Ziua începe prin trecerea Lunii în semnul Fecioarei, care în acest fel, diminuează mult din efectele cuadraturii Jupiter Soare în formare, efectele ei începând să se resimtă de astăzi, care poate aduce conflicte cu legea, ne-neţelegeri în plan material, tensiuni legate de idei şi vanitate. Este o zi tensionată, mai ales în prima parte a ei, dar aceste tensiuni se pot controla uşor, mai ales prin activităţi fizice şi concrete. Este vorba de concentrarea asupra problemelor curente, cotidiene, de planuri de eficientizare, dar şi de o analiză a ceea ce funcţionează cu dificultate încercând să facem o strategie de renunţare sau eliminare a lor.
Apoi, spuneam că Luna din semnul Fecioarei, formează un trigon crescător cu Soarele, ceea ce ne ajută să ne facem ordine în viaţă şi în acţiuni, să ne construim noi strategii bazate pe calităţile personale şi cu scopul de a ne perfecţiona în dezvoltarea lor.
Seara Luna şi Neptun sunt în opoziţie, aşa că este indicat să fim atenţi la detalii, să ne concentrăm pe ceea ce facem şi să nu lăsăm neclarificate situaţiile exterioare.
Venus în semnul Gemenilor ne aduce superficialitate şi un mod raţional de a privi sentimentele, lipsindu-ne cumva de senzualitate; iar cuadratura cu Chiron care se va perfecta mâine, ne provoacă tocmai să tratăm tot ceea ce se întâmplă ca nişte mesaje, sau atenţionări, pentru a înţelege raţiunea şi gândirea celorlalţi, în acest fel provocându-ne să gândim în profunzime şi să acţionăm pentru schimbarea ideilor preconcepute, fixe sau greşite.
În general avem tendinţa de a adopta o ţinută provocatoare – să nu uităm că este ziua guvernată de Marte, care va asigur că va genera numai probleme. Deci mare atenţie la tot ceea ce spuneţi, faceţi dar, mai ales, la cum vă comportaţi. Perturbările bruşte care apar, sau îndepărtările subite pot să nu fie definitive dacă aveţi tactul de a vă stăpâni şi acţiona raţional şi just. În general în viaţa noastră afectivă se va schimba ceva, este bine să nu lăsăm lucrurile să se întâmple, căci apar acele evenimente de care vorbeam anterior, ci să le cercetăm, să ieşim în întâmpinarea lor, căutând soluţii sau cauze pe care să le înlăturăm sau să le atenuăm.
Este o zi în care trebuie să fim plini de iniţiativă şi curaj, mintea noastră ar trebui să fie analitică şi caustică mai ales când este vorba de propriile noastre convingeri.
Ni se vor solicita acţiuni rapide, sau multă agilitate mentală. Vom simţi influenţa agresiva a prietenilor apropiaţi, mai ales prin ceea ce ne vor cere.
Este bine să ne folosim capacitatea de negociere la maxim, mai ales în chestiuni legate de bani. Este bine să evităm indulgenţa, mai ales faţă de propria persoană. Tensiunile interioare se vor răsfrânge asupra relaţiilor cu persoanele dragi nouă. Faptul că nu ne vom putea exprima sentimentele ne va provoca suferinţă şi tristeţe. Este un moment trecător, lucrurile se vor rezolva de la sine, dacă nu le amplificăm mai mult decât trebuie.
Chiar dacă avem simţ practic, este bine să fim prudenţi cu cheltuielile, să ţinem cont de priorităţi şi de planurile de afaceri. Prudenţa şi simţul datoriei ne pot crea oportunităţi importante.
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Semenul tau este invatatorul tau. El iti arata la ceea ce trebuie sa privesti in tine insuti.
Acelasi lucru il faci si tu pentru el.
Acesta este scenariul trezirii. Nu face din el o telenovela. Nu-l face pe semenul tau responsabil pentru experienta ta. El nu poate fi responsabil pentru experienta ta. Semenii tai, oamenii, nu trebuie sa fie nici tapi ispasitori si nici semizei. Ei nu sunt cauza suferintei tale si nici cei care-ti aduc mantuirea. Ei sunt calatori egali in aceeasi calatorie. Ceea ce ai simtit tu, au simtit si ei. Ca si tine, si ei invata sa-si vada propriile tipare de autotradare. Ca si tine, si ei invata sa spuna DA sinelui si NU cand e vorba sa renunte la propria forta.
Ai rabdare, aceasta este o calatorie pentru a capata putere deplina. Atunci cand sinele are forta deplina, abuzul devine imposibil.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 8 TAUR
O SANIE FĂRĂ ZĂPADĂ
Când lucrurile nu merg aşa cum ai vrea, este cazul să ai răbdare până la momentul potrivit, sau să lucrezi pentru a pregăti condiţiile necesare. Tot ce gândeşti se împlineşte, dar numai la momentul şi locul potrivit. Dacă îţi doreşti lucruri pentru care nu eşti încă pregătit, este mai bine că dorinţa nu ţi se împlineşte imediat, fiindcă atunci ai risca să nu te poţi bucura de împlinirea ei. Dar dacă reflectezi atent la toate implicaţiile dorinţelor tale, vei descoperi şi ce ai de făcut pentru a îndeplini tot ce depinde de tine.
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 21 TAUR
UN DEGET MIŞCĂTOR INDICĂ PASAJE SEMNIFICATIVE ÎNTR-O CARTE
Atunci când ai senzaţia că nu mai ştii ce să faci, trebuie să-ţi aminteşti că undeva există un răspuns la orice întrebare. Unii preferă să caute toate răspunsurile în cărţi, iar alţii apelează la experţi şi specialişti. Dar fiecare om poate să găsească singur răspunsul de care are nevoie. Cartea Vieţii este la îndemâna oricui, înscrisă în sufletul fiecăruia, şi trebuie doar să ştii să o citeşti – ceea ce nu se învaţă în şcoli, din păcate. Priveşte calm în sufletul tău, eliberat de prejudecăţi şi dorinţe, şi atunci vei putea vedea limpede răspunsul căutat.