Previziuni pentru 18 ianuarie 2015

Astăzi începe săptămâna guvernată de Marte, o săptămână extrem de interesantă şi, din punctul meu de vedere una dintre cele mai importante ale acestui an. Am făcut această paranteză pentru că trebuie privită în alt context perioada de Lună fără direcţie cu care începe această zi, sugerându-ne că nu putem anticipa şi nici înţelege decât o mică parte din energiile care se află în mişcare în jurul nostru, şi, pe care, nu le putem controla, ele fiind în plină acţiune.

De la ora 14.00, odată ce Luna trece în semnul de exil al Capricornului, avem conjuncţia acesteia cu Ceres, ceea ce evident aduce în sufletul fiecăruia posibilitatea de a înţelege şi a medita la ceea ce reprezintă cu adevărat valorile materiale, şi cât de important este să materializăm mai degrabă calităţile personale. La ora formării aspectului, 20.47, această conjuncţie se află în cuadratură cu Pars Fortuna, ceea ce ne subliniază că multe din acţiunile noastre, nu sunt cele care ne aduc împlinirea chiar dacă ne dau satisfacţii materiale. Cumva, acest aspect de scurtă durată, declanşează evenimente care sunt legate de valoarea de sine, şi ne aduce dezvăluiri profunde, legate de felul în care ne administrăm propria viaţă. Este posibil ca această stare interioară să ne genereze revolta, agresivitatea, nemulţumirea, însă, cel mai potrivit ar fi să ne descoperim locul real, adevărat în această societate.

De aceea consider că este important să înţelegem ce se află în spatele lucrurilor înainte de a acţiona, pentru că acest aspect poate conduce la ruperea unor alianţe importante dar şi a unor legături emoţionale valoroase. Partea bună este că putem primi şi acorda ajutor necondiţionat, sprijin psihologic celor aflaţi în impas.

Astăzi vom resimţim la nivel interior o profundă dorinţă de adevăr şi moralitate. Va trebui să înţelegem că nu trebuie să-i judecăm pe cei din jur, pentru că în această perioadă vom trăi şi noi aceleaşi sentimente, acelea de a fi judecaţi; să înţelegem că trebuie să avem răbdare cu oamenii să le ascultăm când îşi exprimă adevăririle interioare.

La nivel politic, ziua de astăzi este foarte importantă, în spatele culiselor se încearcă formarea unor alianţe, la fel de ascuns, puterea trebuie să facă faţă situaţiei create, dar, în acelaşi timp suferă o metamorfoză interioară ca rezultat al crizei, dacă este capabilă să o accepte ca pe o provocare personală. Pe lângă tot ceea ce se vehiculează trebuie înţeles că tot ce se întâmplă acum este ca urmare a unor forţe karmice necontrolabile, care duc la la un catharsis reuşit. De fapt acum are loc o confruntare cu schimbare socială ce revendică reconsiderarea valorilor statice.

Pe scurt este important să ne oprim un pic din alergătură pentru a medita şi analiza tot ce trăim şi simţim, tot ce este nevoie să schimbăm, căci este un moment important, evident subtil vorbiind, pentru noi toţi.

Raţiunea are de suferit în acest moment, şi mai degrabă este un moment propice pentru promovarea unor principii noi şi înalte, decât pentru emiterea de măsuri concrete şi detaliate, care se pot dovedi ineficiente.

În general nu se poate spune despre această zi că este una prea armonioasă. Tensiunile, starea de agitaţie şi nemulţumirea ne vor urmări aproape toată ziua şi ne vor face să avem multe discuţii, mai ales principiale. Dacă nu ne vom stăpâni egoismul este posibil să pierdem oportunităţi importante sau să fim incapabil să valorificăm situaţiile avantajoase care apar.

Va exista tendinţa de a încerca să ne manifestăm cunoaşterea fără a fi prea siguri de ceea ce ştim. Cunoaşterea de sine este foarte importantă, la fel ca şi cercetarea spirituală. Mare atenţie la cuvintele pe care le rostim, pentru că vom fi judecaţi după ele. Nu ne vor fi permise minciunile sau prefăcătoria, şi în general ar trebui să ne axăm pe rezolvarea unor lucruri care necesită o realizare rapidă.

În această zi gândul nostru trebuie să fie în totală comuniune cu Dumnezeu, El trebuie să existe în tot ceea ce facem, gândim sau spunem. Acest lucru ne va menţine o stare ridicată de conştiinţă, în acest fel putând să ne mişcăm fără greutate, liberi şi uşori, naturali.

 

ORA PLANETARĂ A SOARELUI

Cei care se tem şi cei care vor să profite de teama altora afirmă că viaţa este o junglă, că lumea este guvernată doar de legea celui mai tare. În realitate, în lume există o armonie care scapă omului preocupat doar de sine. Fiecare lucru şi fiecare fiinţă îşi are rolul său, iar existenţa lor are cauze şi sensuri bine determinate. Dacă fiecare om îşi joacă bine rolul în locul care i se potriveşte cel mai bine, atunci lumea ar putea fi un adevărat paradis.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 28 CAPRICORN

UN PELERINAJ PE MUNTE

Se spune că omul devine mai înţelept după ce urcă un munte. Nu te amăgi cu gândul că drumul uşor, prin câmpie, este întotdeauna cel mai bun de urmat: uneori trebuie să urci pe culmi ca să poţi vedea încotro te va duce drumul. Din când în când, asumă-ţi câte o sarcină mai dificilă sau mai neplăcută. Aceasta te va ajuta sa descoperi că poţi mai mult decât faci de obicei, şi astfel vei putea să-ţi propui mai mult, ca să progresezi continuu.

 

GRADUL SABIAN AL NODULUI NORD – 13 BALANŢĂ

COPII SPĂRGÂND BALOANE DE SĂPUN

Prea multă seriozitate în viaţă poate conduce la o mină sumbră şi o atitudine pesimistă, lipsită de perspective. Trebuie să ştii să te joci, dar nu în sensul de a lua viaţa în râs, ci în sensul de a te bucura de ceea ce ţi se oferă. Adesea, cele mai grele probleme se pot rezolva prin cele mai simple soluţii, dar dacă nu ştii să gândeşti simplu, sincer şi senin, ca un copil, rişti să te complici în judecăţi serioase şi temeri inutile, până când problema nu mai poate fi rezolvată…

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top