Ziua de astăzi se află sub semnul conjuncţiei dintre Soare şi Chiron, aspect anual care deschide un ciclu legat de capacitatea noastră de vindecare şi de evoluţie spirituală personală.Pe de altă parte se vor desfăşura evenimente care să ne readucă cumva cu picioarele pe Pământ, adică să ne determine să ne gândim mai mult la Mama Natură, la ceea ce iubim, la felul în care ne manifestăm sentimentele faţă de cei din jurul nostru.
Oricât de bulversaţi ne simţim, nu ar fi bine să lăsăm lucrurile să ne scapă de sub control sau să le trăim la voia întâmplării, mai ales dacă acestea sunt legate de relaţiile noastre. Avem şansa abordării elevate a problemelor, cu iubire, putem elabora strategii eficiente ingenioase şi elegante pentru a ne atinge scopurile. Aici conotaţia este profund spirituală, iar manifestările ar trebui să aibă la bază iubirea profundă faţă de oameni şi faţă de tot ce ne înconjură.
În astrologie este important să ţinem cont de cicluri, acestea ne ajută să facem lucrurile la momentul potrivit, iar aspectele de astăzi ne sugerează şi ne creează oportunităţi de a înţelege ce anume funcţionează aşa cum ne-am propus şi la ce anume trebuie să renunţăm. Astăzi se deschide un ciclu de un an, extrem de subtil, care ne ajută să devenim noi înşine, este bine să nu-l ratăm, să medităm la nevoile sufletului şi să ne facem planuri legate de modalităţile cele mai simple de a reuşi să le aplicăm.
Apoi Vesta este în cuadratură cu Lilith, un aspect careeste profund destabilizator, el încearcă să aducă în viaţa fiecăruia dintre noi provocări puternice care ne pot determina să ne pierdem concentrarea, să ne schimbăm atenţia, să fim deviaţi de pe drumul nostru. Este nevoie de multă credinţă dar şi de răbdare şi rezistenţă fizică pentru a-i rezista. Cel mai mult acest aspect ne solicită înţelegerea, nu doar cunoaşterea, ne obligă la înţelepciune, căci cunoaşterea poate fi de conjunctură, dar şi distructivă pentru că ne limitează privirea de ansamblu, holistică a situaţiilor. În primul rând pentru că se face uz de sentimente, mai ales de sentimentele patriotice sau familiale, iar apoi se folosesc concepte tradiţionale, bine înrădăcinate în mintea fiecăruia, concepte care ne limitează înţelegerea modernă şi holistică. În acest fel se poate opera după interese oculte sau scenarii bine regizate şi direcţionate, fiind împiedicaţi implicit să mergem pe direcţia corectă. De aceea nu sunt indicate deciziile în acest moment ci doar analiza, observaţia, retragerea din orice fel de acţiune care ne implică emoţional, tocmai pentru a putea vedea întreg ansamblul.
Luna este în semnul Berbecului în opoziţie cu Marte, Vesta şi Nodul Nord şi în cuadratură cu Venus, ceea ce face ca agitaţia noastră să ajungă la cote maxime, sau impulsurile noastre să fie extrem de violente, lipsindu-ne cu desăvârşire tactul sau răbdarea.
Apoi Lilith trece în semnul Leului, la ora 19.01, ceea ce schimbă extrem de mult vibraţiile subtile, aşa încât fiecare dintre noi va căuta să-şi arate supremaţia sau să-şi exprime personalitatea într-un mod destul de vanitos. Despre acest aspect se poate citi un articol separat pe https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/descoperirea-valorii-de-sine-lilith-in-semnul-leului-in-2014.
Seara, pentru a încheia ziua în aceiaşi notă în care am început-o Venus formează cuadratura exactă cu Nodul Nord, un aspect destul de dinamic, care ne determină să luăm decizii importante legate de viaţa noastră sentimentală dar şi de felul în care ne gestionăm resursele.
