Această săptămână este guvernată de Lună şi este foarte bogată în evenimente astrale dar şi spirituale. Toate săptămânile guvernate de Lună au tentă de instabilitate, sau de oscilaţie, de multe ori noi fiind plini de ezitări, nesiguri şi extrem de rezervaţi când este vorba de luat decizii. Săptămâna începe cu sextilul crescător pe care Luna îl face cu Soarele, Luna fiind în semnul de trigonocraţie al Peştilor, aspect generator de oportunităţi, de ocazii, totul este să avem îndrăzneala de a le folosi. Practic Luna formează numai aspecte constructive întreaga săptămână, aşa cum spuneam începe cu sextil crescător pe care-l formează cu Soarele dar şi cu Mercur, Venus retrogradă şi Pluton, conjuncţiile cu Neptun şi Chiron, şi trigonul cu Saturn, Jupiter, Lilith şi Nodul Nord. Din acest motiv, până miercuri starea noastră interioară este bună, reuşind cu uşurinţă să ne armonizăm în faţa provocărilor exterioare. Abia de miercuri se poate spune că ne va fi dificil să facem aţă provocărilor. Spun acest lucru deoarece încă de duminică Crucea cardinală este deosebit de activă, prin opoziţia Soare Jupiter retrograd, care aduce în faţa noastră situaţii complexe, ca urmare a neatenţiei, a exagerărilor sau a dorinţelor, care acum ne copleşesc.
Crucea cardinală este deosebit de activă şi atinge domenii diverse ale vieţii, având probabil una dintre cele mai mari complexităţi de până acum. Asta deoarece în semnul Capricornului se află multe planete, care ating diverse aspecte ale vieţii: Venus retrograd, aspectele materiale şi relaţionale, Mercur – comunicarea şi gândirea, Pluton – transformarea şi alterarea, Soarele – personalitatea, atitudinea, egoul. Pe de altă parte în semnul opus, Racul se află Jupiter în mişcare aparent retrogradă – legile noastre, încrederea şi credinţa şi Lilith – partea cea mai ascunsă a sufletului nostru unde sunt plasate fricile, temerile, angoasele. În schimb în semnul Balanţei se află Marte – aflat în exil, care formează cuadratură cu Soarele dar şi cu Jupiter, fiind într-un fel motorul acestei Cruci cardinale; alături de el se află Ceres şi Vesta, deosebit de active, asteroizi cu o natură feminină puternică care activează tot ceea ce este legat de capacitatea noastră de materializare dar şi credinţa interioară în valorile spirituale, acea putere de sacrificiu care se află în fiecare dintre noi. În semnul Berbecului se află doar Uranus, căruia i se alătură şi Luna de marţi, activând la nivel emoţional şi de percepţie această conjunctură complexă.
Spuneam că Marte este un fel de motor al acestei Cruci, deoarece el formează sesquicuadratură cu Chiron, opoziţie cu Uranus, cuadratură cu Pluton, Soarele, Venus, Mercur şi Jupiter retrograd, activând aproape toate planetele. De aceea efectele Crucii cardinale au loc imediat, schimbările şi startul evenimentelor nelăsându-se prea mult aşteptate.
Pe de altă parte Marte tensionează relaţiile noastre indiferent de natura lor, şi, de fapt de aici va apare slăbiciunea noastră, căci din acest sector al vieţii ne tragem puterea sau forţa interioară de a face faţă provocărilor. Semnul Balanţei unde se află tocmai despre asta vorbeşte, ca sursă a armoniei şi echilibrului. În plus Ceres şi Vesta, sunt în cuadratură cu Lilith, ceea ce ne aduce nesiguranţă materiale, incertitudini generate de frică, de lipsa de încredere sau de valoare a ceea ce spunem facem sau acţionăm; Venus este în opoziţie cu Lilith şi în cuadratură cu Ceres, Vesta şi Marte, ceea ce evident afectează eficienţa, prosperitatea, capacitatea de a iubi şi ierta, aducând o duritate extremă în felul de a ne manifesta sentimentele.
