Previziuni pentru 10 iunie 2014

Soarele intră astăzi în ultimul decan al Gemenilor, guvernat de Uranus, de aceea capacitatea noastră de a înţelege subtilitatea lucrurilor se combină perfect cu semnalele interioare ale corpului, dând reacţii complete şi perfecte.

Luna se află în semnul Scorpionului, în cădere, ceea ce iarăşi amplifică multe partea noastră senzorială, reuşind să captăm într-un mod subliminal informaţiile din exterior. În plus din acest semn, aduce o tensiune interioară care poate genera eficienţă dacă este corect folosită. Piramida de apă care se formează aduce multă putere de adaptare şi o stare psihică potrivită oricărei acţiuni. Seara Luna este conjunctă cu Saturn retrograd, de aceea este un moment în care putem reflecta la transformările pe care ar fi important să le facem şi la ceea ce ar trebui să schimbăm în viaţa noastră de zi cu zi.

Ziua aceasta presupune înţelegerea greşelilor, dar şi orientarea gândirii către problemele vieţii particulare. Este important să analizăm evenimentele care au loc tocmai pentru a ne lărgi cunoaşterea şi înţelegerea profundă a lucrurilor.

Cred că astăzi totul se întâmplă la nivel emoţional, intuitiv şi senzorial. Şi, din această perspectivă avem tot sprijinul divin, pentru a înţelege exact ce ne trebuie în acest moment.

Bucuria noastră nu poate fi niciodată totală dacă conştiinţa este fragmentată. De multe ori alegem să ne fixăm privirea pe ceea ce este ireal şi negăm ceea ce este real. Uneori râdem, alteori suntem surprinşi de emoţii plăcute care ne încântă. Dar adevărata bucurie pe care o căutăm este legată de acea realitate care nu se schimbă niciodată. Când ajungem să trăim în această realitate, putem fi în orice loc, putem face orice alegem să facem, fără să ne îndepărtăm de această bucurie. Inima noastră se concentrează atunci pe ceea ce este real în interiorul fiinţei şi nu pe ceea ce este efemer. Astfel nu mai suntem afectaţi de iluzie şi binecuvântăm tot ceea ce atingem, pentru că trăim adevărul din inima noastră.

 

ORA PLANETARĂ A LUI MARTE

În fiecare clipă sculptăm istoria următoarei clipe, în fiecare lună modelăm forma lunii ce va urma. Nici o zi nu este izolată şi singură. Karma este un proces continuu şi nu lucrează cu amânări. De aceea trebuie să prevedem consecinţele nu numai ale unei acţiuni ci şi a unei atitudini sau perspective.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 20 GEMENI

O COFETĂRIE CU O ABUNDENŢĂ DE SORTIMENTE

Există o mulţime de posibilităţi variate în viaţă pentru fiecare om. Iluzia că posibilităţile sunt limitate este cea care îl menţine pe fiecare doar într-un anumit domeniu de activitate sau între anumite graniţe de competenţă şi în anumite grade de libertate. Dar fiecare este liber să aleagă, şi cunoaşterea este cea care dezvăluie continuu o abundenţă de opţiuni aflate la dispoziţia oricui.

 

GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 12 BALANŢĂ

MINERI IES DINTR-O ADÂNCĂ MINĂ DE CĂRBUNI

Pentru mulţi oameni, aducerea la lumină a bogăţiilor din adâncul sufletului lor poate părea o muncă grea. Şi totuşi, fiecare poartă în el însuşi, în fiinţa sa, puterea de a face bine, de a fi util, de a dărui bucurie celorlalţi. Cu cât aceasta putere este folosită mai mult, cu atât roadele sunt mai fericite, şi viaţa omului este mai plină de împliniri. Aceia care trăiesc numai pentru sine, ascunzând adânc bogăţiile pe care le poartă în suflet şi pe care le-ar putea dărui celorlalţi, sunt cei mai nefericiţi dintre oameni, oricât de bine ar ascunde asta.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top