Astăzi ziua se află sub semnul sesquicuadraturii dintre Chiron şi Lilith, un aspect extrem se subtil, dar foarte puternic şi transformator. Acest fapt este posibil pentru că ea ne subliniază, acum la început de 2014, că avem o mulţime de încercări de depăşit, care odată experimentate şi înţelese din punct de vedere spiritual şi karmic, deschid o cale către evoluţia personală, permiţând afirmarea talentelor pe care le avem, dar pe moment nu le conştientizăm. Apoi Chiron şi Lilith vorbeşte clar despre legea cauză-efect, despre faptul că nimic nu se pierde dar mai ales că nu există un lucru care să producă ”nimic”. Dar pentru a reuşi trebuie să depăşim provocări şi conflicte, unele chiar interioare, pentru a putea vedea şi înţelege oportunităţile care ne apar. Probabil că provocarea constă pentru mulţi dintre noi în a ne depăşi limitele, sau pur şi simplu a ne purifica emoţiile. Emoţiile aş putea spune că trebuie transformate, asta pentru că atât Chiron cât şi Lilith se află în semne de apă, cât şi pentru că aspectul de sesquicareu are în sine şi o conotaţie de eliberare prin acţiune, chiar dacă acţiunea pe moment pare extrem de dureroasă. Ea se va resimţi cu intensitate şi datorită faptului că Venus se află în opoziţie în formare cu Lilith, readucând în prezent evenimente cu care ne-am confruntat şi
Oricum se recomandă prudenţă în perioada orară cuprinsă între 13.00 – 19.00, căci Luna este fără direcţie, afectându-ne gândirea dar şi instinctele, manifestându-ne greşit emoţiile.
Se pare că astăzi toate energiile superioare ne vor ajuta să înţelegem şi să conştientizăm aceste stări, pentru a face un salt calitativ important. Pentru aceasta este nevoie de sinceritate totală, de spirit de observaţie, pentru eliminarea restanţelor în plan spiritual. Starea de confuzie în care ne complacem de ceva vreme trebuie înlăturată pentru a ne asigura un viitor sigur şi luminos.
Richard Bach spunea în cartea sa Îndrumar pentru Mesia: Când nava spiritului tău se ciocneşte de stânca materiei, stânca este cea care se face ţăndări.
ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER
Orice vi s-ar întâmpla în aceste vremuri, acceptaţi, iertaţi şi credeţi că există soluţii. Prin fiecare gând mai bun, prin fiecare act de iertare şi de compasiune, prin fiecare mângâiere pe care o simţiţi în suflet deveniţi instrumente aflate în slujba luminii. Reţineţi: lumina nu se războieşte cu întunericul, ci îl dezarmează prin atenţia pe care noi i-o acordăm.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 12 CAPRICORN
UN NATURALIST PREZENTÂND ASPECTE REVELATOARE, PUŢIN CUNOSCUTE, ALE VIEŢII
Legile naturii au demonstrat dintotdeauna o perfecţiune pe care oamenii caută să o înţeleagă şi să o folosească. Multe secrete sunt încă ascunse şi urmează să fie descoperite, iar unele au fost deja descoperite dar sunt cunoscute de putini, şi sunt folosite de încă şi mai puţini, fiindcă orice cunoaştere poate fi valorificată numai de către aceia care o acceptă şi o aplică în mod consecvent. De aceea merită să fii mereu deschis la lucrurile pe care natura ţi le poate dezvălui chiar dacă nu le-ai citit în cărţi.
GRADUL SABIAN AL LUI JUPITER – 15 RAC
UN GRUP DE OAMENI CARE AU MÂNCAT PREA MULT ŞI LE-A PLĂCUT
Unii oameni cred că tot ce este mai bun în viaţă se rezumă la mâncare şi băutură. Plăcerile simţurilor au rolul lor în viaţă, fără îndoială, dar dacă ajungi să trăieşti mai mult pentru ele decât pentru a cunoaşte tot ce oferă viaţa, înseamnă că te limitezi la un aspect foarte restrâns al vieţii. Există mult mai mult decât atât.