Astăzi este cu adevărat o zi mercuriană, căci Mercur, guvernatorul zilei, este deosebit de activ, formând cuadratură cu Pluton şi sextil cu Jupiter ân acest fel aducând răspunsurile necesare la opoziţia în formare pe care o va avea cu Uranus, la sfârşit de săptămână. Aşa încât există pentru fiecare dintre noi posibilitatea de a acţiona pentru a-şi transforma radical modul de percepţie al al lumii exterioare dar şi unghiul de abordare al problemelor, care, poate, ar trebui să numai fie doar un unghi ci o privire de ansamblu, holistică.
Pe de altă parte sextilul cu Jupiter generează numeroase posibilităţii creative, sau mai exact spus, oportunităţi de a ne pune în valoare gândirea creativă. În acelaşi timp Jupiter este în inconjuncţie cu Pluton, ceea se manifestă ca şi cum nouă ne este imposibil să înţelegem sau să acţionăm pe ambele nivele, ceea ce ar fi ideal şi important de realizat, adică să ne utilizăm creativitatea şi imaginaţia pentru a ne transforma gândirea, percepţiile şi viziunea prin abordarea holistică.
Luna se află în semnul Berbecului, ceea ce aduce o stare de agitaţie interioară, dar, fiind sub influenţa lui Marte din Scorpion, şi capacitatea de a privi şi acţiona la nivel extrem de subtil, subliminal chiar; evident este important să nu utilizăm aceste capacităţi pentru a-i manipula pe cei din jur. Marte are şi el un rol important, şi anume, prin sesquicuadratura cu Uranus, practic anticipează următorii paşi din viaţa noastră, aducându-ne în faţa ochilor lucruri evidente sau greu de refuzat din punct de vedere al acţiunilor de moment. De fiecare dată când Marte are un aspect dinamic, apar evenimente biciuitoare, dure, mai ales acum în relaţia lui cu Saturn. Asemenea momente nu sunt îndreptate împotriva cuiva anume, ci apar tocmai pentru ca oamenii să înveţe să se apropie unii de alţii şi să-şi asume răspunderi.
Ceea ce trebuie să facem în această zi este să ne modelăm supleţea de spirit, toleranţa dar cel mai important, adaptabilitatea. Toate acestea le putem realiza rostind sincer nemulţumirile pe care le avem, cinstit, deschis, fără impulsivitate.
Este important să fim prudenţi evitând pe cât posibil acţiunile brutale, pripite, incoerente sau riscante, pentru a evita riscul unor accidente.
ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR
Înţelepciunea nu se poate manifesta decât printr-o iubire totală faţă de toate celulele corpului, pentru că înţelepciunea, asemenea tuturor calităţilor divine, începe din interiorul fiinţei. Deseori oamenii au tendinţa să spună un lucru, să gândească un altul şi să facă cu totul altul. Cu cât ne punem mai mult în acord gândurile, emoţiile, dorinţele şi faptele cu divinitatea interioară, cu atât devenim mai centraţi şi creştem în înţelepciune.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 18 FECIOARĂ
DOUĂ FETE JUCÂNDU-SE CU O PLANŞETĂ DE SPIRITISM
Uneori trebuie să încerci o experienţă nouă, să alegi o metodă neobişnuită. Este bine să ai alături pe cineva care a mai trecut prin asta şi ştie ce se poate întâmpla. Pentru aşa ceva există prieteni. Dar numai de tine depinde să ai prieteni capabili de un astfel de ajutor.
GRADUL SABIAN AL LUI MERCUR – 12 BALANŢĂ
MINERI IES DINTR-O ADÂNCĂ MINĂ DE CĂRBUNI
Pentru mulţi oameni, aducerea la lumină a bogăţiilor din adâncul sufletului lor poate părea o muncă grea. Şi totuşi, fiecare poartă în el însuşi, în fiinţa sa, puterea de a face bine, de a fi util, de a dărui bucurie celorlalţi. Cu cât aceasta putere este folosită mai mult, cu atât roadele sunt mai fericite, şi viaţa omului este mai plină de împliniri. Aceia care trăiesc numai pentru sine, ascunzând adânc bogăţiile pe care le poartă în suflet şi pe care le-ar putea dărui celorlalţi, sunt cei mai nefericiţi dintre oameni, oricât de bine ar ascunde asta.
ASPECTELE ZILEI
Mercur în Balanţă în cuadratură cu Pluton în Capricorn
Confuzia pe care o simţim la nivelul gândurilor, ne fac să avem o curiozitate morbidă în cele mai multe situaţii. De aceea acest aspect reprezintă o tensiune interioară pe care o manifestăm la exterior prin diferite speculaţii sau interpretării mentale al lucrurilor pe care nu le înţelegem sau nu le acceptăm. Este bine să conştietizăm că nu orice întrebare primeşte un răspuns pe loc, că poate, mai trebuie să căpătăm experienţă şi cunoaştere pentru a înţelege ceea ce acum ni se pare ascuns.
Este bine să citim, să medităm să folosim acuitatea mentală şi percepţia senzorială pentru a face câţiva paşi înainte pe calea cunoaşterii.
Mercur în Balanţă în sextil cu Jupiter în Leu
Este un aspect minor, care ne creează oportunitatea de a comunica cu ceilalţi mult mai uşor de a înţelege aspectele problemelor şi de a le rezolva prin comunicare. Avem abilitate mentală şi o mare deschidere către a face compromisuri, în sensul reparării multor greşeli pe care le-am comis din orgolii.
Este probabil ca marea majoritate a discuţiilor să se situeze în jurul problemelor legate de serviciu, de relaţiile cu copii sau de susţinerea actelor de creaţie.
Este un aspect benefic, pe care trebuie să-l utilizăm cât mai bine cu putinţă pentru a putea reuşi să facem acei paşi importanţi în existenţa noastră. Dar numai de noi depinde să facem pasul înainte, să învăţăm în fiecare zi ceva nou, să facem un experiment, să ducem la îndeplinire un proiect sau o parte a unui proiect. Totul este să nu ne oprim pe loc.