Toate aceste provocări extreme sunt prilejuri excelente pentru a ne cizela şi a evolua, dacă ne vom activa încrederea şi capacitatea de a ne schimba atitudinea şi implicit calea, dacă este nevoie. Flexibilitatea, foarte greu de obţinut, este cuvântul la ordinea zilei. Manifestările extreme sunt la ordinea zilei şi este foarte simplu să cădem în plasa lor, practic acesta fiind primul pas pentru a ne tulbura şi stăpâni emoţiile.
Venus retrogradă formează întâi conjuncţie cu Mercur, ceea ce va determina rediscutarea unor conflicte, probleme, situaţii, contează foarte mult tactul, echilibrul şi logica în comunicare. Discuţiile vor fi concrete, cu o puternică tentă materialistă, în care nu prea vor avea loc sentimentele sau echilibrul, câştigând aparent duritatea şi inflexibilitatea. Este doar un context de moment, dar odată declanşat urmările vor fi profunde şi extrem de grave. Tocmai, acum trebuie reparate greşelile, iar orgoliul, acţiunile în forţă sau puterea nu îşi au sensul sau locul.
Apoi, sâmbătă, Venus formează conjuncţia inferioară cu Soarele, un moment important, el deschizând un ciclu de 8 ani – până la următoarea conjuncţie din semnul Capricornului, legat de felul în care ne dezvoltăm puterea interioară, capacitatea de a manifesta calităţile umane, de a ieşi în evidenţă, prin manifestarea puterii interioare şi a frumuseţii spirituale. Evident este un moment de început, aşa că toate acţiunile noastre de acum vor avea efect timp de 8 ani.
Practic această conjuncţie ne vorbeşte despre încheierea unei perioade raţionale de a percepe şi trăi iubirea, după nişte concepte şi idei destul de libertine, prost înţelese, bazate pe emanciparea femeii dar şi pe libertatea sexuală. Până în anul 2015, la următoarea conjuncţie Soare Venus, va trebui să învăţăm adevărata lecţie de iubire, adică să ne transformăm, de fapt să redevenim noi înşine şi să revenim la valorile sufleteşti în iubire. Poate fi greu? Cu siguranţă, sacrificiile vor fi pe măsură, pentru că va trebui să lăsăm să moară orgoliul, vanitatea, prejudecăţile sociale şi multe altele.
Mercur deosebit de activ şi dinamic, va provoca în această săptămână discuţii importante, va implica mase de oameni în decizii sau pur şi simplu va crea puternice curente de opinie. După ce se va juca cu gândurile şi ideile noastre, provocând schimbări, va trece în semnul Vărsătorului – de sâmbătă – ceea ce presupune din partea noastră o gândire tehnică, modernă, eliberată de constrângeri.
Mai este un aspect important şi destul de rar – odată la 4ani, care se formează joi la ora 2.11, este vorba de conjuncţia dintre Neptun şi Junona, acest aspect este cumva un liant între Crucea cardinală şi Piramida din semne de apă, în sensul că folosindu-ne calităţile intuitive vom putea depăşi provocările, vom putea să înţelegem mesajele care ni se transmit, dar şi mai important vom putea face schimbările care sunt necesare pentru a ne împlini destinul.
Acum şi evident intervine septilul Pluton Neptun – liantul despre care vorbeam mai sus, extrem de discret şi subtil, este cel mai important şi lung aspect, căci aduce schimbări majore atât la nivel macro cât şi la nivel micro, atât de importante şi valoroase, durând nişte ani (articol separat despre acest aspect), şi având un efect asemănător cu cel homeopat, pentru că merge de fapt în profunzimea interioară, structurală şi este inoculat în poţiuni foarte mici, aproape insesizabile.Acum vine momentul în care cei care înţeleg şi aspiră ”la calea de mâine” sunt chemaţi să-şi pună creativitatea pentru a genera o nouă calitate de a fi, şi în cele din urmă pentru a face aceasta o realitate vie, concretă şi de a acţiona ca şi catalizatori de transformare în lume. Acum numai este teorie, este luptă şi muncă dură, asiduă, exact acolo unde trebuie, pentru că evident vom fi ghidaţi clar către toate acestea.
