Previziuni pentru 19 noiembrie 2013

Astăzi Marte şi Jupiter în mişcare aparent retrogradă sunt în sextil, ceea ce ne aduce eficienţă şi o abordare exactă a problemelor. De aceea ziua ar trebui să fie folosită pentru a rezolva problemele restante şi pentru a ne ordona activităţile şi acţiunile. În plus este foarte posibil să fim mult mai atenţi la dieta noastră şi să ne ocupăm de ”curăţenie”, în toate domeniile, resimţind intens nevoia de ”curat” şi de limpezire.
În acest sens intervine şi Mercur care reface conjuncţia cu Nodul Nord, ajutându-ne să triem tot ce nu ne este necesar, dar şi să înţelegem ce avem de schimbat în atitudinea noastră. Această conjuncţie este anuală, doar că cea din 2104 va fi în semnul Balanţei, în semnul Scorpionului având loc abia peste 18 ani. De aceea este momentul să înţelegem, să studiem, să află, să ne informăm, legat de ceea ce avem de schimbat în viaţa noastră. Vom şti că am acţionat corect sau am luat decizia potrivită dacă ne simţim împăcaţi. În altă ordine de idei, ciclul lung care se deschide acum complet, ne vorbeşte despre o perioadă de transfigurare, care începe acum, prin simpla înţelegere că tot ceea ce facem reprezintă seminţe ale viitorului; seminţele sunt bine ascunse, poate, dar cu siguranţă ele nu sunt uscate, căci numai cele vii vor putea să se ivească.
Tot astăzi, câte aspecte care ne vorbesc despre acelaşi fapt – completându-se absolut minunat, Chiron iese din mişcarea aparent retrogradă , după aproape 6 luni, de aceea ziua de astăzi este deosebit de presantă, de apăsătoare, ea readucând în prezent anumite conjuncturi rămase neclarificate, sau în posturi stranii, venind să rezolve ceea ce a rămas ambiguu.
Pe de ată parte, el ne ajută sau mai bine spus ne dă imboldul necesar pentru a ne dezvolta şi a atinge măiestria, desăvârşirea. Oricum el ne dă mesaje clare, legate de rezolvări sau activări karmice.
Sunt atât de mulţi oameni care nu fac, adică nu practică ceea ce le place, şi, paradoxal, din practica mea astrologică, unii care nici măcar nu-şi recunosc anumite calităţi native, pentru că nimeni nu a fost interesat de ele. Astăzi este important doar ceea ce ne poate aduce bani, chiar dacă acest lucru ne ştirbeşte fericirea de a trăi. De aceea astăzi este important să ne găsim încrederea în forţele proprii, să nu ne lăsăm cuprinşi de panica din jur, să fim atenţi la mesajele pe care le primim pentru a înţelege ce avem de făcut în viitor.
 
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
În fiecare clipă sculptăm istoria următoarei clipe, în fiecare lună modelăm forma lunii ce va urma. Nici o zi nu este izolată şi singură. Karma este un proces continuu şi nu lucrează cu amânări. De aceea trebuie să prevedem consecinţele nu numai ale unei acţiuni ci şi a unei atitudini sau perspective.
 
GRADUL SABIAN AL ZILEI –28 SCORPION
REGELE ZÂNELOR APROPIINDU-SE DE DOMENIUL SĂU
Viaţa ta este regatul tău. Aici eşti rege şi ai puteri depline, şi totodată totul depinde de felul cum guvernezi. Zadarnic vei da vina pe alţii sau vei căuta să te aperi de inamici. Toate cauzele sunt înlăuntrul tău, în deciziile tale şi în acţiunile determinate de tine. Aminteşte-ţi mereu că nu depinzi de nimeni, dar că eşti responsabil pentru tot ceea ce faci. Şi dacă guvernezi cu înţelepciune, atunci viaţa ta poate fi cu adevărat minunată.
 
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 21 FECIOARĂ
ECHIPA DE BASCHET A UNEI FETE
Viaţa nu este o aventură pe care s-o trăieşti de unul singur, urmărindu-ţi doar propriile interese. Ai nevoie de ceilalţi şi trebuie să înveţi să cooperezi cu ei în mod loial şi respectând regulile. Altfel, rişti să fii pus pe tuşă pentru a face loc celor mai capabili, şi nu este altcineva de vină decât tu însuţi.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top