME
Ceea ce se vede la suprafaţă este doar o mică parte din ceea ce este. Trebuie să ştii să pătrunzi în profunzimea problemei, să percepi cauzele ei mai adânci. Iar locul unde te poţi „scufunda” cel mai uşor este în propriul tău suflet, fiindcă nimeni nu-ţi poate impune acolo nici un fel de restricţii. Învaţă să pătrunzi în adâncurile fiinţei tale, să-ţi sondezi şi să-ţi recunoşti dorinţele şi impulsurile. Ele creează ceea ce se vede la suprafaţa vieţii tale.