Previziuni pentru 24 mai 2014

Ziua de astăzi se află sub semnul trigonului dintre Jupiter şi Saturn retrograd; acesta este un aspect benefic, echilibrant, care aduce importante conştientizări legate de atitudinile exagerate, de cauza unor blocaje importante, de motivele principale ale lipsei de echilibru fizic şi spiritual şi la fiecare în parte, de tot ceea ce ar nevoie, pentru a merge mai departe, sau pentru a-şi schimba atitudinea într-un mod constructiv. De fapt acest aspect s-a resimţit întreaga săptămână, aşa ca astăzi, fiind sâmbătă, o zi a analizei şi organizării, ar trebui să ne dedicăm puţin timp pentru a trage concluziile întâmplărilor trăite. Avem capacitatea de a înţelege de ce sunt dificile problemele cu care ne confruntăm, de ce ne este atât de greu, cum putem acţiona la toate acestea.

Preotii spun ca „in situatii grele Dumnezeu ne intareste”. De fapt, aceste trairi sunt semnul unei gândiri si trairi binecuvântate, a existentei noastre in valorile divine, care sprijina viata. Aceste energii fantastice nu apar de la sine in vietile noastre, cat reprezinta rodul atentiei si al binecuvintarii in care traim fiecare moment al vietii.

Altfel ziua este sub semnul gândirii şi al mentalului, trebuind să facem schimbări legate de modul nostru de a crede în propriile idealuri, mai ales în domeniul profesional, împingându-ne spre comunicare, spre toleranţă şi ajutându-ne să ne punem în valoare toate abilităţile de care dispunem. Este dificil să ne concentrăm, mai ales din motive materiale, care ne afectează atât entuziasmul cât şi dorinţa de a acţiona. Trebuie depăşită această stare de inerţie şi acţionat cât mai calculat cu putinţă.

De astăzi evenimentele vietii ne dezbraca de minciuna si de sentimentul ca putem ascunde ceva anume, caci ele ne pun in relatie directa cu sentimentele ingropate in trecut, cu ura nerecunoscuta, cu dragostea nestiuta, cu frica sau cu bucuria din noi.

Chiar dacă la primele ore ale zilei suntem puţin cam confuzi şi oarecum lipsiţi de chef, această stare va dispare spre prânz făcând loc unui sentiment de bine şi unei stări de armonie interioară.

Este posibil ca la nivel subtil să simţim nevoia unor transformări, a unor revoluţii, totuşi acestea nu trebuie făcute cu forţa ci pur şi simplu înţelese şi acceptate, dar mai ales privite ca o necesitate. Este important să evităm graba, să nu ne pierdem în discuţii fără rost, manifestând în toate acţiunile cumpătare şi înţelegere, dar mai ales înţelepciune. Poate că cea mai potrivită atitudine ar fi să luăm poziţia observatorului, să fim prevăzători, evitând să ne supraevaluăm posibilităţile.

 

ORA PLANETARĂ A LUI SATURN

Ai încredere în lumina ta, în strălucirea Sufletului tău! Nu-ti fie teamă să exprimi deschis iubirea! Las-o să se reverse asupra  a tot ce există în calea ta! Adu prin iubirea ta atât de frumoasă si plină de gingăsie strălucirea în Sufletele celorlalti!

Bucuria să-ti însotească pasii oriunde mergi si iubirea să te călăuzească în orice actiune! Bucură-te pentru că constientizezi care este Adevărul acestui Univers!

Bucuria este cheia pentru toate usile care par să nu se deschidă. Esti Lumină, poti aduce Lumina din ceilalti la suprafată! Cum? Pur si simplu iubind curat totul!

Gândurile tale atât de strălucitoare îmbogătesc tot Universul. Nu lăsa niciodată zâmbetul să-ti fie întunecat de iluzii!

Iubirea învinge toate iluziile, le dizolvă prin Lumina ei. Iubeste secunda! Iubeste-te pe tine! Iubind tot ceea ce esti vei descoperi MIRACOLUL si apoi îl vei vedea si în ceilalti. Te iubim! (ÎNGERII – Forum Doranima)

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 3 GEMENI

GRĂDINA TUILERIES DIN PARIS

Frumuseţea vieţii tale se reflectă în lucrurile care te înconjoară. Priveşte în jurul tău şi vei vedea ceea ce s-a născut din propriul tău suflet. Dacă nu-ţi place ceea ce vezi, înseamnă că mai ai de lucrat, cu răbdare şi încredere, ca să aranjezi lucrurile după gustul şi dorinţele tale. Şi nu este vorba aici numai de plăcerea ta, ci şi de pacea şi frumuseţea pe care le poţi dărui şi altora daca tu iţi umpli lumea cu ele.

 

GRADUL SABIAN AL LUI SATURN – 19 SCORPION

UN PAPAGAL ASCULTÂND, APOI VORBIND, REPETĂ O CONVERSAŢIE PREA MULT AUZITĂ

Viata ne învaţă foarte multe lucruri, dar multe dintre lucrurile pe care le ştim şi multe din frazele pe care le rostim sunt doar auzite de la alţii. Adesea tindem doar să repetăm ceea ce au spus alţii, bazându-ne pe experienţa lor, fără să verificăm dacă aşa şi este. Această atitudine ne ţine în colivia concepţiilor altora. Dar avem oricând la dispoziţie libertatea de a ieşi din colivie şi de a gândi liber, de a vorbi cu propriile cuvinte. Abia atunci putem spune că începem să fim noi înşine.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top