Previziuni pentru 20 ianuarie 2014

Evenimentul astrologic principal al zilei îl reprezintă trecerea Soarelui în semnul Vărsătorului, care va schimba vibraţia, aducându-ne o dorinţă de a ne elibera sau detaşa de tot ceea ce ne oboseşte sau nu ni se mai pare necesar. Mai multe despre influenţa acestei perioade în viaţa noastră puteţi citi pe https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni/soarele-in-varsator-20-ianuarie-2014.
În contextul în care Venus este în mişcare aparent retrogradă iar Saturn şi Uranus, cei doi guvernatori ai Vărsătorului se află într-o poziţie interesantă, ca şi cum nu s-ar observa, ignorându-şi prezenţa, acţiunile noastre sunt mai mult gesturi de revoltă decât acţiuni lucide sau conştiente, ceea ce ne face uşor de manipulat.
În acelaşi timp astăzi Saturn este în septil cu Pluton, un aspect interesant şi de lungă durată, astăzi începând să-l resimţim din plin, el va aduce evenimente importante, mai ales pentru că cele două planete se află în recepţie mutuală. Acestea sunt de natură a da o mai mare importanţă dorinţelor noastre cele mai profunde, pentru că le descoperim direcţia şi sensul, şi în acest fel au o dinamică mult mai mare. În spatele acestora ar trebuie să existe căutarea spirituală, pentru că în acest fel, dorinţele se vor transforma în renaştere. În schimb dacă ne lăsăm conduşi de starea de inerţie din jur, vom permite să se acţioneze asupra noastră din exterior, aşa încât vom fi unealta punerii în practică a dorinţelor de putere a celor care intervin. Paradoxul este că din cauza acestei amorţeli, nici măcar nu vom şti ce ni s-a întâmplat.
Tot astăzi se formează sesquicuadratura dintre Marte şi Neptun, ultimul puternic, în domiciliu, Marte slăbit însă de exil. De aceea acest aspect are mai mult rolul de nemulţumire decât de acela de a face schimbări, fiind nevoie de un efort de voinţă pentru a acţiona sau de mesaje subtile pentru a ne impresiona intuiţia.
 
ORA PLANETARĂ A LUNII
Este bine să realizăm că a percepe înseamnă a auzi informaţia pe care ne-o dă sufletul sau subconştientul nostru 24 din 24 de ore pe zi. Ca să îl ascultăm putem face un exerciţiu simplu, puneţi o întrebare simplă în gând iar apoi ne uităm în jur. Dacă suntem atenţi, răspunsul îl primim de la un om de lângă noi, de la un mesaj de la radio, de la un panou publicitar, de oriunde…Trebuie doar să învăţăm să primim, găsim şi descifrăm aceste semne. Este bine să începem de astăzi, cu întrebări simple, astăzi, pentru că suntem extrem de deschişi. Apoi trebuie exersat de câte ori ne îndoim sau avem nevoie.
 
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 1 VĂRSĂTOR
O VECHE CHILIE DIN LUT
Un mediu de viaţă modest are avantajele şi binefacerile lui, pentru cei care caută o împlinire spirituală, dar în lumea de azi mulţi confundă bunăstarea generală cu bunăstarea materială. Locul în care trăieşti şi lucrurile cu care te înconjori, stilul tău de viaţă în general, sunt valoroase numai în măsura în care îţi sunt şi de folos pe calea pe care ţi-ai propus-o.
 
GRADUL SABIAN AL LUNII – 15 FECIOARĂ
O BATISTĂ DECORATIVĂ, FRUMOS DANTELATĂ
Unele lucruri mărunte sunt făcute cu o artă desăvârşită. Este de mirare că oamenii pot depune atât efort pentru lucruri neînsemnate, lucrând la ele zile în şir… Oare tu însuţi acorzi la fel de multă atenţie lucrurilor cu adevărat importante din viaţa ta?

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top