Toate aceste aspecte împreună ne spun că este momentul împlinirii destinului personal, de a răscumpăra greşelile trecutului, de reajustare şi corectare, de închidere a ciclurilor karmice, acestea toate anunţând ”venirea lui Isus”.
Prima săptămână a anului a fost liniştită, cel puţin aparent, pentru fiecare dintre noi, de fapt la nivel subtil, tocmai prin sărbătorile religioase care au avut loc, sau întâmplat evenimente importante, pentru că eu cred că fiecare a primit un sprijin divin pentru a-şi continua transformarea interioară şi pentru a face faţă schimbărilor exterioare care vor veni.
În schimb, această săptămână ne determină să acţionăm NOI, să conştientizăm şi să alegem, în deplină cunoştinţă de cauză care va fi viitorul nostru.
Înainte de a încheia este bine să fim atenţi la mesajele subtile pe care le primim prin orice formă, vise, idei, gânduri, intuiţie, acţiuni exterioare, căci ne sunt de un real folos.
Luni de la 11.30 la 22.00, Luna este fără direcţie şi ne este dificil să ne manifestăm sentimentele, ne simţim blocaţi şi lipsiţi de inspiraţie.
Miercuri după ora 18.15, este bine să fim prudenţi la condus şi să nu ne implicăm în discuţii importante.
Sâmbătă până la între 13.0 şi 14.30 este bine să nu ne implicăm în acţiuni importante, să medităm, să reflectăm, să lăsăm mesajele să vină spre noi, aici trebuie atenţie deosebită.
Cât priveşte din punct de vedere spiritual, avem trei sărbători de o complexitate covârşitoare, Ajunul Bobotezei, Botezul sau Boboteaza şi Sfântul Ioan Botezătorul, toate trei marchează posibile noi începuturi în viaţa fiecăruia dintre noi, evident dacă ne dorim şi putem să depăşim provocările materiale şi să ne punem cu credinţă viaţa şi destinul în Mâinile lui Dumnezeu.
Indiferent de circumstanţe, faceţi întotdeauna tot ceea ce vă stă în puteri, nici mai mult nici mai puţin. Nu trebuie să uitaţi însă că randamentul nu poate fi întotdeauna acelaşi. Tot ce există în jurul nostru este viu şi se transformă tot timpul; la fel, randamentul nostru maxim poate fi uneori la cote foarte înalte, iar alteori nu va fi cel aşteptat. Atunci când ne trezim proaspăt şi energizaţi dimineaţa, randamentul nostru va fi superior celui de seară, când suntem obosiţi. Maximul nostru va fi diferi atunci când suntem sănătoşi de cel când suntem bolnavi.
Indiferent de calitatea faptelor dumneavoastră, urmăriţi să faceţi tot ce vă stă în puteri. Cel care exagerează cu faptele sale, depăşindu-şi puterile fireşti, îşi suprasolicită corpul şi acţionează astfel împotriva sa. Dacă faceţi însă mai puţin decât vă stă în puteri, vă veţi supune astfel frustrărilor, incriminării interioare, vinovăţiei şi regretelor.
De aceea, faceţi tot ceea ce vă stă în puteri – în toate împrejurările vieţii. Nu contează dacă sunteţi bolnav sau obosit, dacă veţi face întotdeauna ceea ce vă stă în puteri nu va mai exista nici o modalitate prin care să vă simţiţi vinovat. Şi dacă nu vă veţi simţi vinovat, nu va mai exista nici o modalitate de a suferi de remuşcări şi autopedepsire.
