Astăzi Soarele este în trigon cu Jupiter retrograd şi cu Luna din semnul Peştilor, aşa încât se formează o frumoasă Piramidă de Apă, care ne ajutî să percepem pe cale intuitivă sau chiar concret, anumite mesaje prin care să facem anumite corecţii sau ajustări la anumite acţiuni, activităţi proiecte. De fapt este un fel de corijare constructivă pe care o resimţim cu toţii, ea funcţionând ca o restricţionare de moment a unor acţiuni sau activităţi.
Marte, guvernatorul zilei, este în opoziţie cu Luna, ceea ce ne face să fim cu picioarele pe pământ, să ne concentrăm atenţia pe lucrurile practice, pragmatice, concrete, adică cele care necesită rezolvare imediată.
Dacă privim harta momentului de răsărit observăm că avem aproape o configuraţie de Diamant, căreia îi lipseşte exact partea concretă şi practică, îi lipseşte încă efortul conştient sau dedicarea.
Însă se poate observa că punctul rămas liber din Diamant, este la jumătatea distanţei dintre Chrion şi cuplul Jupiter retrograd Lilith. Această constatare răspune la multititudinea de comportamente şi conjuncturi pe care le vedem astăzi evident pe scena politică dar şi în viaţa noastră de zi cu zi. Chiron, este cel care acum împreună cu Jupiter retrograd ne determină să ne regândim propriul sistem de valori, iar Chiron cu Lilith, alimnetează ne-ncrederea, care paradoxal determină căutarea, iar în urma căutărilor mulţi vor ajunge să-l găsească pe Dumnezeu. Practic, aparent sunt două direcţii diferite, evident rezultatul nu este identic, căci până nu ne stabilim propriul sistem de valori nu avem la ce să ne raportăm; abia apoi putem să începem căutarea, căci altfel se va numi orbecăială, sau bâjbâială – cum se spune în limbaj popular, adică ne lăsăm cu bună ştiinţă la voia întâmplări şi este posibil să fim atraşi pe un traseu care nu ne reprezintă, doar că s-a folosit de incoerenţa noastră.
Este foarte interesant de gândit din această perspectivă, căci, observăm că în jocul vieţii, adesea suntem atât de prinşi în propriile preocupări încât scăpăm din vedere lucrurile naturale care se petrec în jurul nostru. Astfel, viaţa noastră ajunge să fie limitată numai la ceea ce ne captează atenţia. Dar oricând putem să ridicăm ochii şi să privim în jur, gata să descoperim lucruri şi jocuri noi, care pot să ne umple viaţa de bucurie şi de împlinire. Iar provocarea de acum este să ieşim din limitări, sau mai bine spus din autolimitări.
După ora 16.30 Luna este fără direcţie şi este posibil să ne fie mai dificil să ne conentrăm atenţia asupra activităţilor concrete şi practice. În schimb este un moment în care putem visa şi trăi în planuri mult mai înalte.
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Când îţi faci timp să descoperi de ce nu eşti în armonie cu viaţa, vei afla adesea că nu pui în prim plan ceea ce este pentru tine mai important şi astfel nu reuşeşti să intri în linişte şi să afli pacea şi calmul necesare. Acest lucru cere timp, răbdare, credinţă, încredere şi înseamnă că trebuie să înveţi să fii liniştit.
GRADUL SABIAN AL ZILEI –20 SCORPION
O FEMEIE ÎNLĂTURÂND DOUĂ PERDELE ÎNTUNECATE CE ÎNCHID INTRAREA UNEI CĂI SACRE
Uneori, calea pe care o avem de urmat este ascunsă în spatele unor perdele. Pentru a o descoperi, trebuie să apelăm la sensibilitatea noastră lăuntrică, la intuiţie, să ascultăm de vocea inimii noastre. Poate părea greu pentru cel care s-a obişnuit să pună mereu pe primul plan raţiunea şi argumentele sau motivaţiile materiale, dar întotdeauna apar şi momente când trebuie să depăşim acest stadiu ca să mergem înainte. Viaţa nu se limitează numai la ceea ce se vede cu ochii.
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 17 FECIOARĂ
O ERUPŢIE VULCANICĂ
Atunci când lumea ta pare să se prăbuşească, ai nevoie de un moment de linişte, de un loc unde să te poţi aduna şi să te poţi gândi la noua lume care se naşte, la noua ta viaţă pe cale să înceapă. Căci, de fapt, este vorba de un nou început, un nou drum pe care porneşti, ca de obicei, numai cu ceea ce ai în sufletul tău…