Ne aflăm sub influenţa lui Mercur staţionar, care, de altfel este şi guvernatorul zilei. El este poziţionat în semnul Vărsătorului, considerat de exaltare, şi, în fiecare an tranzitul prin acest semn ne aduce o plus valoare. Mercur adaugă abilităţii sale, noţiunilor informative şi speculative, mai multă cunoaştere şi înţelegere. De fiecare dată când este retrograd în acest semn, se poate spune că este o perioadă excelentă de retragere din activităţile superficiale şi orientare spre aprofundarea şi pătrunderea în sensurile cele mai adânci cu putinţă a informaţiilor.
Aflat la gradul 17, practic se poate spune că este un moment în care fiecare dintre noi trebuie să devină conştient de informaţiile pe care le deţine şi să încerce să le completeze şi să le protejeze. Informaţiile pe care fiecare dintre noi le are, nu sunt numai la vedere, şi chiar dacă sunt, poate nu au fost de mult timp reînnoite, updatate; este ca şi cum ne-am ocupa de biblioteca personală, pe care o rearanjăm pe domenii, o completăm cu noi tomuri de informaţii, recitim ceea ce ni se pare că nu ne mai este clar, schimbăm ordinea stabilită anterior, dacă este cazul, după noua listă de priorităţi personală. Trebuie subliniat că la momentul exact al intrării în mişcarea aparent retrogradă, Luna se află în conjuncţie cu Mercur, ceea ce evident ne ajută să putem accesa şi informaţiile din inconştient şi de a le recepţiona şi pe cale subtilă. Practic până pe 11 februarie avem o perioadă în care ar trebui să folosim cât mai des în toate activităţile sufixul ”re”. În 30 ianuarie avem conjuncţia inferioară Soare Mercur, cea care deschide un ciclu de 120 de zile, dar până atunci trebuie să ne pregătim serios la nivelul cunoaşterii şi informaţiei.
Luna se află în opoziţie cu Jupiter şi Junona şi în conjuncţie cu Venus, de aceea putem avea sentimentul că Celălalt vrea să ne controleze şi ne vom concentra întreaga atenţie doar asupra acestui lucru, pierzând din vedere acţiunile şi mesajele cu adevărat importante din jurul nostru. De aceea în această perioadă, este bine să fim atenţi la toate informaţiile şi mesajele pe care le primim, să analizăm cu sufletul şi raţiunea şi să ne propunem să facem schimbări, fără a forţa, conştientizându-le şi lăsându-le să vină înspre noi. Spun toate acestea deoarece norocul poate să fie schimbător şi orice forţare ne va aduce doar dificultăţi sau soluţii greşite.
Poate că starea de confuzie ne va aduce decepţii, sau evenimente care credeam că se vor desfăşura altfel, sunt momente trecătoare, mâine veţi vedea mult mai clar lucrurile.
Pentru a scăpa de toate aceste bănuieli, nesiguranţă, confuzii, cel mai bine întrebaţi direct, lămuriţi lucrurile, sau spuneţi ce simţiţi. Toţi trecem prin aceste stări, dar nu avem puterea şi curajul de a le lămuri sau măcar a le recunoaşte.
Este bine ca spre seară, daca starea de nervozitate se accentuează să vă retrageţi în sine, să citiţi, să mergeţi la un concert de muzică clasică sau simfonică, sau chiar de jazz, dar cel mai potrivit, când ne simţim inima plină de teamă şi ne-ncredere este să ne rugăm.
ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR
Întotdeauna ego-ul nostru va fi în conflict cu ego-ul altei persoane. Este important să observăm şi să înţelegem acest lucru, să nu trecem peste ego-ul celeilalte persoane, sau să încercăm să ne facem propriul ego să dispară.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 1 VĂRSĂTOR
O VECHE CHILIE DIN LUT
Un mediu de viaţă modest are avantajele şi binefacerile lui, pentru cei care caută o împlinire spirituală, dar în lumea de azi mulţi confundă bunăstarea generală cu bunăstarea materială. Locul în care trăieşti şi lucrurile cu care te înconjori, stilul tău de viaţă în general, sunt valoroase numai în măsura în care îţi sunt şi de folos pe calea pe care ţi-ai propus-o.
GRADUL SABIAN AL LUI MERCUR – 17 VĂRSĂTOR
UN CÂINE DE PAZĂ, APĂRÂNDU-ŞI STĂPÎNUL ŞI POSESIUNILE ACESTUIA
Există momente când trebuie să-ţi asumi răspunderea pentru a proteja valorile celor faţă de care ţi-ai declarat loialitatea. Dacă trăieşti într-un grup, eşti responsabil şi tu pentru buna funcţionare a acelui grup. Punând interesul personal înaintea interesului grupului sau comunităţii, ai toate şansele să pierzi sprijinul acelui grup, apartenenţa ta la el, şi totodată să devii izolat, fiindcă intrarea ta în orice alt grup va putea fi pusă oricând sub semnul întrebării. Este foarte important să fii loial cauzei pe care te-ai angajat să o slujeşti.