Previziuni pentru 3 februarie 2013

Luna este pentru noi, în afară de conotaţia astronomică bine cunoscută, un receptor al emisiilor planetare, comunicându-ne pe diferite nivele, mesajele pe care ni le transmit permanent planetele.
Altfel spus, în particular, Luna este sufletul nostru, tărâmul sentimentelor şi al visurilor, al amintirilor. Este iubirea şi grija pentru lucrurile delicate din noi, este Mama. Astrologic, este amintirea din ceea ce eram noi odată.
De aceea este important să ştim cum interacţionează Luna cu noi, şi nu putem face acest lucru, decât dacă trăim în ritmurile ei.
Astăzi, Luna se află în Berbec determinându-ne să iniţiem acţiuni transformatoare, ajutându-ne să acţionăm pentru a ne înţelege emoţiile. Astfel ea se află la dispoziţia lui Marte, sub guvernarea căruia ne află în această zi, prin această subordonare, aşa că să nu ne mire starea de agitaţie inexplicabilă pe care o avem. Astfel acţiunile noastre trebuie să vină din suflet, să aibă compasiune şi înţelegere, să fie pline de iubire; emoţiile în schimb nu trebuie reprimate ci rostite sau chiar acceptate şi trebuie acţionat pentru a ne face înţeleşi şi a ne exprima sentimentele.
Cum spuneam, Luna, guvernatoarea zilei de astăzi, se află în semnul Berbecului, inflamat şi extrem de imprevizibil – prin prezenţa lui Uranus acolo. Conjuncţia pe care Luna şi Uranus o formează, ne aduce periodic – cam la 30 de zile – câteva zile cu trăiri intense, explozive, greu de coordonat, căci există în fiecare dintre noi o nerăbdare, o lipsă de subordonare şi o revoltă interioară greu de stăpânit. Ea este amplificată mult de faptul că în cuadratură cu Uranus se află Pluton şi Jupiter retrograd, Lilith, iar în opoziţie Marte şi Vesta. Aceste poziţionări sunt de durată şi de aceea, de fiecare dată tranzitul Lunii prin semnul Berbecului aduce multă tensiune şi agitaţie, dar şi o stare interioară care ne determină să fim mai radicali şi revendicativi decât deobicei.
Astăzi în mod specific, are loc conjuncţia Lună Uranus, care este extrem de puternică, ea se manifestă mai ales după ora 12.00, şi apoi spre după-amiază va începe să se resimtă şi cuadratura cu Jupiter retrograd şi Pluton. Aceste aspecte ne aduc un comportament impulsiv, exploziv, lipsă de răbdare, de aceea ar trebui să fim extrem de prudenţi şi atenţi, să conducem preventiv şi să nu încercăm să forţăm lucrurile care nu ne ies. Influenţa lui Jupiter în exaltare dar retrograd, face ca noi să exagerăm, să nu ne cunoaştem limitele, să ne pierdem discernământul, lăsându-ne duşi de valul emoţiilor, evident de necontrolate sau lipse de fapt de un fundament real. De aceea este potrivit să nu ne propunem să negociem sau să ne spunem punctul de vedere în chestiuni deja inflamate, să facem cât mai puţine discuţii, indiferent în ce domeniu, căci riscul de a degenera este foarte mare. Practic toate frustrările noastre vor să iasă, să erupă, suntem ca aricii şi gata de luptă, pentru te miri ce fleac.
În relaţii, mai ales seara, pot apare discuţii din fleacuri, Luna este în cuadratură cu Venus, care revenită după mişcarea aparent retrogradă, are de clarificat anumite aspecte. Nu este momentul astăzi, evitaţi cu abilitate provocările de a vă expune punctul de vedere, sau sublimaţi toate aceste tensiuni prin activităţi creative, artistice sau sport şi mişcare.
Chiar avem tendinţa de a exagera în ceea ce privesc relaţiile cu ceilalţi, de aceea este bine să nu ne străduim să avem prea multe contacte sau întâlniri, mai degrabă să o facem cu persoanele care au aceleaşi scopuri sau idei ca noi.
Există posibilitatea datorită cuadraturii dintre Jupiter şi Lună, să ne axăm pe o singură idee dar aceasta să reprezinte într-un procent foarte mare dorinţa de manifestare a egoului nostru. Este bine să fim generoşi şi altruişti şi să nu ne implicăm în activităţi comerciale, fără a analiza toate aspectele, oricât de tentaţi am fi.
Astăzi cred că mulţi dintre noi vor înţelege ce lung si presărat cu capcane este drumul către găsirea unui sens pentru manifestările banale si imprevizibile ale vie­ţii, pentru a depăşi aparenţele, pentru a ajunge la un acord; înainte de a deveni noi înşine izvoare, va trebui să navigam pe bâjbâite sau să fim îndrumaţi pentru a ne găsi calea.
Energia acestei zile se poate folosi pentru a face purificări în casă, să nu uităm că mâine la ora 5.47 începe Anul Nou chinezesc, este momentul în care Soarele se află la 15 grade în semnul Vărsătorului, la jumătatea distanţei dintre solstiţiul de iarnă şi echinocţiul de primăvară, este momentul apariţiei yangului care ar trebui celebrat. Pentru aceasta este important să facem anumite purificări despre care puteţi citi aici https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/purificarea-casei-din-punct-de-vedere-feng-shui-si-nu-numai-necesara-la-anul-nou-chinezesc.
 
ORA PLANETARĂ A LUNII
Nu fi preocupat de ceea ce alţii fac sau lasă ne făcut. Nu e respon­sabilitatea ta de a evalua gândurile sau faptele lor. Doar atât: fii respon­sabil pentru modul în care gândeşti şi acţionezi tu.
Căci, dacă gândeşti şi acţionezi cu Dumnezeu, îi vei influenţa pe alţii, fără a rosti un singur cuvânt. Iubirea de aproape poate fi găsită doar asumându-ţi responsabilitatea pentru tine însuţi. Fă cât poţi pentru tine însuţi şi pentru alţii şi lasă-L pe Dumnezeu să facă restul.
 
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 15 VĂRSĂTOR
DOUA TURTURELE STÂND PE UN GARD ŞI CÂNTÂND FERICITE
Momentele de fericire alături de cineva drag pot fi rare în viaţa unui om, dacă el uită repede că datoria sa în viată este, în primul rând, de a fi fericit şi de a-i ajuta şi pe alţii să fie fericiţi. Există cupluri care rămân unite toată viaţa, în înţelegere şi pace, fiindcă fiecare acceptă pe deplin că viaţa împreună merită să fie trăită frumos, fără orgoliu şi egoism, dăruind iubire celuilalt şi nu aşteptând de la el iubire. Cea mai frecventă cauză a nefericirii în dragoste este atunci când omul aşteaptă ceva de la celălalt şi nu primeşte. Cea mai bună cale de a fi fericit este să dăruieşti iubire fără să aştepţi ceva în schimb.
 
GRADUL SABIAN AL LUNII – 1 BERBEC
O FEMEIE APARE DIN OCEAN, UN LEU DE MARE O ÎMBRĂŢIŞEAZĂ
Când vine primăvara, începe o viaţă nouă pentru întreaga natură. Este cel mai evident simbol al Vieţii în toată splendoarea ei, parcurgând un ciclu repetat la nesfârşit, dar în fiecare an cu alte coordonate şi caracteristici. Masculinul şi femininul dansează continuu în acest ritm, şi toate lucrurile tind să iasă la lumină din adâncimile necunoscute ale Universului.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top