Previziuni pentru 10 decembrie 2013

Luna este fără direcţie până la ora 15.15, aşa că starea noastră de confuzie este foarte accentuată, fiindu-ne greu să ne exprimăm concret sau să spunem ce gândim. Cu toate că Mercur, este drept aflat în exil, formează un frumos trigon cu Uranus, acesta se va resimţi doar la nivelul gândirii interioare, a atitudinii faţă de ceva sau cineva, adică nu vom putea manifesta în exterior tot ceea ştim.
Pare o zi liniştită, dar nu vă lăsaţi purtaţi de inerţie, acţionaţi în forţă pentru a vă susţine planurile şi ideile, dar mai ales pentru a vă rezolva probleme curente, care nu prea necesită amânare. Aveţi forţa necesară să reuşiţi să transformaţi lucrurile în favoarea voastră.
Avem abilitatea necesară, agilitatea intelectuală cât şi o minte ascuţită şi analitică, pe care le putem folosi pentru a reuşi în toate acţiunile pe care le întreprindem.
În aceste zile ne este testată voinţa, perseverenţa şi corecta dirijare a energiei fizice, corect dirijate vom putea obţine succese datorate voinţei. În plus dacă vom reuşi să folosim metode noi de exprimare, imaginaţia şi originalitatea vom avea posibilitatea de a deschide noi proiecte sau afaceri. Munca ne va aduce rezultate deosebite şi trebuie să fim preocupaţi de ea.
Este bine să încercăm să ne manifestăm adevărata personalitate, să ne afirmăm independenţa, să dăm dovadă de multă maturitate şi tact în atingerea scopurilor propuse.
În primul rând ar trebui să reuşim să ne îndeplinim îndatoririle faţă de partenerii noştri de afaceri, sau de persoanele care ne-au oferit protecţie, să luptăm pentru a ne realiza idealurile, care acum par cam utopice sau îndepărtate. Apăsarea financiară pe care o resimţim se poate rezolva, eliminând în ordinea importanţei toate datoriile şi făcând calcule exacte şi precise conturile sau lucrurile rămase deschise
Oricum avem puterea de a investiga, de a cerceta, de a înfrunta necunoscutul şi a limpezi enigmele, de a avea acces la fondul problemelor. De aceea repet că supunerea în faţa legilor, prin respectarea lor este absolut necesară.
 
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Tot timpul avem tendinţa să judecăm ce este bun si ce este rău. Tot timpul suntem aşezaţi pe scaunul unui judecător, iar acest fapt ne face să fim serioşi şi lipsiţi uneori de umor.
Exista unele lucruri mărunte, care, daca le judecăm, par stupide, prosteşti, însă, în realitate, ele îndeplinesc un rol esenţial. La fel tot ce ne înconjură sau ni se întâmplă are rolul său. Meditaţi la toate aceste, nu le judecaţi, şi atunci putem fi mai liberi şi fericiţi.

GRADUL SABIAN AL ZILEI –18 SĂGETĂTOR
COPII CURAŢI CU PĂLĂRIUŢE DE SOARE
Inocenţa sau neştiinţa noastră are nevoie de protecţie uneori, atunci când unele lucruri depăşesc puterea noastră de înţelegere. Când venim de la întuneric, trebuie să ne adaptăm treptat la lumina Soarelui ca să ajungem să vedem bine. Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne temem de lumina, de cunoaştere, ci doar că este nevoie de abordarea ei în ritmul în care nu ne va răni. Dacă laşi un cuţit pe mâna unui copil, el se poate răni din neştiinţă sau din neatenţie, dar un om matur poate învăţa să sculpteze cu el în lemn adevărate capodopere. Trebuie să căutăm să ne maturizăm ca să putem folosi bine adevărurile puternice ale vieţii.
 
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 2 BALANŢĂ
LUMINA CELEI DE-A ŞASEA RASE, TRANSMUTATĂ ÎN A ŞAPTEA
Totul este într-o continuă schimbare, iar schimbarea are sens numai dacă este spre mai bine. Când schimbarea pare să fie spre mai rău, ce te opreşte să cauţi soluţii pentru a merge spre mai bine? Nu-ţi ajută să spui că e mai rău, dar dacă te concentrezi tu însuţi să faci să fie mai bine, fără să aştepţi ceva de la alţii, atunci viaţa ta va cunoaşte un continuu progres.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top