Astăzi suntem sub efectul direct al cuadraturii crescătoare dintre Marte şi Neptun, cu ea ne-am mai întâlnit şi în luna iulie 2013 – dar că acum Neptun se află în mişcare directă, ceea ce face aspectul mult mai intens, asta ca punct de reper şi similitudine. De aceea această zi este destul de ciudată ca vibraţie, pentru că noi suntem departe de realitatea cotidiană, chiar dacă aparent lucrurile par a fi cu totul altfel. De aceea astăzi este nevoie de multă prudenţă în acţiune, dar şi de multă credinţă. Este extrem de important să înţelegem că acum marea majoritate experimentează efectele directe ale karmei, generate de ultimele noastre acţiuni sau eforturi creatoare sau de relaţiile avute în trecut. Este esenţial să ne învingem frica, să nu ne lăsăm copleşiţi de ambiţie sau instincte, să fim structuraţi şi disciplinaţi, orientându-ne atenţia doar într-un singur sens. Deci, de aceea, disciplina chiar dacă acum o resimţim ca pe o frustrare sau inhibiţie, ne reorientează către noi înşine, dându-ne ocazia să ne amplificăm forţa interioară prin trezirea propriilor resurse profunde. Să nu uităm niciodată că experienţa spirituală e în primul rând o experienţă practică a Iubirii. Şi în Iubire nu există reguli. Putem încerca să ne ţinem de manuale, să ne controlăm inima, să avem o strategie de comportament — dar toate acestea unt fleacuri. Inima este cea care hotărăşte şi doar ce hotărăşte ea este important.
Apostolii erau pescari, analfabeţi, ignoranţi. Dar acceptaseră flacăra coborîtă din cer. Nu le era ruşine de propria ignoranţă: erau plini de credinţă în Duhul Sfînt. Darul acesta e la dispoziţia oricui vrea să-l primească. E de ajuns să crezi, să accepţi şi să nu-ţi fie teamă de greşeli.
Apoi Venus este în sextil descrescător cu Lilith, de aceea este posibil ca acum – ASTĂZI – să apară evenimente, situaţii confruntări prin care să ne schimbăm mentalitatea sau ideile, să facem ajustările necesare pentru a merge mai departe cu forţă, energie dar mai ales corect. De fapt este vorba de o renaştere a valorilor şi aspiraţiilor mai profunde, o reîntoarcere la sursă, dar atenţie acestea toate se pot întâmpla în urma unor situaţii explozive. Intelectul condus de ego a luat tot cea a văzut mintea şi i-a conferit o logică, dar câteodată avem nostalgia lucrurilor simple, ancenstrale, care au avut odată o mare vitalitate şi putere.
ORA PLANETARĂ A LUI MARTE
Un dirijor făcea o repetiţie cu orchestra. El i-a spus trompetistului:
– Cred că această parte ar trebui cântată într-o manieră mai degrabă wagneriană, dacă înţelegi ce vreau să spun, mai afirmativă, ca să spun aşa, mai accentuată, cu mai mult suflet, mai multă profunzime, mai…
Dar trompetistul l-a întrerupt:
– Domnule, doriţi să cânt mai tare?
Tot ce a putut răspunde dirijorul a fost:
– Da, asta voiam să spun!
(Anthony de Mello)
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 5 GEMENI
O REVISTĂ RADICALĂ CHEAMĂ LA ACŢIUNE, AFIŞÂND O PRIMĂ PAGINĂ DE SENZAŢIE
Adesea, pentru a provoca o schimbare în bine este necesar un şoc, un moment de forţare a opiniei, pentru ca oamenii să realizeze necesitatea schimbării. Toate manifestările radicale au astfel de scopuri, dar desigur că oamenii trebuie să fie atenţi ca să nu accepte orice fel de propuneri radicale. Tot ce atrage atenţia în mod provocator trebuie analizat cu atenţie, şi astfel de momente pot fi semnale pentru mari schimbări în bine.
GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 10 GEMENI
AEROPLAN COBORÂND ÎN PICAJ
În situaţiile critice poţi avea impresia că te îndrepţi spre un dezastru, sau teama de consecinţe poate deveni atât de mare încât să nu mai poţi vedea la timp soluţiile. Este nevoie de încredere în faptul că există rezolvări, şi de luciditate şi calm pentru a le vedea şi a face gesturile sau acţiunile pentru ieşirea din impas. Dacă te laşi pradă emoţiilor, ai mari şanse să ajungi exact în situaţia de care te temi.
ASPECTELE ZILEI
Marte în Gemeni în cuadratură cu Neptun în Peşti
Este o tensiune între forţă şi acţiune şi romantism, imaginaţie şi diluare. De aceea vom dori să facem mai mult decât putem, acţiunile noastre vor fi tensionate din cauza nemulţumirii sau mai exact a neîmplinirii interioare iar sentimentele şi sufletul nostru vor fi nemulţumite din cauză că nu am acţionat aşa cum am dorit.
Această tensiune o vom trăi, pentru a înţelege că trebuie să ne aranjăm în aşa fel viaţa încât armonia să există între interior şi exterior, între voinţă şi dorinţă.
Cele mai afectate domenii ale vieţii vor fi cele legate de creativitate şi relaţii cu Divinitatea, acţiunile noastre fiind destul de instinctive şi brutale.
Rolurile pe care le avem în societate au scopuri bine definite. Majoritatea oamenilor îşi asumă roluri care apoi le permit să intre în diverse relaţii cu ceilalţi. Există şi oameni care au tendinţa să-şi asume roluri nelimitate, şi astfel încearcă să fie mai mult decât trebuie. Dacă nu am avea nevoie unii de alţii, atunci nu ar mai fi nevoie să trăim împreună. Dar trăind în societate, este bine să acceptăm că fiecare are rolul său, şi că fiecare rol este important. Dacă într-adevăr nu ai nevoie de ceilalţi, oare ce te mai ţine alături de ei? Ai putea să trăieşti absolut singur?