Până la ora 10.00 Luna este fără direcţie, de aceea se poate ca în această dimineaţă să fim mult mai confuzi şi mai greoi decât deobicei. Dorinţa de a ne interioriza este foarte mare şi chiar este necesar să o facem.
Apoi odată ce Luna trece în semnul Săgetătorului ea formează conjuncţie cu Saturn, un aspect lunar, de care ar trebui să ţinem cont, căci reprezintă de regulă momentul cel mai potrivit pentru a începe organizarea unor capitole de viaţă dar şi aprofundarea unor idei.
La ora 14.04 când se formează aspectul, Marte este şi el prezent prin cuadratura dublă cu Luna şi Saturn, astfel încât ne agită şi ne aduce o stare de nemulţumire. De aceea se poate spune că această zi va aduce atât agitaţie şi grabă cât şi energie şi acţiuni, până la urmă depinzând de fiecare dintre noi cum folosim vibraţiile şi energia transmisă de această planetă.
Dar, cred că plus valoarea acestei zile constă în a face unul din cele mai puternice exerciţii de creştere interioară, să fim atenţi la lucrurile pe care le facem în mod automat – ca respiraţia, clipirea pleoapelor, să fim atenţi la lucrurile din jurul nostru.
Când facem asta, permitem creierului nostru să lucreze cu mai multă libertate – fără interferenţa dorinţelor noastre. Spun acest lucru deoarece Luna este în cuadratură atât cu Neptun cât şi cu Lilith, putând să genereze situaţii explozive, artificiale sau de moment dar care vor declanşa adevărate avalanşe emoţionale, datorită stări de incertitudine pe care le crează. Este nevoie de multă prudenţă şi răbdare, dar mai ales bunăvoinţă şi înţelegere în această zi.
Evenimentele generate de aceste aspecte pot fi extrem de neplăcute, resimţindu-le direct, fizic, fără echivoc, de la boli declanşate brusc, la mici accidente, lovituri, certuri, conflicte. El ne pune faţă în faţă cu ceilalţi dar şi cu propriile noastre acţiuni şi atitudini, pentru a înţelege fără drept de apel greşelile şi pentru a le îndrepta. Efectele se vor resimţi în toate planurile, mai ales emoţional, pentru că Luna vine să dubleze şi ea prin aspectele pe care le face.
Pe scurt o zi grea în care sunt de evitat călătoriile, deciziile importante, semnarea contractelor şi orice fel de întâlniri de afaceri. Discuţiile lămuritoare nu se vor materializa cu nimic bun, iar certurile sunt extrem de frecvente.
ORA PLANETARĂ A LUI VENUS
Păstrează-ţi prieteniile, în apropiere; şi iubirile de odinioară, în amintire, într-un sălaş lăuntric al afecţiunii.
Întrucât ele, cu acceptul tău, sunt cele care te vor ajuta să produci schimbări, ce vor atrage, la rândul lor, miracole
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 26 CAPRICORN
UN SPIRIT AL NATURII DANSÂND ÎN CEAŢA UNEI CASCADE
În momentele de revărsare emoţională, când totul pare atât de confuz, lasă-te purtat de bucuria exprimării propriilor tale sentimente. Dacă ştii să prinzi ritmul sufletului tău în acest dans, vei putea descoperi o nouă imagine a realităţii, mai limpede şi mai completă. În momentele când pare să nu te mai oprească nimic, poţi observa că propriile tale limite sunt mult mai largi decât bănuiai, ca fiinţa ta este mult mai mult decât credeai. Descoperă lumea trecând dincolo de limitările din mintea ta.
GRADUL SABIAN AL LUI VENUS– 16 VĂRSĂTOR
UN MARE OM DE AFACERI LA BIROUL SĂU
Dacă ai o minte organizată, poţi privi viaţa şi ca pe o mare afacere în care tu eşti patronul. Dar în afacerea vieţii tale, rezultatele nu se măsoară în bani cheltuiţi şi încasaţi, ci în fericirea pe care o generezi pentru tine şi pentru ceilalţi. Toate compartimentele vieţii tale ar trebui să funcţioneze numai în sensul profund de a te face fericit, şi nu poţi fi fericit cu adevărat fără să-i faci şi pe alţii fericiţi, iar atunci când apare nefericirea, sau chiar falimentul, este semnul cel mai clar că ţi-ai administrat greşit resursele şi că trebuie să-ţi schimbi strategia de viaţă.