Previziuni pentru 17 august 2015

O lecţie importantă a acestei zile constă în aceea că puterea nu înseamnă să poţi lovi în ceilalţi, ci să poţi rezolva, cu calm şi stăpânire de sine, situaţiile de criză. Oricine poate lua o piatră şi poate lovi în altul, dar oare câţi pot vindeca rana produsă? Adevărata putere este aceea care, cu calm şi înţelepciune, este folosită pentru a rezolva situaţiile de fiecare zi, în care mulţi devin de-a dreptul isterici numai fiindcă nu reuşesc să întrevadă soluţiile simple cu care ar putea merge mai departe.

Soarele aduce şi el o atmosferă apăsătoare mai ales prin cuadratura cu Saturn, amplificându-ne sentimentul de nedreptate. Apoi spre seară la nivel emoţional devine mai relaxaţi, putând să ne bucurăm de relaţii armonioase cu familia.

Emoţiile pe care le simţim în suflet, sunt importante, să nu uităm că Luna este în conjuncţie cu Lilith, acestea sunt primele repere care ne pot îndruma pe călătoria vieţii sau în acţiunile imediate. Uneori este necesar să le împărtăşim altora, ca să le furnizăm şi lor repere utile, şi dacă întârziem prea mult acest lucru, se poate să fim forţaţi ca să le împărtăşim brusc, cu violenţă, cu un sentiment de tulburare şi cu probleme de comunicare. Este de preferat să învăţăm să ne comunicăm emoţiile cu măsură, la timpul potrivit, astfel încât comunicarea cu ceilalţi să nu fie perturbată de valurile de emoţie revărsată. Aspectul se formează pe Luna fără direcţie ceea ce nu împiedică să avem simţul practic specific Lunii în semnul Fecioarei.

Neavând luciditatea practică necesară acestei lumi în care trăim, ne putem orienta atenţia spre dezvoltarea noastră personală. Dumnezeu ne-a dat Darul iertării. Acest Dar ne însoţeşte oriunde ne ducem. Când nu avem încredere în acest Dar, El ne trimite pe Fiul Său ca să ne amintească de Dar. Şi Fiul Său ne spune că trebuie să dai Darul – dacă vrei să-l păstrezi. Deci în aceste zile ne este mai simplu să iertăm şi în acest fel facem paşi uriaşi în evoluţia noastră, ne este mai uşor să ne netezim asperităţile date de orgoliu şi vanitate, ne este simplu să ridicăm ochii spre cer şi să cerem ajutor şi îndrumare. La Ora planetară este un citat minunat din Ferini, legat de iertare, merită citit.

Înainte de orice conversaţie este important să ne elucidăm ceea ce este adevărat sau fals, înainte de orice decizie, atunci când suntem în prag, să nu uităm să închidem o uşă înainte de a deschide o alta.

Curiozitatea, dorinţele senzuale, şi nevoia de a epata pot aduce cheltuieli suplimentare.

Mai este indicat să ne analizăm natura afectivă, să comunicăm cât mai mult cu familia, dar mai ales să utilizăm raţiunea în viaţa particulară, pentru că tendinţa este de a le trata imatur şi superficial.

Este important de înţeles că atunci când vă este clar că un lucru nu merge, încetaţi să mai faceţi acel lucru. Nu mai investiţi energie în el, faceţi un pas înapoi pentru a privi mai detaşat şi obiectiv. Apoi reveniţi în centrul problemei detaşându-vă. Este momentul să ne eliberăm, dacă vom insista, sau ne vom opri vom înrăutăţi şi mai mult situaţia.

ORA PLANETARĂ A LUNII

Tată, ne amintim că Vocea Ta este cu noi in fiecare împrejurare şi ne încredem in Ea că ne va călăuzi gândurile şi paşii. Mulţumită Ţie, nu suntem singuri. Mulţumită Ţie, îi avem pe semenii noştri. Tu nu ne-ai lăsat lipsiţi de mângâiere, ci ne-ai dat însoţitori puternici care să ne lumineze calea.

În Numele Tău, preaslăvim călătoria noastră aici şi ne rugăm ne­încetat pentru sfârşitul vinei, singura cauză a suferinţei. Şi, întru acest sfârşit, noi îmbrăţişăm Darul pe care ni l-ai dat, singurul Dar pe care îl putem primi sau da fără vină. Iţi mulţumim. Tată, pentru Darul iertării. II vom folosi cu înţelepciune. Îl vom folosi în orice împrejurare.

Cu el, vom aduce lumina Ta în toate ungherele întunecate ale su­fletelor noastre. Paul Ferrini Iubire fără condiţii

GRADUL SABIAN AL ZILEI –  24 LEU

COMPLET CONCENTRAT ASUPRA DESAVÂRŞIRII SPIRITUALE LĂUNTRICE, UN OM STĂ AŞEZAT, IGNORÂNDU-ŞI TOTAL CORPUL

Omul este mult mai mult decât corpul său fizic. Corpul fizic este un instrument minunat pentru trăirea experienţelor din această lume, dar trebuie să acordăm cel puţin tot atâta atenţie acelor aspecte ale fiinţei noastre care animă şi conduc corpul în mişcarea şi acţiunea sa de-a lungul vieţii. Mai presus de simpla viaţă fizică, avem un sens spiritual, o ţintă lăuntrică de atins, iar corpul este doar vehiculul în care ne îndreptăm spre ţinta propusă.

GRADUL SABIAN AL LUNII – 22 FECIOARĂ

O HAINĂ REGALĂ CU MÂNECI ÎNCRUSTATE CU NESTEMATE

Viaţa ta este regatul tău, şi nimeni altcineva nu este responsabil pentru ceea ce se întâmplă în acest regat. Bogăţia ta constă în talentele tale, şi dacă ştii să le cultivi şi să ţi le pui în valoare, aceasta îţi va umple inima de bucurii şi viaţa de satisfacţii pe toate planurile. Oare ceea ce arăţi acum celorlalţi este ceea ce ai tu mai de preţ?

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top