Această săptămână este guvernată de Soare, aflat în semnul Berbecului, în exaltare, de unde ne transmite energia puternică a lui a fi. În plus în săptămânile guvernate de Soare suntem mai conştienţi, mai atenţi la noi înşine. Soarele este extrem de activ, începând săptămâna cu trigonul crescător cu Luna, de luni noapte, aspect care ne influenţează în prima parte a zilei de luni, într-un sens constructiv, căci suntem eficienţi şi activi.
Apoi tot luni Venus este în trigon cu Pluton şi Mercur în sextil cu Ceres, ceea ce aduce un plus de armonie şi forţă interioară fiecăruia dintre noi.
Marţi, Soarele se află în opoziţie cu Nodul Nord – în conjuncţie cu Nodul Sud – de aceea se poate spune că este o perioadă în care multe lucruri din trecut le putem conştientiza, le putem înţelege, dar, doar cu scopul de a evolua, de a ne transforma, nu de a rămâne agăţaţi în acel trecut. Este un aspect intens pe care îl resimţim de la sfârşitul săptămânii trecute şi care va influenţa preponderent această săptămână, căci ne obligă să aducem schimbări importante calitativ vieţii noastre.
Acest aspect se cuplează cu cuadratura Soare Pluton, dar şi cu conjuncţia Soare Uranus. Marte guvernatorul zilei de marţi, dar şi al semnului Berbecului, se află în grad anaretic, şi aduce evenimente dure, dar necesare a se întâmpla, evident şi acestea legate de karmă.
Tot marţi la ora 4.42, Mercur trece în semnul Berbecului, schimbând tonalitatea în comunicare şi aducând acţiuni rapide, de moment, căci ne va activa prezenţa de spirit şi instinctele; iar Marte, va trece în semnul de exil al Taurului la ora 19.26, cumva temperându-ne dorinţele, şi limitându-ne impulsurile.
Toate aceste aspecte de marţi, au loc în perioada de Lună fără direcţie, şi de aceea se oate spune că ne surprind nepregătiţi, că nu le putem controla, sau anticipa, decât dacă suntem perfect conectaţi la sufletul nostru.
Joi Venus se află în sextil cu Chiron iar Mercur formează cu Junona şi Saturn, realizându-se o Piramidă de foc, care ne aduce energia necesară acţiunilor importante, amplificând inteligenţa emoţională şi susţinând relaţiile potrivite. Tot joi seara Soarele formează trigon cu Jupiter retrograd, iar Saturn formează trigon cu Junona. Este interesant că toate aceste aspecte se formează pe Luna fără direcţie, cumva beneficitate cu care acţionează nedepinzând de acţiunile noastre ci doar de prezenţa şi conştienţa noastră în a înţelege şi accepta greşelile şi erorile din trecut.
Vineri Ceres trece în semnul Vărsătorului, cumva făcându-ne mai detaşaţi, mai desprinşi de planul material, acţiunile noastre concrete fiind holistice, vizionare, cu impact asupra mai multor persoane.
Sâmbătă la ora 15.03, se formează Luna Plină pe axa Berbec – Balanţă, care este însoţită
Şi de o eclipsă totală de Lună, a cărei energie se descarcă prin Pluton, aflat în casa a V a a momentului, deja trecut în partea yang a semnului şi în puterea lui. Cumva acţiunea lui Pluton va fi resimţită extrem de intens de fiecare dintre noi, astfel încât, fiecare dintre noi trebuie să aibă mare grijă de intuiţiile de moment şi de valorile viitoare de creştere. Pluton se află la punctul de mijloc dintre Ceres şi Pallas şi Chiron şi Fundul Cerului, de aceea energia lui transformatoare, sau constructivă se va manifesta pentru a corela corect activităţile materiale cu cele intelectuale, cele emoţionale cu cele materiale, dar şi pentru a folosi cât mai mult din energia interioară şi exterioară pentru vindecarea rănilor din trecut.
În această perioadă totul este fragil, totul se poate deforma sau distruge sub presiunile din exterior, fiind absolut imperios de a neutraliza tensiunile distructive, sau de a le da, cu multă îndemânare, altă direcţie. Este important ca acţiunile noastre să fie concrete, legate de fizic, atât la propriu cât şi la figurat.
Este de reţinut că această săptămână, sau mai exact atitudinea şi conceptele noastre, vor determina evenimentele viitoare, dar şi felul în care vom resimţi efectul Careului în T Soare – Uranus, Pluton, Nodurile lunare de săptămâna viitoare.
Această eclipsă de Lună cumva solicită atenţia noastră asupra valorilor relaţiei, asupra a ceea ce avem de învăţat, păstrat şi transformat din ele şi la ele.
Eşti fratele meu, dar de ce te cerţi cu mine? De ce îmi invadezi ţara şi încerci să mă subjugi pentru a-i mulţumi pe cei care caută gloria şi puterea?
De ce îţi părăseşti soţia şi copiii şi urmezi Moartea pe tărâmuri îndepărtate pentru cei care cumpără gloria cu sângele tău, iar înalta onoare cu lacrimile mamei tale?
Este oare o onoare pentru un om să-şi ucidă aproapele? De gândeşti că este o onoare, atunci fă din el un act de veneraţie şi ridică-i un templu lui Cain care şi-a ucis fratele Abel.
Este auto-apărarea prima lege a Naturii? De ce, atunci, Lăcomia te îndeamnă să te sacrifici numai pentru a-i satisface dorinţa, rănindu-ţi fraţii?
Fereşte-te, frate al meu, de cârmuitorul care spune: ” Dragostea de viaţă ne obligă să-i lipsim pe oameni de drepturile lor!” Nu îţi spun decât atât: a apăra drepturile altora este actul uman cel mai nobil şi mai frumos.
Egoismul, fratele meu, este cauza superiorităţii oarbe, iar superioritatea dă naştere clanurilor, iar clanul dă naştere autorităţii care duce la discordie şi subjugare.
Sufletul crede în puterea cunoaşterii şi a dreptăţii împotriva ignoranţei întunecate; neagă autoritatea care oferă săbiile pentru luptă şi care întăreşte ignoranţa şi asuprirea – acea autoritate care a distrus Babilonul, care a zdruncinat temelia Ierusalimului şi a lăsat Roma în ruine.
Ce dreptate face autoritatea când îl omoară pe criminal? Când îl bagă la închisoare pe hoţ? Când invadează ţara vecină şi îi transformă pe oameni în sclavi?
Eşti fratele meu şi te iubesc; iar Dragostea este dreptatea în toată imensitatea şi demnitatea ei.
Sufletul meu este prietenul care mă consolează în suferinţa şi tristeţea vieţii. Cel care nu-şi face sufletul prieten este un duşman al umanităţii. Viaţa izvorăşte din interior şi nu din afară.
Puterea milostenia seamănă adânc în inima mea, iar eu secer şi adun grâul în mănunchiuri şi le dau celor înfometaţi.
Cerul îmi umple lampa cu ulei, iar eu o aşez la fereastra mea pentru a-l călăuzi pe străin prin întuneric.
Fac toate astea pentru că trăiesc prin ele; iar dacă destinul mi-ar lega mâinile şi m-ar opri de la toate astea, doar moartea mi-ar fi unica dorinţă.
Vocea unui poet din volumul Aripi frânte de Kahlil Gibran