Această săptămână este guvernată de Marte, aflat în exil în semnul Balanţei, dar a cărui forţă aparent slăbită este redutabilă căci din umbră şi fără prea multă energie, intervine doar în momentele importante: stă cumva în umbră şi este extrem de vigilent, folosindu-şi resursele cu o mare eficienţă, acţionând usturător şi remarcabil. Evenimentele în care intervine în această săptămână par a fi cumva bifate, de aceea avem nevoie de extrem de multă atenţie la tot ce ni se va întâmpla, căci sunt mici avertismente de care ar trebui să ţinem cont pe viitor.
Spun acest lucru căci acum se mişcă destul de rapid, cumva parcă pentru a ne sublinia tot ceea ce va fi important în ceea ce ne priveşte până la sfârşitul lunii iulie a anului 2014. Da, căci în semnul Balanţei va sta până atunci, în acest semn va retrograda, de aici va activa şi mişca braţul Crucii cardinale.
Poate că Marte din acest semn nu are toată puterea de care dispune, dar cu siguranţă ne va determina să reparăm pustiul şi rănile provocate în jurul nostru prin propriul comportament, el nu îşi pierde practic forţa, aşa cum s-ar crede din definiţiile astrologice, este doar limitată dacă nu este orientată spre a repara, spre a remedia. Odată ce decidem că este nevoie să reparăm distrugerile făcute cu propria forţă, totul va conlucra pentru a reuşi şi atunci energia transformării începe să se acumuleze pentru a se manifesta. Pe scurt Marte în Balanţă înseamnă reconstrucţie şi remodelare personală.
Practic, fiecare se simte obosit acum, lipsit de vlagă – aici se simte Marte – doar că din cauza a tot ceea ce cără inutil în spate; cu cât ne vom decide mai repede să scăpăm de încărcătura inutilă, cu atât mai mult ne vom simţi în forţă.
Lui Marte îi mai este atribuită dorinţa, dorinţa fiind de fapt o necunoaştere exactă, pentru că suntem vulnerabili în lumea exterioară la orice lucru pe care nu îl cunoaştem. De aceea se spune că el guvernează instinctele, instinctele animalice şi îndrumătoare, care ne conduc prin dificultăţi. Evident că există şi faţa rea şi urâtă a instinctelor, dar noi putem folosi o singură faţă a monedei, în funcţie de ceea ce ne dorim. Marte ne va determină să învăţăm în această lungă perioadă de timp că puterea fiecărui vine prin ceea ce avem la interior, decât prin ceea ce ne dorim în exterior.
Din perspectiva săptămânii care urmează, se poate spune că nu au loc aspecte importante, ele sunt minore pentru a nu ne perturba în ceea ce avem să facem. Este necesar a reinstaura ordinea, a reface ceea ce nu funcţionează corect, a reabilita şi restabili. Avem multă susţinere în toate acestea, astfel că Saturn reface trigonul cu Jupiter retrograd, tocmai pentru a ne concentra eforturile pentru aranjarea corectă a acţiunilor noastre. Trigonul Soare Lună este crescător şi ne susţine în tot ceea ce ne propunem să realizăm, mai ales pentru a se instaura procesul de reconstrucţie.
Mercur este în trigon cu Uranus, un alt aspect constructiv, prin care primim înţelepciunea şi informaţiile necesare pentru a pune în practică cât mai coerent şi eficient, dar şi logic, ceea ce gândim sau ne propunem.
Marte în semnul Balanţei mai poate tensiona relaţiile noastre, dar cu siguranţă acestea pot funcţiona corect dacă avem tact şi răbdare pentru a asculta şi opiniile celuilalt.
Pe scurt, este o săptămână dinamică, constructivă, în care ne este relativ uşor să facem ordine în viaţa noastră, dar mai ales putem reuşi dacă ne suflecăm mânecile şi ne punem pe reconstrucţia de care vorbeam mai sus.
Sunt momente în care am vrea tare mult să putem fi de folos cuiva, dar nu putem face nimic. Fie pentru că circumstanţele nu ne permit să oferim ajutor, fie pentru că persoana nu e receptivă la nici o formă de exprimare a apropierii şi sprijinului.
Spune maestrul:
“Iubirea este întotdeauna. Chiar şi în momentele în care ne simţim inutili, putem să iubim – fără să aşteptăm o recompensă, un tribut sau mulţumiri. Dacă suntem în stare să acţionăm în acest fel, energia iubirii începe să transforme universul în jurul nostru. Când această energie apare, este întotdeauna în măsură să îşi îndeplinească misiunea.”