Previziuni pentru 21 iulie 2014

Luna este în semnul Taurului, aducându-ne o orientare spre partea concretă, materială a vieţii. În acelaşi timp ne putem concentra mai uşor asupra problemelor zilnice şi putem percepe corect întâmplările pe care le trăim.

Din punct de vedere sentimental va exista o împletire armonioasă între emoţii, fapte şi acţiuni, fiindu-ne mai uşor să comunicăm cu persoana iubită. În acest sens trigonul pe care Venus îl face cu Neptun în mişcare aparent retrogradă ne aduce o renaştere şi o transformare obligatorie în planul iubirii individuale. Exteriorizarea sentimentelor este cel mai bun lucru, pentru a evita momentele de tensiune sau declinul relaţiilor sentimentale. Este vorba de sinceritate şi umilinţă, de iubire şi pasiune. Sextilul descrescător dintre Soare şi Lună vine să amplifice şi mai mult stările şi trăirile emoţionale. Ţine de noi dacă transformă această zi într-una foarte frumoasă şi plină de iubire sau într-una în care pasiunile devoratoare duc la certuri sau chiar momente de fatalitate.

Astăzi este o zi bună – atenţie mai mare până la ora 19.40 când Luna este fără direcţie – în care avem posibilitatea de a rezolva multe probleme, mai ales dacă acestea ţin de comunicare, relaţii, asocieri. Este la fel de important să încercăm să înţelegem ce anume avem de schimbat, mai ales în activităţile pe care le-am iniţiat la sfârşitul anului care a trecut. Este posibil ca acum să apară evenimente, situaţii confruntări prin care să ne schimbăm mentalitatea sau ideile, să facem ajustările necesare pentru a merge mai departe cu forţă, energie dar mai ales corect. De fapt este vorba de o renaştere a valorilor şi aspiraţiilor mai profunde, o reîntoarcere la sursă, dar atenţie acestea toate se pot întâmpla în urma unor situaţii explozive. Intelectul condus de ego a luat tot cea a văzut mintea şi i-a conferit o logică, dar câteodată avem nostalgia lucrurilor simple, ancenstrale, care au avut odată o mare vitalitate şi putere.

 

ORA PLANETARĂ A LUNII

O minte constructivă nu se va uita să vadă daca a murit capra vecinului, cât va avea grija să trăiască bine propria-i capră. Iată ce diferenţă de perspectivă, care ne face întotdeauna mai puţin îngrijoraţi şi mai fericiţi.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 29 RAC

O MUZĂ GREACĂ, CÂNTĂRIND ÎN BALANŢE DE AUR GEMENI NOU-NĂSCUŢI

Toate ideile noi ne sunt inspirate pentru a găsi soluţii la problemele curente, în scopul de a progresa, şi dacă nu se întâmplă aşa, este din cauză că te-ai oprit în loc şi eziţi să mergi înainte. Dacă nu tratezi lucrurile care apar în viaţa ta ca pe noi posibilităţi de progres, înseamnă că ele sunt obstacole sau cel mult o recuzită neutră, care nu-ţi aduce nimic în plus. Dar tu decizi ce rol le vei da.

 

GRADUL SABIAN AL LUNII – 23 TAUR

O GIUVAERGERIE PLINĂ CU CELE MAI MINUNATE BIJUTERII

Viaţa este un imens atelier de creaţie, şi unii oameni au talentul de a făuri lucruri minunate din materiale preţioase. Dacă vrei să fii asemenea unui bijutier în viaţă, învaţă să cunoşti calitatea materialului folosit şi să lucrezi cu migală şi măiestrie pentru a-l pune în forme splendide. Însăşi fiinţa ta este ca un giuvaer în curs de şlefuire, şi trebuie să-i acorzi maximum de atenţie ca să-l aduci la strălucirea dorită.

 

 

ASPECTELE ZILEI

Venus în Rac în trigon cu Neptun retrograd din Peşti

Ofera inspiraţie artistică, mistică, sentimente subtile, idealizând conceptul de armonie şi ritm.

Pasiunile sunt nobile, iar sentimentele preponderente sunt de dăruire, de uitare de sine, comportamentul fiind drăgăstos şi tandru. Rafinamentul şi sensibilitatea sunt foarte evidente, iar intuiţia şi imaginaţia sunt la cote maxime. Fiind un aspect puternic emoţional ne aduce într-un anume fel o stare de nepăsare sau inactivitate, datorată probabil tendinţei de a visa sau au ne preocupa de visele şi idealurile noastre. Este o perioadă favorabilă oamenilor de artă, sau celor care au potenţial artistic. Mai pot fi înlesnite mici afaceri,  sau mici câştiguri, dar în general simţul realităţii sau simţul practic este redus.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top