Astăzi are loc conjuncţia anuală dintre Soare şi Pluton în Capricorn; ca de fiecare dată, deschide un ciclu de un an de zile legat de fel de fel de transformări sau ne vorbeşte despre ceea ce trebuie distrus fără drept de apel, la nivel conştient în viaţa fiecăruia dintre noi (https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni/previziuni-astrologice-pluton-in-2015). Aspectul exact se formează la ora 1.34, şi are Ascendentul în semnul Balanţei; el se formează în perioada de Lună fără direcţie, de aceea evenimentele care se declanşează prin conjuncţie nu sunt ca urmare a unor decizii personale, ci ca urmare a unei atitudini avute de-a lungul timpului, care ne-a împins într-o direcţie sau alta. Este interesantă conjunctura care se formează astfel încât pe gradul conjuncţiei Soare Pluton se află Punctul mijlociu dintre Venus şi Ceres, ceea ce aduce un plus de duritate şi fatalism concret acestei perioade. În plus între Ascendent şi Lilith se formează un septil, care pare nesemnificativ pentru că se formează, teoretic între două puncte virtuale, practic el semnifică acţiuni ascunse, în sens de eliberare a unor energii pe care cu greu le putem controla; în plus Ascendentul este poziţionat pe Punctul mijlociu dintre Jupiter retrograd şi Ceres – se observă că Ceres are un rol foarte important ea fiind şi unul dintre punctele de mediere ale opoziţiei Marte Jupiter, şi în plus aflându-se în grad anaretic, până pe 8 ianuarie când va intra în semnul Capricornului. Ceres na aduce fiecăruia dintre noi capacitatea de a munci şi recompensarea eforturilor depuse prin muncă constantă şi credinţă.
El este amplificat de cuadratura pe care o formează cu Nodurile lunare şi Uranus. Acest aspect devine extrem de intens datorită Lunii care este în semnul Racului, în felul acesta generându-se o cruce cardinală extrem de instabilă, de dură şi evident revendicativă. În plus Luna este vârful yodului pe care-l formează cu Venus şi Saturn, de aceea aspectul este deosebit de important căci, aduce schimbări radicale, semnificând şi un punct fără întoarcere, necesitând un profund proces de reorientare fundamentală care implică consolidarea propriilor energii.
Ea poate genera evenimente greu de controlat, cataclisme sau declanşarea unor forţe naturale, al căror maxim va fi mâine, când se formează şi Luna Plină. De aceea este o zi în care este indicat să fim extrem de precauţi, să evităm conflictele, călătoriile sau situaţiile riscante. Mercur se pregăteşte să treacă în semnul de exaltare al Vărsătorului, până atunci aflându-se în grad anaretic, adică până după miezul nopţii. Din acest grad Mercur aduce evenimente greu de controlat, cu o conotaţie fatalistă, karmică, acţionând necontrolat de mintea sau voinţa noastră. În schimb avem capacitatea de a percepe faptele sau de a descoperi în evenimente sensul lor profund sau avertismente.
Aspectele tensionate ale acestor zile sunt uşor îndulcite de sextilul Venus Saturn în point Aries, pe semnele Vărsător şi Săgetător, aspect care ajută pe toată lumea pentru a-şi concretiza idealurile, pentru a evolua spiritual prin propriile provocări şi eforturi.
În plus mai avem aspectul de sextil dintre Soare şi Chiron, care ne ajută, dacă ne dorim, să înţelegem ce avem de făcut pentru a funcţiona corect şi concret.
ORA PLANETARĂ A SOARELUI
Când darul tău este oferit fără a oferi ceva în schimb, darul tău se, aspect care ajută pe toată lumea pentru a-şi concretiza idealurile, înmulţeşte. Un peşte devin doi, iar doi devin patru. Darul tău îi hrăneşte pe ceilalţi, iar darul lor te hrăneşte pe tine.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 14 CAPRICORN
UN BASORELIEF ANTIC SĂPAT ÎN GRANIT RĂMÎNE MĂRTURIE DESPRE O CIVILIZAŢIE MULT TIMP UITATĂ
Lucrurile însemnate din trecut rămân înscrise mult timp sub forma de amintiri solide, în memoria noastră sau în urmele concrete lăsate de ele. Ele ne amintesc, chiar la mii de ani distanta, că omenirea a fost mereu capabilă de lucruri măreţe, care să înfrunte timpul, şi că viaţa noastră merită trăită tot pentru a construi lucruri care să nu dispară la primul semn de furtună. Dar, mai ales, aceste amintiri ne readuc în atenţie lucruri din care avem încă de învăţat.
GRADUL SABIAN AL NODULUI NORD– 14 BALANŢĂ
ÎN ARŞIŢA AMIEZII, UN OM ÎŞI FACE SIESTA
Trebuie să ştii să te relaxezi şi să te odihneşti la momentul potrivit. Munca fără oprire poate să-ţi epuizeze resursele şi să-ţi reducă randamentul, mai ales dacă o faci doar din obligaţie, de rutină, fără plăcere. Învaţă să-ţi rezervi în fiecare zi un moment (10-15 minute) pentru relaxare, destindere, detaşare, recuperarea forţelor. Oricât de presantă ar fi o problemă, o vei rezolva mult mai bine cu forţe reînnoite, cu o minte limpede şi revigorată printr-un moment de relaxare.
ASPECTELE ZILEI
Soarele în conjuncţie cu Pluton în Capricorn
Evenimentele care au loc datorită acestui aspect oferă sentimente bulversante. Pot apare schimbări radicale în existenţa noastră, mai ales în plan personal. Trebuie multă vigilenţă şi prudenţă, mai ales în viaţa personală. Viaţa sentimentală este puţin învăluită în întuneric. De aceea este cel mai vulnerabil punct pentru noi.
În caz particular aspectul poate aduce reforme viguroase care aduc bogăţie.
Evenimentele care se declanşează acum aduc schimbări ample, cu tente dramatice şi efecte prelungite.
Pluton aduce capacitatea de a munci ferm, cu voinţă şi dedicare totală, pentru orie fel de muncă, importantă sau nu. Totul este privit în sens absolut.