Previziuni pentru 10 aprilie 2014

Chiar dacă trigonul dintre Soare şi Luna în scădere  Îndulceşte puţin lucrurile, ajutându-ne să fim mai echilibraţi şi mai armonioşi, totuşi nu trebui e neglijat aspectul de opoziţie pe care Soarele l-a făcut cu Marte, care ne mai sugerează la nivel subtil reacţiile noastre la activităţile personale, subliniind acele activităţi care ne ocupă prea mult timp sau care ne cer un efort prea mare pentru a le realiza, efort de altfel nejustificat. Bine-nţeles că mulţi dintre noi nu vor percepe în acest fel lucrurile, sau nu le vor accepta, înverşunându-se să le continue şi cerându-şi mari tensiuni interioare. De aceea sunt posibile stări accentuate de nervozitate, o stare de devitalizare, fiind cumva obligaţi să folosim inventivitatea şi originalitatea pentru a rezolva problemele care apar.
Seara nervozitatea va fi mult mai accentuată, reacţionând năvalnic sub impulsul emoţiilor, căutând să schimbăm în exterior ceea ce de fapt ar trebui să schimbăm în interior. Se poate spune că sunt şi excese de independenţă care ne afectează modul raţional de a acţiona.
Luna este fără direcţie întreaga zi, aşa că este greu să ne concentrăm, să acţionăm, în schimb ne putem ocupa de noi înşine, pentru a ne găsi bucuria de a trăi. O stare sufletească negativă este una din cauzele cele mai frecvente ale îmbolnăvirilor şi fiecare poate observa că, din când în când, suferă de aceleaşi boli. Ori, adevăratele maladii care ne afectează sunt de fapt orgoliul, vanitatea, intoleranţa, instabilitatea, teama şi egoismul. Fiecare dintre aceste defecte sfârşesc prin a ne crea neplăceri, un sentiment de conflict şi dizarmonie interioară care, în cele din urmă, se reflectă într-o maladie.
Ύn concluzie, organele nu sunt afectate întâmplător : problemele care se manifestă sunt strâns legate de tulburările spirituale de care suferim. Un proces de vindecare profund şi adevărat este cel care implică vindecarea sufletească : reechilibrându-ne personalitatea vom putea să diminuăm, chiar să eliminăm suferinţele fizice. Când ne simţim cuprinşi de tensiuni şi nelinişti, să avem încredere în sfaturile binefăcătoare ale îngerilor. Dimineaţa, înainte de a fi absorbiţi de vârtejul activităţilor cotidiene şi seara, când oboseala ne copleşeşte şi ne simţim goi, putem să ne adresăm îngerului păzitor şi să-l rugăm să ne ajute să redăm sufletului nostru pacea şi seninătatea. Ύngerii pot face multe pentru noi.

ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER
Pacea începe în interior. Ea se află înlăuntrul fiecărui suflet, precum mica sămânţă ce aşteaptă să germineze, să crească, să înflorească. Fii calm şi creează condiţiile potrivite; fii calm şi dă-i şansa să facă rădăcini. Deci, tu deţii în interiorul tău cheia păcii întregii lumi. Transformă haosul şi confuzia din propria ta viaţă în pace , linişte, seninătate.
 
GRADUL SABIAN AL ZILEI €“ 21 BERBEC
UN BOXER INTRÂND ΎN RING
Uneori poţi să simţi că este momentul să intri în luptă, dar nu uita că lupta are regulile ei, pe care trebuie să le respecţi. Dacă pentru tine scopul luptei este doar victoria, cu orice preţ, atunci permanent vei fi expus riscului de a pierde atunci când eşti învins, iar câştigul adus de o victorie rămâne mereu efemer. Dar dacă îţi faci din lupta în sine, cu respectarea strictă a regulilor şi a adversarului, un pretext pentru progresul tău personal şi al celor pe care îi reprezinţi, atunci poţi descoperi că ai de câştigat chiar şi din înfrângeri. Viaţa este o luptă numai pentru cine îşi caută inamici, dar ea ar putea fi o continuă colaborare pentru mai binele tuturor.

GRADUL SABIAN AL LUI JUPITER 13 RAC
O M‚NĂ UŞOR ΎNDOITĂ, CU UN DEGET MARE FOARTE PROEMINENT
Cu voinţă poţi depăşi cele mai dificile situaţii, în care aparent nu poţi face mare lucru. Şi nu este vorba atât de voinţa de a învinge inamici foarte puternici sau mari greutăţi, ci mai ales voinţa de a ieşi din starea de neputinţă. O simplă schimbare de atitudine, de orientare, te poate face foarte rapid să spui „se poate” în loc de „nu se poate”, şi să te ridici de jos ca să faci paşii necesari pentru a merge înainte

ÎndulceŞîș

.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top