Astăzi este Vinerea Mare, o zi a iertării şi Iubirii, este ziua în care Iisus a murit pentru a schimba legea şi a ne învăţa Legea Iubirii. Întâmplător sau nu Soarele se află în conjuncţie cu Nodul Sud, ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi ar trebui să-şi facă un remember al acţiunilor personale, să încerce să descopere de ce anume greşim sau repetăm aceleaşi acţiuni sau de ce retrăim aceleaşi contexte de viaţă. În plus Crucea cardinală, aduce în fiecare dintre noi simbolul Crucii, aduce în fiecare dintre noi posibilitatea de a ne smeri, înţelegându-ne greşelile. Este la fel de important să avem răbdarea ca lucrurile să se rezolve de la sine, sunt blocaje majore, iar insistenţa va aduce răni sufleteşti importante. Este bine să nu ne punem la bătaie toate relaţiile, sau să o facem cu orice preţ, este foarte posibil să avem dificultăţi în zona relaţională, evidente şi greu de reparat. De aceea, este profund vindecător şi important să însoţim fiecare mică dorinţă cu rugăciunea: „Doamne, îmi doresc acest lucru dacă este spre binele meu şi spre binele tuturor”! În acest fel, ni se va da ceea ce ne aduce bine şi, când nu ni se împlinesc dorinţele, nu ne vom mai simţi frustraţi. Vom ştii că drumul nostru este unul pe care uşile deschise sunt semnul binelui tuturor.
Fiecare om are locul şi rolul său în viaţă. Dacă şi-l găseşte şi îl respectă, atunci el va fi respectat şi căutat de cei din jurul său, şi nu va mai avea nevoie să se zbată ca să-şi câştige traiul sau ca să-şi caute locul şi sensul în viaţă. Iar pentru a-şi găsi rolul şi locul, omul trebuie să-şi asculte inima, să se îndrepte spre lucrarea pentru care are chemare, să nu se lase deviat din drumul său de lucruri cu valoare trecătoare, îndoielnică. Fericit este cel care îşi trăieşte viaţa oferind oamenilor ceea ce poate el să ofere mai bun. Sfântul Ioan al Crucii ne învaţă că de-a lungul drumului nostru spiritual nu trebuie să căutăm viziuni sau să credem poveştile despre această cale istorisite de alţii. Singurul nostru sprijin ar trebui să fie credinţa noastră, pentru că acea credinţă este clară, transparentă şi este născută cu noi. Nu poate fi confuză.
Un scriitor discuta cu un preot şi întreba cum era experienţa lui Dumnezeu. “Nu ştiu,” răspunse preotul. “Singura experienţă pe care am avut-o până acum este credinţa mea în Dumnezeu. Şi aceea e cea mai importantă.”
Se poate spune că este o perioadă în care revin multe conjuncturi în viaţa noastră, rămase ne-ncheiate, sau în coadă de peşte cum se spune, din diverse motive, unele dintre ele chiar din motive subiective, tocmai pentru că mai avem de înţeles, aprofundat sau descoperit anumite subtilităţi sau pentru că nu erau întrunite toate condiţiile necesare pentru a înţelege aşa cum era necesar fiecăruia, lecţiile karmice.
Trecutul s-a dus si nu mai poate fi schimbat. Viitorul va veni, si nu este încă tangibil. Dar el depinde de ceea ce facem noi Acum si Aici. Astfel, Prezentul este singurul care contează, deci să ne concentrăm asupra clipei prezente ca sa o facem cât mai frumoasa pentru toţi.
Dacă vă simţiţi cu moralul la pământ, lucru foarte posibil în această zi, mai ales din cauza neliniştilor sau a problemelor apărute recent, faceţi o plimbare în mijlocul naturii, evadaţi din cotidian sau încercaţi să vă oferiţi mici cadouri. Este vorba de stăpânire şi autocontrol, de autodisciplină, de abandonarea toanelor în favoarea sensibilităţii. Vulnerabilitatea este oricum exacerbată, ceea ce ne creează o stare de confuzie, o senzaţie de plutire, un sentiment de nesiguranţă. În general avem tendinţa de a ne distanţa, de a ne izola, perioada cea mai potrivită pentru a medita la toate întâmplările din ultima vreme. Mai ales seara dedicaţi-o studiului, cercetării sau acumulării de informaţii. Este bine să o petreceţi retraşi, în sânul familiei sau în cămin, într-o atmosferă calmă şi liniştită. Este important să ne acceptăm propriile slăbiciuni. Putem să ne restabilim echilibrul prin muzică, atmosferă relaxantă, acompaniată de arome subtile. În plus nu uita: Dăruieşte şi vei primi!
ORA PLANETARĂ A LUI VENUS
Vreau să-mi eliberez sufletul astfel încât să se poată bucura de toate darurile pe care le posedă spiritul. Când asta va fi posibil, nu o să încerc nici să cunosc craterele Lunii, nici să urmăresc razele soarelui până acolo unde se nasc. Nu voi încerca să înţeleg frumuseţea stelelor, nici dezolarea artificială a fiinţelor umane. Când voi învăţa să-mi eliberez sufletul, voi urma zorile întorcându-mă cu ele prin timp. Când voi învăţa să-mi eliberez sufletul, voi plonja în curenţii magnetici care curg spre oceanul unde se întâlnesc toate apele pentru a forma Sufletul Lumii. Când voi învăţa să-mi eliberez sufletul, voi încerca să citesc de la început minunata pagină a Creaţiei.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 29 BERBEC
MUZICA SFERELOR
Atunci când este linişte perfectă, poţi să asculţi muzica sferelor. Unii îi mai spun „corul îngerilor”. Dar liniştea perfectă nu trebuie să fie doar în jurul tău, ci mai ales înlăuntrul tău. Poţi să te ascunzi într-o încăpere izolată, unde nu pătrunde nici un sunet, sau te poţi retrage într-o pustietate unde nimic nu mişcă, dar dacă în tine însuţi nu este pace deplină, vei auzi doar tumultul şi vocile din propriul tău suflet. Fă linişte în tine însuţi, găseşte-ţi pacea ca să asculţi muzica sferelor.
GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 14 PEŞTI
O DOAMNĂ PURTÂND O BLANĂ DE VULPE
Bogat nu este acela care are mult, ci acela care are cât îi trebuie, şi poate dărui din ceea ce are. Sărac nu este acela care are puţin, ci acela care îşi doreşte mai mult decât îi trebuie. Şi nimeni nu poate judeca dacă altuia îi trebuie mult sau puţin. Fiecare este propriul său judecător, şi poate să ştie cel mai bine, pentru sine, dacă lucrurile pe care le are în viaţă îl mulţumesc sau dacă mai mult suferă pentru ceea ce nu are.