Astăzi Luna, guvernatoarea zilei, se află în semnul Leului şi este în cuadratură cu Saturn şi în conjuncţie cu Lilith, de aceea se poate constata o stare de încordare interioară, o lipsă de chef şi, în general o lipsă de mobilitate. Este posibil ca spre după-amiază această stare să dispară, dar oricum tensiunea va rămâne. Ea se datorează în mare parte opoziţiei dintre Venus şi Pluton, aspect care ne determină să evaluăm, să ne gândim, să avem nemulţumiri şi frustrări atât faţă de persoana noastră cât şi de relaţiile sentimentale în care suntem implicaţi.
Tot astăzi Mercur este în cuadratură cu Nodurile lunare, ceea ce poate aduce dificultăţi în negocieri – care ar trebui amânate, iar deciziile luate trebuie bine gândite. În plus sunt de evitat călătoriile nemotivate şi controlat stilul de a scrie sau de a comunica. În schimb este un moment bun de meditaţie, pentru a ne regândi mentalitatea, stilul de a vorbi şi de a scrie.
Cheia reuşitei acestei zile este aşteptarea unor conjuncturi mai bune şi răbdarea de a ne organiza sau de a primi răspunsuri favorabile în ceea ce întreprindem.
De aceea este cel mai indicat să păstrăm o anumită disciplină în comunicare, un program logic de activitate personală, să fim logici şi coerenţi, dar mai ales să analizăm cu grijă detaliile.
În plus este nevoie de multă raţiune în guvernarea propriilor venituri, de un control al fondurilor, de planificare cât mai exactă.
Curiozitatea, dorinţele senzuale, şi nevoia de a epata pot aduce cheltuieli suplimentare.
Mai este indicat să ne analizăm natura afectivă, să comunicăm cât mai mult cu familia, dar mai ales să utilizăm raţiunea în viaţa particulară, pentru că tendinţa este de a le trata imatur şi superficial.
Este important să analizăm latura emoţională, să nu ne lăsăm antrenaţi de sentimente când comunicăm, pentru că putem constata că ne vom trezi singuri, mai ales dacă ne vom purta pripit, sau imatur.
În aceste zile şi în această perioadă este important să ne regăsim pe noi înşine, este, de fapt, mai mult decât important. Este obligatoriu. Când sunt nori, pentru că soarele nu mai ajunge la noi, trebuie să luăm măsuri pentru a ne încălzi sau a ne lumina. Dar să presupunem că suntem deasupra norilor, soarele este acolo şi nu mai avem de ce să ne îngrijorăm. Deasupra norilor, condiţiile sunt diferite: suntem într-o regiune unde alte forţe intră în acţiune. Evident, este simbolic, acestea semnifică că, atât timp cât suntem prea jos în materie, există tot timpul condiţii de îndeplinit, reguli de respectat. Dar dacă ne putem înălţa mai sus, în domeniul spiritului, aceste reguli dispar.
Vaswani spunea foarte frumos: Valoarea unui om creşte pe măsură ce poftele şi dorinţele lui scad. Evident nu auto impus ar trebui să se întâmple acest lucru, ci de la sine.
ORA PLANETARĂ A LUNII
Fii atent ce simţi în faţa oricărui lucru pe care-l ai în faţă! Căci oamenii şi obiectele acestei lumii te cheamă către adevăr sau către minciună. Către lumină sau întuneric. Către conştiinţă, or către inconştienţă. Acela ce te îndeamnă să urăşti nu poate fi adevărul lui Dumnezeu. Acela ce te cheamă la iertate şi la frumuseţe este adevăr şi iubire. Aminteşte-ţi în fiecare clipă că tu eşti acela ce alege între domnia minţii şi a iubirii, între creaţia lui Dumnezeu şi creaţia lumii. Între forţele luminii şi ale întunericului.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 6 LEU
O FEMEIE DE MODĂ VECHE, CONSERVATOARE, SE CONFRUNTĂ CU O FATĂ MODERNĂ
Lumea nu stă pe loc, şi mai devreme sau mai târziu trebuie să te confrunţi cu tendinţele ei de înnoire. Nimic nu te poate obliga să mergi înainte, dar dacă nu avansezi, rişti să fii depăşit de evenimente. Fii deschis la noile opţiuni pe care ţi le oferă viaţa.
GRADUL SABIAN AL LUNII – 18 LEU
UN CHIMIST CONDUCE UN EXPERIMENT PENTRU ELEVII SĂI
Viaţa este o continuă cercetare în care înveţi să amesteci şi să combini ingredientele ei pentru a obţine reacţii şi produse utile. Cele mai valoroase reacţii sunt cele care îţi înalţă sufletul şi îţi dau o bucurie pe care o poţi dărui permanent celorlalţi.
ASPECTELE ZILEI
Venus în Rac în opoziţie cu Pluton în mişcare aparent retrogradă în Capricorn
Venus reprezintă acum, într-un fel, o descărcare a cuadraturii Pluton Uranus, de aceea sensul şi efectele pe care le va produce sunt finale şi de multe ori transformatoare, sau definitive. Este de fapt conştientizarea diferenţiată între ceea ce merită să ne îngrijoreze şi ceea ce ne îngrijorează fără motiv. Apoi mai este vorba şi despre comportamentul nostru sexual, se pot face reproşuri sau pune în discuţie probleme delicate, care ating corzile sensibile ale sufletului. Poate ar fi un moment potrivit să învăţăm cum să abordăm iubirea, sau să înţelegem repetabilitatea unor gesturi sau evenimente în viaţa noastră, mai ales afectivă şi materială.