Ziua de astăzi este un fel de avanpremieră a întregii săptămâni, adică tensiunile vor fi deschise de către Lună, ele fiind într-un fel semnalele subtile pe care le primim. Ziua începe cu cuadraturii Lunii cu Jupiter şi Pluton şi a conjuncţiei cu Uranus şi Junona, de aceea în prima parte a zilei este foarte pregnantă dorinţa şi tendinţa de a judeca şi de a acţiona impulsiv, necontrolat. Apoi Luna formează opoziţie cu Marte, aspect dur, el putând provoca adevărate revolte şi izbucniri emoţionale. Este o zi grea, în care energia fizică este scăzută, iar dorinţa de a acţiona este mare, în acest fel existând un decalaj între ceea ce ne propunem să facem şi ceea ce facem. Şi din acest motiv nemulţumirea poate genera conflicte, fiecare înclinând să delege răspunderile sau să vadă vinovaţii în exterior.
Trebuie însă înţeles şi acceptat că evenimentele care au loc astăzi au înţelesuri mai profunde decât par la prima vedere şi sunt importante semnale de alarmă asupra lucrurilor pe care le facem greşit. Ele ne vor determina să ne reorientăm cursul vieţii în concordanţă cu sensul real al existenţei noastre, pe care, pentru moment, din diferite motive l-am abandonat. În primul rând ar trebui să ne controlăm starea de agitaţie şi iritare şi să ne folosim energia amplificată de planeta Marte, pentru a ne ordona viaţa, pentru a pune la punct cât mai multe aspecte ale vieţii cotidiene, pentru ne dedica iubirii, dar mai ales pentru a învăţa când şi cum să comunicăm.
În relaţiile sentimentale trebuie calm şi tact, pentru că avem tendinţa de a judeca greşit vorbele, gesturile sau faptele noastre, sau de a ne certa din cauza unor exagerări sau interpretări eronate a unor situaţii.
Pare că nimic bun nu ne aşteaptă astăzi, dar putem fi atenţi, studia tot ce se întâmplă în jurul nostru şi învăţa să aşteptăm momente mai favorabile acţiunilor.
Cred că cel mai important ar fi să nu forţăm lucrurile, să urmăm cursul pe care viaţa ni-l oferă, este singura modalitate de a intra în armonie cu Universul şi a fi echilibraţi şi mai puţin afectaţi de aspectele tensionate ale acestei perioade.
ORA PLANETARĂ A LUNII
Dacă în drumul tău întâlneşti un om prea obosit ca să-ţi poată dărui un surâs, lasă-i-l pe al tău. Căci nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai poate dărui. Dale Carnegie.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 11 BERBEC
CONDUCĂTORUL UNEI NAŢIUNI
Cineva trebuie să conducă, să coordoneze activitatea şi viaţa celorlalţi, cel puţin atâta vreme cât membrii grupului sau comunităţii nu sunt capabili să se armonizeze de la sine, fără să aibă nevoie de un arbitru sau organizator. Iar în ce priveşte viaţa ta, tu însuţi trebuie să fii conducătorul ei, cu ce ai mai de preţ în tine. Nu trebuie să te conducă nici stomacul, nici egoismul, nici prejudecăţile, nici măcar aşteptările celor din jurul tău. Sufletul tău poate să vadă clar ce ai de făcut, dacă îl laşi să lucreze liber.
GRADUL SABIAN AL LUNII – 16 BERBEC
SPIRIDUŞI DANSÂND ÎN APUSUL DE SOARE
La lumina zilei au loc majoritatea activităţilor umane, iar când se apropie seara, ritmul lucrului se reduce şi cei mai mulţi oameni se retrag la casele lor pentru a se regăsi între cei dragi şi în intimitatea propriului loc de odihnă şi meditaţie. Se pot face multe lucruri utile noaptea, începând de la lectură, corespondenţă, reflecţii, studii şi proiecte, până la jocuri de familie şi întâlniri intime. Unii preferă să fugă de liniştea nopţii în atmosfera încinsă din discoteci şi baruri. Probabil sunt cei care nu suportă să se întâlnească faţă-n faţă cu sine, în tăcere, şi atunci se ascund în mulţimea zgomotoasă, sau poate că sunt oameni care nu suportă să stea singuri… Tu ce alegi?