Luna este fără direcţie până la ora 14.40, după care va trece în semnul Balanţei formând un trigon descrescător cu Soarele, armonios şi care ne ajută să fim deosebit de creativi şi să găsi cele mai potrivite soluţii la problemele care apar sau sunt de actualitate.
În schimb în perioada de Lună fără direcţie, este indicat să nu ne implicăm decât în acţiuni administrative, să evităm discuţiile sau negocierile, să fim implicaţi doar în activităţile de organizare a vieţii sau activităţii personale, în care să acţionăm doar noi înşine. Avem o intuiţie bună şi primim cu uşurinţă informaţii subtile importante, dacă socializăm acestea se vor pierde din cauza lipsei de atenţie pe care le-o acordăm.
Lecţia acestei zile ar fi de fapt să conştientizăm că seriozitatea, profunzimea şi cercetarea atentă a ofertelor, dublată de credinţa în propriile idealuri ne pot aduce reuşite spectaculoase, chiar câştiguri importante. La fel ar trebui să acordăm o mai mare atenţie şi timp relaţiei. Şi să nu uităm că cele mai grele întrebări îşi au răspunsul în ele însele. Cele mai complicate probleme au soluţii foarte simple.
Apoi acordaţi mare importanţă coincidenţelor, nimic nu este întâmplător acum, lasaţi soarta să decidă pentru voi, fiţi doar atenţi la modul de receptare a mesajelor.
Încercaţi să nu vă agitaţi, consacraţi o mare parte din timp mai mult pentru a analiza şi a gândi. Meditaţia sau plimbarea în natură vă vor ajuta să vă clarificaţi gândurile.
În această zi se activează forţe spirituale superioare.
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Spuse-o foaie albă-ca-zăpada: „Nepătată am fost creată şi nepătată voi rămâne mereu. Prefer să fiu arsă şi să devin cenuşă albă decât să sufăr ca ceva negru să mă atingă sau ceva murdar să se apropie de mine.”
Călimara, auzind vorbele spuse de foaia de hârtie, a râs în negreala inimii ei, dar nu a îndrăznit niciodată să se apropie de ea. Creioanele colorate au auzit si ele, dar nici ele nu s-au apropiat de ea.
Si astfel foaia de hârtie albă-ca-zăpada rămase pură si nepătată pentru totdeauna, dar goală în puritatea si nepătarea ei.
(Kahlil Gibran, „Deschizătorul de drumuri”)
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 2 VĂRSĂTOR
O FURTUNĂ NEAŞTEPTATĂ
În momentele când lucrurile par să scape de sub control şi te simţi ameninţat din multe direcţii, consideră că ai de trecut un examen în care trebuie să dai dovadă de calm şi atenţie. Astfel vei putea să vezi limpede soluţiile, fie recunoscând unde ai greşit şi astfel te-ai expus la riscul furtunii, iar acum îţi plăteşti greşeala sau trebuie s-o repari, fie ca să găseşti soluţii pentru a te pune la adăpost, pentru a-i ajuta pe alţii sa-şi găsească pacea, sau pentru a preveni pe viitor astfel de situaţii. Nu uita că, după orice furtună, vine şi vremea bună!
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 20 BALANŢĂ
UN RABIN EVREU ÎNDEPLININDU-ŞI ATRIBUŢIILE
Fiecare om are locul şi rolul său în viaţă. Dacă şi-l găseşte şi îl respectă, atunci el va fi respectat şi căutat de cei din jurul său, şi nu va mai avea nevoie să se zbată ca să-şi câştige traiul sau ca să-şi caute locul şi sensul în viaţă. Iar pentru a-şi găsi rolul şi locul, omul trebuie să-şi asculte inima, să se îndrepte spre lucrarea pentru care are chemare, să nu se lase deviat din drumul său de lucruri cu valoare trecătoare, îndoielnică. Fericit este cel care îşi trăieşte viaţa oferind oamenilor ceea ce poate el să ofere mai bun.