Ziua de astăzi se află sub semnul opoziţiei Soare Lună, adică al Lunii Pline. Despre influenţa ei asupra noastră puteţi citi un articol la https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/luna-plina-din-17-noiembrie-2013. Aspectul exact se formează la ora 17.18, dar, până atunci Luna ne aduce eficienţă şi mult spor sau acţiune. Energia puternică pe care o resimţi o putem folosi pentru a aplica în plan concret ideile noastre, mai ales cele spirituale.
Ziua de astăzi ne vorbeşte despre vindecarea relaţiilor noastre, în primul rând făcând noi primul pas, acela de a depăşi orgoliul şi vanitatea, ne învaţă să iuboim necondiţionat, dar mai ales ne învaţă de a ne baza relaţiie nu pe ceea ce spune lumea sau gândeşte ci pe ceea ce simţim noi, oricât de dificil ne-ar fi acest lucru. Numai aşa sufletul se vindecă şi poate să evolueze pe calea sa.
Putem fi dezamăgiţi sau trişti şi ne vom propune să rezolvăm cumva această situaţie. Dar, ca un făcut, ne vor apare evenimente sau întâmplări pe care le-am mai trăit sau întâlnit, acum însă lucrurile vor trebui rezolvate şi nu oricum, ci la modul cel mai serios cu putinţă.
Dacă aveţi de luat decizii importante, amintiţi-vă că nu sunteţi singurii implicaţi. Întrebaţi-vă mintea, întrebaţi-vă inima, întrebaţi fiinţa voastră cea mai înaltă. Lăsaţi-l pe cel mai înţelept din voi să ia decizia finală.
Chiar dacă suntem într-o situaţie critică, nu trebuie să avem senzaţia că suntem singuri. Întotdeauna există cineva care este gata să colaboreze cu noi pentru a rezolva situaţia. Trebuie doar să ştim cum să chemăm, sau să cerem ajutor.
Vom resimţi o stare de “lene”, o inerţie în acţiuni, este bine să încercăm să le depăşim, pentru că este extrem de important să finalizăm proiectele pe care ni le-am propus. În plus vom avea tendinţa de a mânca, de a da o importanţă mult mai mare aspectului estetic, sau luxului, de a ne umple viaţa cu tot felul de obiecte artificiale.
Mulţi dintre noi vor încerca să aprofundeze semnificaţiile propriului trecut, realizările, fiind cumva dependenţi de valorile tradiţionale şi de beneficiile materiale.
Complexele emoţionale vor fi destul de frecvente, dar trebuie investigate şi înfrânte, mai ales prin retragere interioară, prin momente de izolare.
În general toate evenimentele şi manifestările zilei de astăzi au conotaţii subtile, care declanşează resorturi interioare necesare schimbării şi transformării spirituale. De aceea este posibil să ne simţim nemulţumiţi de noi, să avem tendinţa dea ne revolta din cauza gesturilor sau atitudinilor noastre greşite, să nu uităm că este omeneşte să greşim, totul este să învăţăm din aceste greşeli şi să nu le mai repetăm.
Două Fiinţe aflate în două vehicule care ajung în acelaşi punct în acelaşi timp experimentând coliziunea, sunt două Fiinţe care nu şi-au stabilit ca intenţie siguranţa. Ele trăiau automat şi în confuzia lor s-au simţit atrase una spre cealaltă. De aceea avem nevoie de timp ca să stabilim ceea ce ne dorim, pentru că este extrem de importantă Creaţia La Voinţă.
Viaţa nu înseamnă a da sau a primi sfaturi. Dacă avem nevoie de asistenţă, e mai bine să vedem cum rezolvă – sau nu reuşesc să rezolve –ceilalţi probleme lor. Îngerul nostru e întotdeauna prezent, şi deseori foloseşte buzele cuiva pentru a ne spune ceva. Dar de obicei ne ajunge în mod întâmplător, în general în momentul în care – dacă suntem atenţi – preocupările noastre ne împiedică să vedem miracolul vieţii. Trebuie să permitem îngerului nostru să ne vorbească în modul în care reuşeşte cel mai bine – când consideră necesar.
Spune maestrul: “Sfaturile sunt o teorie a vieţii – şi practica e deseori cu mult diferită.”
ORA PLANETARĂ A SOARELUI
Dacă vă simţi un pic dezorientaţi amintiţi-vă ce a spus Omar Kayyam:
Priveşte cedrul mândru! Atâtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii şi al luminii.
GRADUL SABIAN AL ZILEI –26 SCORPION
INDIENI AŞEZÂNDU-ŞI TABĂRA (ÎNTR-UN TERITORIU NOU)
Uneori trebuie să-ţi muţi preocupările într-un loc nou, sau într-un domeniu nou, şi acesta este un minunat prilej de a începe o viaţă nouă. Trebuie să faci eforturi ca să te adaptezi, să faci faţă la situaţii noi, să-ţi organizezi viaţa în condiţii diferite. Este o bună cale de a progresa, căci aceia care trăiesc toată viaţa mereu la fel au prea puţine prilejuri de a învăţa lucruri noi. Nu te teme de nou, el vine ca să-ţi dezvăluie noi aspecte ale vieţii şi ale propriei tale fiinţe. Aşează-te cu încredere şi clădeşte-ţi o casă nouă sub noul cer, după cum simţi că este mai bine. Vei avea ceea ce clădeşti tu însuţi.
GRADUL SABIAN AL NODULUI NORD – 7 SCORPION
SCUFUNDĂTORI LA ADÂNCIME
Ceea ce se vede la suprafaţă este doar o mică parte din ceea ce este. Trebuie să ştii să pătrunzi în profunzimea problemei, să percepi cauzele ei mai adânci. Iar locul unde te poţi „scufunda” cel mai uşor este în propriul tău suflet, fiindcă nimeni nu-ţi poate impune acolo nici un fel de restricţii. Învaţă să pătrunzi în adâncurile fiinţei tale, să-ţi sondezi şi să-ţi recunoşti dorinţele şi impulsurile. Ele creează ceea ce se vede la suprafaţa vieţii tale.