Previziuni pentru 10 martie 2015

Astăzi vom avea multe emoţii şi trăiri intense, mai ales pentru că ni se va dezvălui adevărata faţă a oamenilor. Cel mai indicat este să nu judecăm şi să fim îngăduitori şi iertători. Soarele a intrat în ultimul decan al Peştilor, guvernat de Marte după ordinea chaledeană şi de Lună, de aaceea trăirile noastre sunt amplificate, ele fiind semnalul începutului unor noi acţiuni. Luna este în descreştere în semnul Scorpionului, de aceea este important să lăsăm lucrurile să se manifeste şi să ne ascultăm intuiţia şi sufletul.

Este indicat să nu întreprindem nimic nou, mai ales că şi activitatea cerebrală este scăzută, în schimb avem o extraordinară percepţie intuitivă, care cu ajutorul lui Chiron, ne poate aduce răspunsuri la multe întrebări.

Ziua întreagă se află sub semnul trigonului dintre Marte şi Jupiter retrograd, despre care am scris un articol separat https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/trigonul-marte-jupiter-retrograd-%E2%80%93-un-scurt-eseu. Acest aspect ne aduce energia necesară pentru a ne concentra pe finalizarea unor acţiuni, într-un mod cât mai eficient, pentru a putea deschide noi cicluri în viaţa noastră.

O altă problemă pe care va trebui să o rezolvăm va fi planificarea muncii şi a timpului acordat ei împletită în mod armonios cu relaxarea şi odihna , fiind necesară abordarea unui stil metodic de lucru. Poate mulţi dintre noi vor reuşi să înţeleagă munca în colectiv, sentimentul de subordonare şi necesitatea perfecţionării profesionale permanente, prin autodidacticism.

Mai putem vorbi de  existenţa unui punct critic, de maximă energie, mei ales  în domeniul financiar, comercial, bancar. Ne vom întâlni cu situaţii sau acţiuni care s-au declanşat la începutul lunii august anul trecut dar şi la mijlocul lunii februarie, care acum ajung în acel punct în care trebuie rezolvate. Acest aspect se poate resimţi şi în planul sentimental. Este momentul de vârf, când lucrurile vor trebui lămurite sau rezolvate.

Altfel, beneficiem de forţă în acţiuni, dar este bine să fim atenţi ca acţiunile noastre să nu fie extreme, sau sub impulsul sentimentelor, ne putem expune unor riscuri care ne pot aduce daune fizice. Emoţiile intense se pot manifesta prin încăpăţânare, fanatism sau impulsivitate, din acest motiv vor fi afectate relaţiile care nu vor fi prea grozave. Discuţiile multe,  înflăcărate sunt afectate de faptul că gândirea nu poate fi obiectivă şi deschisă, deoarece este acoperită de sentimente. Conflictele interioare, ne tensionează şi mai mult, determinându-ne să nu judecăm foarte clar sau precis ce dorim să schimbăm.

Cu toate că avem o minte ascuţită, imaginaţie şi ingeniozitate vom avea tendinţa de a ne comporta impulsiv, pierzând din vedere scopurile, şi creând situaţii neaşteptate, bruşte.

Mulţi dintre noi vom percepe această zi ca pe o stare atemporală, ca o zi în care lucrurile se întâmplă neaşteptat, fără o aparentă logică. Priviţi totul serios şi în profunzime, pentru că sunt multe mesaje importante.

ORA PLANETARĂ A LUI MARTE

Nu fi preocupat de ceea ce alţii fac sau lasă ne făcut. Nu e respon­sabilitatea ta de a evalua gândurile sau faptele lor. Doar atât: fii respon­sabil pentru modul în care gândeşti şi acţionezi tu.

Căci, dacă gândeşti şi acţionezi cu Dumnezeu, îi vei influenţa pe alţii, fără a rosti un singur cuvânt. Iubirea de aproape poate fi găsită doar asumându-ţi responsabilitatea pentru tine însuţi. Fă cât poţi pentru tine însuţi şi pentru alţii şi lasă-L pe Dumnezeu să facă restul.

GRADUL SABIAN AL ZILEI –  20 PEŞTI

OAMENI MERGÂND PE O CALE ÎNGUSTĂ ÎN CĂUTAREA ILUMINĂRII

Fiecare este liber să-şi caute fericirea în felul său, cu singura condiţie de a nu face rău altora. Pe unii oameni, drumul vieţii îi poate conduce prin locuri greu de străbătut, evitate de ceilalţi, dar pline de experienţe şi învăţături pentru cei care călătoresc aici. Este dreptul fiecăruia să-şi aleagă calea pe care va merge către împlinirea sa, după puterile sale şi după dorinţa sa de a ajunge la ţintă.

GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 14 BERBEC

UN ŞARPE ÎNCOLĂCINDU-SE LÂNGĂ UN BĂRBAT ŞI O FEMEIE

Relaţia dintre un bărbat şi o femeie poate fi simplă şi paşnică, sau complicată şi tensionată, după cum o fac chiar protagoniştii ei. Omul este o fiinţă socială, şi este firească tendinţa lui de a-şi găsi un partener de viaţă, un prieten şi un suflet apropiat. Dacă fiecare urmăreşte convieţuirea în pace, împlinirea prin dăruire, atunci totul merge bine. Problemele apar numai la cei care văd relaţia ca pe o confruntare cu celalalt, ca pe un comerţ cu sentimente sau ca pe o competiţie între ego-uri. Orice viziune eronată conduce la consecinţe pe măsură.