Ceea ce trebuie să facem în această zi este să ne modelăm supleţea de spirit, toleranţa dar cel mai important, adaptabilitatea. Toate acestea le putem realiza rostind sincer nemulţumirile pe care le avem, cinstit, deschis, fără impulsivitate.
Astăzi emoţiile noastre sunt profunde, iar intuiţia funcţionează la cote maxime, cel mai bine mai ales în plan personal este să dăm şi o nuanţă de pragmatism sentimentelor pe care le încercăm, astfel va dispare conflictul dintre personalitate şi emoţii. În plus putem renunţa la emoţiile vechi şi inutile, pentru a lăsa locul unora noi să se manifeste.
Poate unele zile din săptămână trec fără să fi primit nici un gest de afecţiune din partea cuiva. Asemenea perioade sunt dificile; când bunătatea umană pare să fi dispărut, când viaţa pare să fie doar supravieţuire.
Trebuie să examinăm calea noastră. Trebuie să reaprindem flacăra, şi să încercăm să luminăm viaţa noastră care pare o cameră întunecoasă. Când auzim focul trosnind şi lemnele arzând şi când citim istoria pe care ne-o povestesc flăcările, speranţa se întoarce în noi. Dacă suntem în stare să iubim, vom fi în stare şi să fim iubiţi. E doar o chestiune de timp.
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Pentru toţi şi toate există un timp potrivit. Niciodată nu amâna pentru mâine ceea ce ştii că ar trebui să faci astăzi, ci mergi în ritmul vieţii şi fii în perfectă pace. Gândurile noastre creative, pozitive, de iubire deţin o putere uriaşă, mult mai mare decât ne închipuim, deoarece gândurile sunt putere. Aşadar anulează toate aceste gânduri negative. Caută întotdeauna partea plină a paharului, căci cu cât radiezi mai multă bucurie şi iubire, cu atât mai multă bucurie şi iubire atragem spre noi.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 14 PEŞTI
O DOAMNĂ PURTÂND O BLANĂ DE VULPE
Bogat nu este acela care are mult, ci acela care are cât îi trebuie, şi poate dărui din ceea ce are. Sărac nu este acela care are puţin, ci acela care îşi doreşte mai mult decât îi trebuie. Şi nimeni nu poate judeca dacă altuia îi trebuie mult sau puţin. Fiecare este propriul său judecător, şi poate să ştie cel mai bine, pentru sine, dacă lucrurile pe care le are în viaţă îl mulţumesc sau dacă mai mult suferă pentru ceea ce nu are.
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 27 BALANŢĂ
UN AEROPLAN PLUTEŞTE SUS, ÎN ÎNALTUL CERULUI
Este minunat atunci când ştii să te desprinzi de situaţia pe care o trăieşti ca să te ridici deasupra ei, să o priveşti detaşat. Atunci poţi vedea lucrurile în ansamblu, şi ai prilejul să întrevezi căi de ieşire care altfel îţi erau ascunse. Aminteşte-ţi de asta ori de câte ori ai probleme. Ridică-te mai presus de ele, aminteşte-ţi că întotdeauna există o soluţie, dar nu uita să revii pe pământ ca să aplici soluţia astfel descoperită.
ASPECTELE ZILEI
Soarele în Peşti în sextil cu Pluton în Capricorn
Este un aspect dinamic care ne acordă posibilitatea de a ne dezvolta şi a deveni mai puternici mai încrezători în propriile noastre idealuri. Este în sine o zi cu o mare putere de concentrare şi cu o acuitate intelectuală deosebită. Trebuie să depăşim temerile şi să acţionăm cu puterea gândului pentru a transforma stările de iritare sau nemulţumire. Trebuie să depăşim aparenţele, să mergem dincolo de ele, să scormonim până în adâncul minţi pentru a descoperi ce anume raţionăm greşit. Este bine să încercăm să nu ne pierdem sensibilitatea utilizând doar raţiunea.