Previziuni pentru 23 mai 2015

Ziua de astăzi se află sub semnul opoziţiei dintre Marte aflat în semnul Gemenilor şi Saturn retrograd, guvernatorul zilei, poziţionat în Săgetător. Practic acest aspect este extrem de dur, el aduce de fiecare dată curăţări energetice intense, acţiuni de eliberare a karmei, tensiuni care au o mare încărcătură emoţională. La ora formării lui, acest aspect  are Ascendentul în semnul Taurului, şi de aceea se referă forte mult la corpul fizic. Saturn în semnul Săgetătorului, ne readuce în prezent lecţii spirituale rămase încă ne-nţelese. După ce vom fi dobândit o profundă cunoaştere a trupului şi a sufletului, irumpe dorinţa de a ne autodepăşi, a ne dezvolta spiritual, a evolua şi a ne transfigura. În scripturile Vedice, Swadhisthana – cea de-a doua chakră, centrul energetic dintre ombilic şi organele genitale, reprezintă lăcaşul vieţii şi sălaşul schimbării. Este un punct în care contrariile se reunesc, în armonie şi înţelegere, călăuzindu-ne către o existenţă echilibrată. Alegerile în favoarea evoluţiei sunt adesea rodul celei de-a doua chakre; care, atunci când este încărcată cu nici prea multă, nici prea puţină energie, respinge controlul intransigent şi susţine creativitatea. Asociată cu simţul gustului şi cu senzualitatea, cea de-a doua chakră, ori Swadhisthana (care înseamnă dulceaţă) poate fi vizualizată în nuanţe portocalii, strălucitoare, evocând soarele la asfinţit. Aidoma elementului său corespondent, apa, cea de-a doua chakră este guvernată de Lună. Luna se află în semnul Leului, în aspect de sextil cu Soarele, ceea ce ne generează importante oportunităţi şi semnale prin care vom rezolva probleme de maxim înţeles. Aceste aspecte conjugate pot genera o stare de echilibru, ceea ce avem de făcut este de a pătrunde şi accepta ambele feţe ale oricărui lucru, oferindu-ne înţelegeri profunde asupra emoţiilor, atât proprii, cât şi ale celorlalţi.De aceea ziua de astăzi poate fi calea către obţinerea iertării, datorită accentului său asupra simţămintelor; de asemenea, dacă ne gândim la chakra a doua, care este guvernată datorită dorinţelor, cumva, şi de Marte, ea prin înţelegerea doar ”nevoilor” şi concentrarea doar asupra lor, este sălaşul sinelui. A doua chakră, funcţionând la capacitate maximă şi cooperând armonios cu celelalte chakre ale trupului, este o sursă de profundă înţelegere şi cunoaştere de sine

ORA PLANETARĂ A LUI SATURN

Cum se curata energia? Este întrebarea zilei datorită opoziţiei dintre Marte şi Saturn. In primul rand, nu se fuge de acest lucru! Se infrunta problema si se lasa energia sa se manifeste. De indata ce acest lucru este facut, energia este disipata si cel in cauza poate merge mai departe. In orice fel se manifesta, ea va cauza durere si suferinta, pentru ca se elibereaza ceva ce a fost adesea in adancul sufletului timp de multe incarnari. Daca sunt lasate sa curga si se merge mai departe, se ajunge intr-o stare de constientizare in care constiinta, iluminarea sufletului se pot schimba, si numai atunci se poate urca in vibratie.

GRADUL SABIAN AL ZILEI –  2 GEMENI

MOŞ CRACIUN UMPLÂND (CU DARURI) ŞOSETE PE FURIŞ

Pentru fiecare om sunt pregătite daruri ale Vieţii, dar fiecare le primeşte după mintea şi sufletul lui. Dacă eşti mereu nemulţumit, darurile care iţi sunt oferite pot trece neobservate, şi te condamni singur la o viaţă nefericită. Dar dacă ştii să recunoşti ce ţi se dăruieşte şi să te bucuri de ceea ce ai, viaţa ta este frumoasă şi împlinită, căci vei primi mereu mai mult. Celui care are, i se va da, şi celui care nu are i se va lua şi ceea ce are.

GRADUL SABIAN AL LUI SATURN – 1 SĂGETĂTOR

VETERANI AI ARMATEI, ÎN RETRAGERE, SE ADUNĂ CA SĂ DEPENE AMINTIRI

Întâlnirile cu prieteni vechi, cu vechi colaboratori, camarazi, colegi, pot fi bune momente pentru a-ţi aminti cum au evoluat lucrurile şi ce progrese ai făcut de atunci. Este loc de progres în continuare, dar dacă ai uitat cumva şi te-ai oprit în loc, aparent copleşit de dificultatea problemelor curente, aminteşte-ţi că au existat probleme şi în trecut, şi alături de ceilalţi ai ştiut să acţionezi şi să le depăşeşti, deci nu ai de ce să crezi că astăzi nu mai există soluţii.

ASPECTELE ZILEI

Soarele în Gemeni în opoziţie cu Saturn în mişcare aparent retrogradă în Săgetător

De regulă acest aspect ne aduce multă confuzie datorată unei nemulţumiri interioare. Dorim să schimbăm lucrurile dar ne simţim blocaţi sau frânaţi, uneori chiar de propriile noastre gânduri, sentimente sau gesturi.

Mai putem resimţi, la nivel fizic , oboseală şi epuizare nervoasă, un fel de pierdere a resurselor energetice. De aceea vom avea tendinţa de a ne retrage, sau de a acţiona cu o eficienţă redusă. Nu avem chef de discuţii şi ne retragem în carapacea noastră. Este o stare de dezacord, mai ales între voinţa, dorinţa şi puterea noastră de a realiza ceea ce ne propunem. Relaţiile sentimentale tind să fie distante, chiar ostile, de fapt fiind vorba de un refuz al vieţii. De fapt toate aceste momente sunt importante lecţii de viaţă, necesare pentru a ne transforma în sens evolutiv. Încercaţi să găsiţi explicaţii şi la cele mai mici întâmplări, orice ce gest sau cuvânt are în această perioadă o semnificaţie aparte.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top