Previziuni pentru 29 martie 2014

În aceste zile, până mâine seară când este momentul de Lună Nouă – primul din acest an astrologic – ar trebui să căutăm să înţelegem care este locul şi momentul potrivit pentru a acţiona, să ne concentrăm atenţia pe ceea ce putem face în viitor, să descoperim cât de importante sunt disciplina, răbdarea şi perseverenţa. De asemenea valoarea prietenilor, şi a contactelor sunt cele care ne pot aduce bucurii, iar posibilitatea de a da formă viselor nu trebuie pierdută nici un moment din vedere.
Pot apare situaţii în care va trebui să încheiem afacerile neterminate, sau lucruri rămase neclarificate din trecut, conjuncţia Mercur Chiron ne aduce cel mai bun prilej de a înţelege necesitatea realizării acestui lucru. Este vorba doar de conştientizare, de acceptarea necesităţi acestor rezolvări. Conjuncţia reprezintă cel mai potrivit ,moment de acţiune. Simbolul sabian al ei este extrem de interesantUN OFIŢER INSTRUINDU-ŞI OAMENII ÎNTR-UN ATAC SIMULAT
Multe din situaţiile care te stresează zi cu zi nu merită, de fapt, să le iei în serios. Tu însuţi te temi de ele sau le priveşti ca pe nişte sarcini neplăcute, şi astfel le faci să-ţi fie greu de suportat. Încearcă să le vezi ca pe nişte exerciţii în care trebuie să-ţi antrenezi răbdarea, încrederea în tine, aptitudinile profesionale sau orice alte calităţi vrei să dezvolţi în fiinţa ta. Vei reuşi astfel să le transformi din surse de stres în surse de progres.
Faptul că aspectul beneficiază de conjuncţia cu Luna exaltată în semnul Peştilor, dar se află în puterea semnului, la gradul 15, este extrem de important, sugerând rezolvarea tensiunilor viitoare prin încheierea a cât mai multor probleme karmice.
Aici mă refer atât la aspectul vieţii actuale cât şi la acele din trecutul vieţilor noastre anterioare.
Cred va exista posibilitatea întâlnirilor, numite karmice, necesare pentru a ne elibera de anumite stări sau lucruri, pentru a deveni mai liberi şi înţelepţi, aducând totodată procese profunde şi radicale de transformare; marea realizare ar fi să reacţionăm în mod pozitiv şi constructiv.
Pe scurt, dacă am pornit spre un obiectiv important, trebuie să mergem înainte cu răbdare, învăţând să depăşim obstacolele unul câte unul. Nu avem de ce să ne oprim, şi în fiecare zi putem să înaintăm pe drumul ales, ajutându-te de tot ce avem la dispoziţie. Se poate ca obiectivul să fie important doar pentru fiecare, să fie doar o ţintă pe care ne-am propus s-o atingem doar ca să ne depăşim propriile limite. În acest caz, nu trebuie să aşteptăm nimic de la ceilalţi. De fapt acum fiecare traversează o perioadă de rezistenţă, un test care trebuie depăşit, totul este să nu stagnăm şi să ştim că ne este testată voinţa.
Tot astăzi Venus este în cuadratură cu Saturn retrograd, care ne aduce luciditatea de a înţelege importanţa sentimentelor în viaţa noastră, cât şi conştientizarea valorii de sine.
ORA PLANETARĂ A LUI SATURN
Ar trebui să luăm aminte la exemplele şi experienţele dificile din trecut, mai ales pentru a ne înfrânge pasiunile. Dar să nu uităm că experienţele dificile au contribuit la înţelepciunea colectivă iar fiecare realizare trebuie să ne inspire către eforturi mai mari şi mai adecvate. De fapt mesajul acestei săptămâni este ce-nu-trebuie-uitat-vreodată: primul pas pe care l-am făcut înainte în evoluţie astfel încât să-i ajutăm şi pe ceilalţi să o facă. Pentru aceasta comunicabilitatea este foarte importantă.
 
 
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 9 BERBEC
UN CITITOR ÎN CRISTAL
Cristalul este un simbol al purităţii şi al ordinii şi armoniei din Univers. Acela care ştie să vadă armonia tuturor lucrurilor, păstrând în minte un ideal pur, nealterat de dorinţe meschine, de prejudecăţi limitate, de temeri nejustificate, poate să vadă limpede ceea ce a fost, este şi va fi. Orice om are această capacitate, dar depinde numai de el să şi-o pună în funcţiune la maximum.
 
GRADUL SABIAN AL LUI SATURN – 22 SCORPION
VÂNĂTORI ÎMPUŞCÂND RAŢE SĂLBATICE
Nu este greu să ucizi fiinţe care nu se pot apăra. Ai nevoie doar de instrumente şi de o anumită îndemânare. La fel, nu este greu să loveşti în cei care nu te pot lovi. Dar aceasta nu este o dovadă de curaj sau de vitejie, ci doar o dovadă a faptului că eşti capabil să distrugi – şi oricine e capabil de aşa ceva, dacă vrea. Dar eşti capabil să redai viaţa unei fiinţe ucise de tine? Sau eşti capabil să aduci altora bucurie cel puţin în aceeaşi măsură în care le poţi aduce durere? Adevărata putere este cea care ştie să creeze lucruri bune pentru toţi.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top