Normal
0

false
false
false

MicrosoftInternetExplorer4

Astăzi vom avea
multe emoţii şi trăiri intense, mai ales pentru că ni se va dezvălui adevărata
faţă a oamenilor. Cel mai indicat este să nu judecăm şi să fim îngăduitori şi
iertători. Soarele a intrat în ultimul decan al Peştilor, guvernat de Marte
după ordinea chaledeană şi de Lună, de aaceea trăirile noastre sunt
amplificate, ele fiind semnalul începutului unor noi acţiuni. Luna este în
descreştere în semnul Scorpionului, de aceea este important să lăsăm lucrurile
să se manifeste şi să ne ascultăm intuiţia şi sufletul.

Este indicat să
nu întreprindem nimic nou, mai ales că şi activitatea cerebrală este scăzută,
în schimb avem o extraordinară percepţie intuitivă, care cu ajutorul lui
Chiron, ne poate aduce răspunsuri la multe întrebări.

Ziua întreagă se
află sub semnul trigonului dintre Marte şi Jupiter retrograd, despre care am
scris un articol separat https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/trigonul-marte-jupiter-retrograd-%E2%80%93-un-scurt-eseu.
Acest aspect ne aduce energia necesară pentru a ne concentra pe finalizarea
unor acţiuni, într-un mod cât mai eficient, pentru a putea deschide noi cicluri
în viaţa noastră.

O altă problemă
pe care va trebui să o rezolvăm va fi planificarea muncii şi a timpului acordat
ei împletită în mod armonios cu relaxarea şi odihna , fiind necesară abordarea
unui stil metodic de lucru. Poate mulţi dintre noi vor reuşi să înţeleagă munca
în colectiv, sentimentul de subordonare şi necesitatea perfecţionării
profesionale permanente, prin autodidacticism.

Mai putem vorbi
de  existenţa unui punct critic, de
maximă energie, mei ales  în domeniul
financiar, comercial, bancar. Ne vom întâlni cu situaţii sau acţiuni care s-au
declanşat la începutul lunii august anul trecut dar şi la mijlocul lunii februarie,
care acum ajung în acel punct în care trebuie rezolvate. Acest aspect se poate
resimţi şi în planul sentimental. Este momentul de vârf, când lucrurile vor
trebui lămurite sau rezolvate.

Altfel, beneficiem de forţă în
acţiuni, dar este bine să fim atenţi ca acţiunile noastre să nu fie extreme,
sau sub impulsul sentimentelor, ne putem expune unor riscuri care ne pot aduce
daune fizice. Emoţiile intense se pot manifesta prin încăpăţânare, fanatism sau
impulsivitate, din acest motiv vor fi afectate relaţiile care nu vor fi prea
grozave. Discuţiile multe,  înflăcărate
sunt afectate de faptul că gândirea nu poate fi obiectivă şi deschisă, deoarece
este acoperită de sentimente. Conflictele interioare, ne tensionează şi mai
mult, determinându-ne să nu judecăm foarte clar sau precis ce dorim să
schimbăm.

Cu toate că avem o minte
ascuţită, imaginaţie şi ingeniozitate vom avea tendinţa de a ne comporta
impulsiv, pierzând din vedere scopurile, şi creând situaţii neaşteptate,
bruşte.

Mulţi dintre noi vom percepe
această zi ca pe o stare atemporală, ca o zi în care lucrurile se întâmplă
neaşteptat, fără o aparentă logică. Priviţi totul serios şi în profunzime,
pentru că sunt multe mesaje importante.

 

ORA PLANETARĂ A LUI
MARTE

Nu fi preocupat de
ceea ce alţii fac sau lasă ne făcut. Nu e respon­sabilitatea ta de a evalua
gândurile sau faptele lor. Doar atât: fii respon­sabil pentru modul în care
gândeşti şi acţionezi tu.

Căci, dacă gândeşti
şi acţionezi cu Dumnezeu, îi vei influenţa pe alţii, fără a rosti un singur
cuvânt. Iubirea de aproape poate fi găsită doar asumându-ţi responsabilitatea
pentru tine însuţi. Fă cât poţi pentru tine însuţi şi pentru alţii şi lasă-L pe
Dumnezeu să facă restul.

 

GRADUL SABIAN AL
ZILEI –  20 PEŞTI

OAMENI MERGÂND PE O CALE ÎNGUSTĂ ÎN CĂUTAREA ILUMINĂRII

Fiecare este liber să-şi caute fericirea în felul său, cu
singura condiţie de a nu face rău altora. Pe unii oameni, drumul vieţii îi
poate conduce prin locuri greu de străbătut, evitate de ceilalţi, dar pline de
experienţe şi învăţături pentru cei care călătoresc aici. Este dreptul
fiecăruia să-şi aleagă calea pe care va merge către împlinirea sa, după
puterile sale şi după dorinţa sa de a ajunge la ţintă.

 

GRADUL SABIAN AL
LUI MARTE – 14 BERBEC

UN ŞARPE ÎNCOLĂCINDU-SE LÂNGĂ UN BĂRBAT ŞI O FEMEIE

Relaţia dintre un bărbat şi o femeie poate fi simplă şi
paşnică, sau complicată şi tensionată, după cum o fac chiar protagoniştii ei.
Omul este o fiinţă socială, şi este firească tendinţa lui de a-şi găsi un
partener de viaţă, un prieten şi un suflet apropiat. Dacă fiecare urmăreşte
convieţuirea în pace, împlinirea prin dăruire, atunci totul merge bine.
Problemele apar numai la cei care văd relaţia ca pe o confruntare cu celalalt,
ca pe un comerţ cu sentimente sau ca pe o competiţie între ego-uri. Orice
viziune eronată conduce la consecinţe pe măsură.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top