Atunci când eşti obişnuit să acţionezi cu eficienţă maximă, eşti predispus către acţiune, pentru simplul motiv că iubeşti acţiunea, nu pentru că aştepţi o recompensă. Cei mai mulţi oameni fac exact opusul: ei acţionează, ce-i drept, dar numai pentru că aşteaptă o recompensă, şi de aceea nu se bucură de acţiune. Şi acesta este motivul pentru care nu dau randament maxim.
Pe de altă parte, dacă acţionaţi doar din plăcerea acţiunii, fără a aştepta vreo recompensă, veţi descoperi că vă puteţi bucura de orice acţiune veţi face. Recompensa va veni dar nu veţi mai fi ataşat de ea. Este posibil chiar să primiţi mai mult decât v-aţi fi imaginat singur că ar putea fi recompensa. Dacă ne place ceea ce facem, dacă acţionăm întotdeauna dând tot ce este mai bun în noi, atunci înseamnă că ne bucurăm cu adevărat de viaţă. Ne distrăm, nu ne plictisim, nu suntem frustraţi.
Atunci când acţionezi la maximum, înveţi să te accepţi pe tine însuţi. Dar trebuie să fii conştient şi să înveţi din greşelile tale. A învăţa din greşeli înseamnă a practica, a privi cu sinceritate rezultatele, dar mai ales a acţiona neîncetat. Acest gen de acţiune amplifică continuu gradul de conştientizare.
Acţiunea făcută cu pasiune nu este resimţită ca o muncă, deoarece te bucuri de orice ai face.
Acţiunea înseamnă să trăieşti plenar. Inactivitatea este practic o contestare a vieţii. Inactivitatea înseamnă să stai în faţa televizorului în fiecare zi, ani şi ani l arând, deoarece te temi să fii viu şi să-ţi asumi riscul de a exprima ceea ce eşti cu adevărat. Fără acţiune, orice idee va rămâne abstractă şi nu va exista nici o manifestare, nici un rezultat şi nici o recompensă.
Un bun exemplu pentru a ilustra acest lucru este povestea lui Forrest Gump (film american, laureat cu premiul Oscar). Acest personaj ciudat nu a avut idei măreţe, dar a acţionat în permanenţă. A fost tot timpul fericit deoarece a acţionat întotdeauna cu dăruire, indiferent de ce făcea. A fost şi recompensat din plin, dar tocmai pentru că nu a aşteptat să fie recompensat deloc. A acţiona înseamnă să fii viu. Aceasta nu înseamnă să-ţi impui visul tău în faţa altcuiva, căci orice om are dreptul de a-şi exprima visele în egală măsură.
A acţiona cu maximum de intensitate este o obişnuinţă pe care orice om ar trebui să o cultive. Eu acţionez cu eficienţă maximă în tot ceea ce fac şi în tot ceea ce simt. Acţiunea dăruită a devenit un ritual în viaţa mea, tocmai pentru că am făcut această alegere. Am făcut din orice acţiune un ritual şi întotdeauna îmi consacru toate puterile acţiunilor mele. Un simplu duş este un ritual pentru mine, căci prin această acţiune îi spun corpului meu cât de mult îl iubesc. Simt şi mă bucur de apa care curge pe corpul meu.
Să spui nu când vrei să spui nu, şi da când vrei să fii spui da. Ai dreptul să fii tu însuţi. Poţi fi tu doar atunci când acţionezi dând tot ce este mai bun în tine. Pentru aceasta nu este nevoie de mari viziuni filozofice. Nu este nevoie nici de acceptarea celorlalţi.
Dacă vă veţi implica cu dăruire în acţiunile dumneavoastră, mereu şi mereu, veţi deveni un adevărat maestru al transformării. Maestrul se naşte din practică.
sursa: fragment preluat din „Cele patru legăminte. Cartea înţelepciunii toltece”, Don Miguel Ruiz, Editura Mix