Previziuni pentru 13 februarie 2014

Astăzi Mercur revine prin retrogradare, în semnul de exaltare al Vărsătorului, de unde ne amplifică puterea de a înţelege în profunzime lucrurile şi viaţa. Odată revenit în acest semn reface un frumos trigon cu Vesta, ceea ce ci siguranţă amplifică înţelepciunea fiecăruia, căci îi conferă o puternică tentă spirituală. Aspectul s-a mai format şi în 28 ianuarie şi se va relua în 17 martie, doar că atunci Vesta va fi în mişcarea aparent retrogradă.
Este interesant să ne notăm felul în care percepem informaţiile şi modul în care au loc discuţiile cu cei din jur. Acestea au semnificaţii profunde şi înţelesuri importante care ne vor ajuta să putem face schimbările de atitudine despre care vorbeam în multe din articolele mele.
În acelaşi timp devine puternică şi inconjuncţia Mercur Lilith, practic Mercur fiind constrâns de apropierea Soarelui dar şi de acest aspect, care face ca gândirea noastră să fie emoţională şi instinctuală. Luna din semnul Leului este în trigon cu Uranus din Berbec, ceea ce face ca noi să ne putem coordona instinctiv acţiunile cu nevoile sufleteşti, să ne putem adapta la condiţiile exterioare într-un mod surprinzător şi să ne păstrăm o foarte mare doză de libertinism dar şi de originalitate.
Este o zi în care putem acţiona la libera noastră alegere. În plus putem depăşi orice piedică,  lărgindu-ne câmpul de activitate. Ne vom putea depăşi pe noi înşine prin succesele pe care le putem obţine, dar numai pe căi cinstite şi nobile. Important este să nu batem pasul pe loc şi să acţionăm în direcţia atingerii scopurilor propuse. Lucrurile nu sunt impuse, totul pare calm şi liniştit. Este necesară multă atenţie pentru că pot apare minciuni şi viclenii. Altfel toate acţiunile sunt bune, şi se derulează uşor.
Seara mare atenţie la modul exprimare şi la impulsivitate, pot apare certuri şi discuţii.
Oricum este o zi încărcată de emoţii, pasională, pe care putem să o transformă într-o zi încântătoare. De fapt viaţa particulară are nevoie de schimbări progresiste, mai ales ale mentalităţii. Intuiţia şi originalitatea ne pot ajuta, dar mai ales atitudinea romantică, fermecătoare. Seara care se anunţă tensionată se poate transforma în clipe minunate, dacă vom ştii să creăm atmosfera adecvată, dar mai ales să renunţăm la orgolii sau la o hipersensibilitate greşit orientată.
 
ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER
Fericirea, pe care fiecare o caută în felul său, după temperamentul său, e o formă de
a-L căuta pe Dumnezeu; o căutare mai mult sau mai puţin înţeleaptă, mai mult sau mai puţin luminoasă, dar toţi îl caută pe Dumnezeu. Pentru că, în spatele acestei idei a fericirii, se ascunde Dumnezeu. El a dat oamenilor această aspiraţie la fericire, pentru ca, până la urmă, ei să-L poată găsi. Şi chiar dacă, în aşteptare, ei Îl mai caută trecând prin mlaştini, noroaie şi cimitire, într-o zi, după repetate experienţe, ei vor înţelege că trebuie să Îl caute în sferele superioare, sub formă de puritate, de lumină, iar acolo, ei da, ei Îl vor găsi.
Cu toţii sunt predestinaţi să Îl găsească pe Dumnezeu într-o zi, sub această formă sublimă. Dar, pentru a-L găsi, trebuie cel puţin să Îl iubeşti.
 
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 25 VĂRSĂTOR
UN FLUTURE CU ARIPA DREAPTĂ MAI PERFECT FORMATĂ
Formele naturale ale vieţii dau dovada unei armonii depline, şi ele reflectă armonia proiectată să existe în orice fiinţa vie. Şi în om, latura logică şi raţională trebuie să fie pusă în armonie cu latura intuitivă, subtilă. Orice dezechilibru se va reflecta mai departe în starea sa fizică şi în derularea vieţii sale, fiindcă atunci şi deciziile sale vor fi dezechilibrate, şi faptele sale se vor abate de la ceea ce şi-a propus el să facă. Este uşor să porneşti la drum, dar drumul se poate dovedi foarte greu dacă îl străbaţi mergând mai mult prin şanţurile de lângă el.
 
GRADUL SABIAN AL LUI JUPITER – 11 RAC
UN CLOWN IMITÂND PERSONALITĂŢI CELEBRE
Omul vrea mereu să iasă din propriile sale limite, să fie mai mult decât este, iar admirarea şi imitarea marilor personalităţi este o cale clasică de exprimare şi chiar de împlinire a aspiraţiei sale spre mai bine. Dar contează foarte mult ce modele îţi alegi în viaţă, fiindcă ajungi să devii chiar ceea ce admiri, în măsura în care îţi este permis. Alege-ţi modele valoroase, nu doar spectaculare…

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top