Previziuni pentru 9 mai 2015

Ziua de astăzi ne aduce o Piramidă de Pământ foarte interesantă, formată de Soare, Lună şi Lilith; ea este interesantă deoarece Luna este în exil, Soarele este în exaltarea Lunii iar Lilith se află în semnul Fecioarei de unde ne obligă să fim foarte exacţi şi atenţi la detalii, mai ales de natură emoţională. Cumva această Piramidă aduce un fel de determinare, de obligativitate de trăire a unor evenimente şi stări. Pe lângă faptul că se descarcă subconştientul nostru, trebuind să fim atenţi la senzaţiile noastre, vise, intuiţii sau imagini sau viziuni, ea ne goleşte, ne eliberează într-un fel destul de tranşant, prin trăirea unor evenimente care au rolul de a descărca karma şi a ne elibera de frică. Vesta reprezintă prin poziţie, un punct de fugă, de ieşire, singurul de altfel, din această situaţie impusă. Ceea ce se traduce prin aceea că tot ceea ce reprezintă pentru noi o dezvoltare spirituală, un ideal, este susţinut, găsindu-se soluţii pentru toţi cei care-şi dedică constant timp şi eforturi pentru atingerea lui. Vesta se află foarte aproape de Chiron, cei doi asteroizi având un efect extrem de puternic în ceea ce priveşte calea spirituală a omenirii.

Astăzi Mercur este în trigon cu Nodul Nord şi în cuadratură cu Neptun. Aceste două aspecte fac ca noi să ne pierdem capacitatea de a controla cu mintea ceea ce se întâmplă în viaţa noastră, căci acum este important ca fiecare să-şi înţeleagă destinul, calea şi să acţioneze, construindu-şi planuri legate de aceasta. Tensiunile, starea de agitaţie şi nemulţumirea ne vor urmări aproape toată ziua şi ne vor face să avem multe discuţii, mai ales principiale. Dacă nu ne vom stăpâni egoismul este posibil să pierdem oportunităţi importante sau să fim incapabil să valorificăm situaţiile avantajoase care apar.

Va exista tendinţa de a încerca să ne manifestăm cunoaşterea fără a fi prea siguri de ceea ce ştim. Cunoaşterea de sine este foarte importantă, la fel ca şi cercetarea spirituală. Mare atenţie la cuvintele pe care le rostim, pentru că vom fi judecaţi după ele. Nu ne vor fi permise minciunile sau prefăcătoria, şi în general ar trebui să ne axăm pe rezolvarea unor lucruri care necesită o realizare rapidă.

Omul cu care avem ocazia să ne întâlnim în mod neprevăzut poate să nu însemne nimic pentru noi, dacă îl considerăm doar un străin lipsit de importanţă. Dar ar putea să ne ofere, chiar fără să-şi dea seama, răspunsul la o problemă care ne frământă. Depinde numai de noi să valorificăm oportunităţile vieţii, fiind atenţi la tot ce se întâmplă. Adesea, soluţiile apar pe căi nebănuite, chiar prin cei care aparent n-ar avea nici o legătură cu problema. Chiar dacă ei nu rezolvă problema, cel puţin ne pot sugera soluţia, dacă suntem atenţi.

Cei care se tem şi cei care vor să profite de teama altora afirmă că viaţa este o junglă, că lumea este guvernată doar de legea celui mai tare. În realitate, în lume există o armonie care scapă omului preocupat doar de sine. Fiecare lucru şi fiecare fiinţă îşi are rolul său, iar existenţa lor are cauze şi sensuri bine determinate. Dacă fiecare om îşi joacă bine rolul în locul care i se potriveşte cel mai bine, atunci lumea ar putea fi un adevărat paradis. Acesta este mesajul pe care-l transmit aspectele zilei şi perioadei, rezultatul este surprinzător şi ne poate revoluţiona viaţa, de la un amănunt, de la o mică întâmplare sau situaţie.

ORA PLANETARĂ A LUI SATURN

Acţionează ferm, cu hotărâre; însă, nu te pripi! E o mare diferenţă.
Graba „strică” – îndepărtează fermitatea, hotărârea; adeseori, înlocuind-o cu panică sau iraţionalitate; ori, în cel mai bun caz, cu alegeri insuficient chibzuite.  
Aşadar, continuă să acţionezi! Mergi mai departe! Nu te opri!

Însă, nu te pripi! Nu goni încoace şi încolo!

Paşii siguri şi fermi te vor purta înspre reuşită, de fiecare dată.

GRADUL SABIAN AL ZILEI –  19 TAUR

UN CONTINENT NOU RASARE DIN OCEAN

Fii pregatit pentru momentul in care ti se deschide in fata un nou camp de activitate. Orice experienta noua inseamna un pas inainte, fiindca inseamna ca esti gata sa inchei o etapa si sa incepi o alta. Foloseste-te la maximum ca sa explorezi noile posibilitati si ca sa dai tot ce e mai bun in tine in noua ipostaza. Vei avea numai de castigat.

GRADUL SABIAN AL LUI SATURN – 2 SĂGETĂTOR

O MAMA ÎŞI CONDUCE COPILAŞUL, PAS CU PAS, ÎN SUS PE TREPTE

Cineva trebuie să ştie să-i ajute şi pe cei mai puţin experimentaţi. Aşa cum fiecare om a fost ajutat, din primii săi ani, să descopere tainele vieţii şi să meargă pe picioarele sale, la fel fiecare este dator să-i ajute pe alţii atunci când li se oferă ocazia. Iar cei care au nevoie de ajutor ar trebui să ştie că există, întotdeauna, cineva de la care pot cere acel ajutor. Trebuie doar să-l caute.

ASPECTELE ZILEI

Mercur în Gemeni în cuadratură cu Neptun în Peşti

Este un aspect în care ideile noastre şi idealurile sunt în confruntare directă, fiind probabil un moment de alegeri şi de conştientizare a necesităţilor sufleteşti cele mai presante. Intuiţia şi inspiraţi sunt prezente dar ne pot duce pe nişte piste greşite, sau ne pot da o senzaţie de confuzie. În plus avem o problemă în a ne exprima cu claritate ceea ce simţim.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top