Astăzi influenţa Lunii este destul de puternică deoarece ne aflăm şi în ziua guvernată de astrul nopţii; Marte acţionează în tandem cu Luna şi ne induce dorinţe, necesitatea unor acţiuni, dar ne dă şi forţa sau puterea emoţională de a ne mobiliza. Pe de altă parte seara Mercur este şi el în sextil cu Luna ceea ce aduce o deosebită capacitate intelectuală, inspiraţie de moment şi intuiţie, fiind oarecum pusă în valoare inteligenţa emoţională.
Cumva ne vom folosi aptitudinile pentru a ne armoniza şi a lucra în echipă. De fapt acum este cea mai potrivită atitudine pentru a reuşi să ne deblocăm energia şi a ne mobiliza, având rezultate eficiente. Probabil că cea mai gravă atitudine în aceste zile, este prejudecata. Aceasta este foarte puternic înrădăcinată, probabil de undeva din copilărie, ea vine acum să ne împiedice să colaborăm, sau să ne integrăm, de aceea cred că este bine să reflectăm profund la anumite prejudecăţi pe care le avem, tocmai pentru a le înlătura.
Tot timpul avem tendinţa să judecăm ce este bun si ce este rău. Tot timpul suntem aşezaţi pe scaunul unui judecător, iar acest fapt ne face să fim serioşi şi lipsiţi uneori de umor.
Exista unele lucruri mărunte, care, daca le judecăm, par stupide, prosteşti, însă, în realitate, ele îndeplinesc un rol esenţial. La fel tot ce ne înconjură sau ni se întâmplă are rolul său. Meditaţi la toate aceste, nu le judecaţi, şi atunci putem fi mai liberi şi fericiţi.
Stăpânirea de sine este obligatorie, pentru a evita agresiunea verbală sau fizică.
În schimb planul emoţional şi cel mental se îmbină armonios, Luna în sextil cu Ceres ne ajută să rezolvăm activităţile acestei zile cu succes, totul este să ne lăsăm intuiţia să lucreze şi să ne orientăm gândirea către viaţa particulară. Pot avea loc întâlniri importante în plan emoţional, sau momente de înţelegere deplină a sensului propriei vieţi. De aceea avem nevoie de multă răbdare şi atenţie la mesajele pe care le primim, mai ales din partea îngerilor păzitori.
ORA PLANETARĂ A LUNII
Tot timpul avem tendinţa să judecăm ce este bun si ce este rău. Tot timpul suntem aşezaţi pe scaunul unui judecător, iar acest fapt ne face să fim serioşi şi lipsiţi uneori de umor.
Exista unele lucruri mărunte, care, daca le judecăm, par stupide, prosteşti, însă, în realitate, ele îndeplinesc un rol esenţial. La fel tot ce ne înconjură sau ni se întâmplă are rolul său. Meditaţi la toate aceste, nu le judecaţi, şi atunci putem fi mai liberi şi fericiţi.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 8 VĂRSĂTOR
FIGURI DE CEARĂ, FRUMOS ÎNVEŞMÎNTATE, ÎNTR-O EXPOZIŢIE
Imaginea lucrurilor care au fost poate fi conservată în forme sau poate fi descrisă în cuvinte, dar cea mai rezistentă formă de păstrare a amintirilor şi învăţăturilor de valoare este în sufletul oamenilor. Curajul şi dăruirea marilor eroi din istorie sunt redate mai fidel în sufletele eroilor de azi, decât în orice statui şi ilustraţii. Cea mai frumoasă amintire pe care o poţi păstra despre cineva este să pui în valoare idealurile lui cele mai înalte, şi să le duci mai departe, şi mai sus.
GRADUL SABIAN AL LUNII – 16 SĂGETĂTOR
PESCĂRUŞI ZBOARĂ ÎN JURUL UNEI BĂRCI, CĂUTÂND HRANA
Dacă ai senzaţia că există un singur loc sau o singură zonă din care îţi poţi trage energia pentru această viată, atunci te condamni să depinzi de acea resursă limitată. Depinde numai de tine să ajungi capabil de a găsi resurse noi, prin învăţare, prin deprinderea unor activităţi şi abilităţi noi, şi mai ales prin perfecţionarea continuă a aptitudinilor tale native. Hrana de care ai nevoie pentru a-ţi continua viaţa şi drumul nu este numai fizică, ci şi sufletească şi spirituală. Atunci când neglijezi să-ţi hrăneşti sufletul, şi hrana fizică devine insuficientă sau ineficientă, lipsită de potenţial energetic şi de savoare. Exact aşa cum, dacă eşti o pasăre, stomacul supraîncărcat iţi va îngreuna zborul.