Astăzi ne aflăm sub efectul conjuncţiei dintre Mercur retrograd şi Saturn, acest aspect revine, aducând în prezent conjuncturi şi situaţii cu care ne-am întâlnit la începutul lunii octombrie, mai exact în jurul datei de 8. Este o reluare, o revenire a acelor idei, informaţii, stări sau situaţii, doar că acum ar trebui înţeles sensul lor profund, sau concret, adică aplicabilitatea practică, sau consecinţele care sunt induse de acest aspect.
Cumva rezolvarea tuturor acestor probleme se va face în jurul datei de 26 noiembrie, sau măcar atunci ni se vor clarifica ideile sau informaţiile pe care le avem.
Luna este deosebit de activă, formează conjuncţia cu Marte, ceea ce face ca emoţiile şi trăirile noastre să fie maiintense, dar aduce şi o încărcătură emoţională acţiunilor cotidiene pe care le întreprindem. În plus Soarele este în sextil cu Luna ajutându-ne să ducem la bun sfârşit ceea ce avem de făcut, mai ales legat de problemele cotidiene.
Fericirea, pe care fiecare o caută în felul său, după temperamentul său, e o formă de
a-L căuta pe Dumnezeu; o căutare mai mult sau mai puţin înţeleaptă, mai mult sau mai puţin luminoasă, dar toţi îl caută pe Dumnezeu. Pentru că, în spatele acestei idei a fericirii, se ascunde Dumnezeu. El a dat oamenilor această aspiraţie la fericire, pentru ca, până la urmă, ei să-L poată găsi. Şi chiar dacă, în aşteptare, ei Îl mai caută trecând prin mlaştini, noroaie şi cimitire, într-o zi, după repetate experienţe, ei vor înţelege că trebuie să Îl caute în sferele superioare, sub formă de puritate, de lumină, iar acolo, ei da, ei Îl vor găsi.
Pentru a primi, trebuie să dăm. Dacă nu întindem paharul, nu vom putea vărsa apă. Dacă nu întindem inima către Dumnezeu, El nu va putea să ne verse binecuvântările Sale. Da, pentru a primi forţa, lumina, înţelepciunea, bunătatea, plenitudinea lui Dumnezeu, trebuie să Îi dăm dragostea noastră, şi această dragoste este cea care declanşează în schimb toate graţiile divine.
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Când avem claritate asupra unei situaţii, avem o viziune clară a ceea ce s-a întâmplat în trecut. Provocarea şi oportunitatea care ni se oferă sunt să folosim această informaţie pentru a obţine rezultate diferite în viitor. Nu înseamna mai bine sau mai rău, ci doar diferit: o şansă de a face altă alegere sau de a lua o altă decizie, care va ţine seama de ceea ce vrem să creăm de data asta. Ne putem folosi înţelepciunea dobândită prin ajungerea la claritate pentru a face alegeri diferite?
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 6 SCORPION
O GOANĂ DUPA AUR ÎI MÂNĂ PE OAMENI DEPARTE DE PĂMÂNTUL LOR NATAL
Când simţi nevoia să pleci, să schimbi locul unde cauţi împlinirea speranţelor şi viselor tale, întreabă-te mai întâi dacă nu cumva comoara căutată este chiar aici unde te afli. Călătoria în necunoscut are riscurile şi greutăţile ei, dar eşti pregătit să dai ceea ce ai deja pentru ce s-ar putea să găseşti? Dacă alegi să rămâi, rămâi cu bucurie. Dacă alegi să pleci, pleacă păstrând aceeaşi bucurie. Orice vei decide, nu trebuie să faci cu inima îndoită. Întotdeauna vei găsi ceea ce ai nevoie.
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 9 FECIOARĂ
UN PICTOR EXPRESIONIST CREÂND UN TABLOU FUTURIST
Imaginaţia ta este cea care îţi modelează viitorul. Culorile în care îţi imaginezi lumea sunt cele care vor da nota realităţii tale. Foloseşte culori vii, luminoase, imagini pline de bucurie, dacă vrei o viaţă luminoasă şi bogată. Ai toată libertatea să modelezi cum vrei imaginea pe care o oferi lumii, dar nu uita că este însăşi imaginea vieţii pe care ţi-o făureşti.