Luna se află astăzi în semnul Peștilor, considerată în poziție de trigonocrație, dar, de fapt, este mai mult decât atât. Din acest semn, ea ne permite conectarea conștientă la informațiile de natură spirituală, ea ne aduce foarte aproape de Dumnezeu, într-un fel aparent tainic, dar în realitate cel mai natural, acela de războinic, de luptător pentru lumină. Cumva facem cu mare ușurință tot ceea ce ne este specific, de aceea este important să vedem astăzi, ce ne este ușor să facem, ce nu ne tulbură sau ne enervează în toate acțiunile noastre.
În plus Luna formează două conjuncții importante, succesive, cu Neptun în domiciliu și cu Chiron, ambele deschid cicluri scurte, de care ar trebui să fim conștienți, dar și cicluri lungi, despre care suntem mai puțin conștienți. Ciclurile scurte care se deschid astăzi, ne vorbesc despre înțelegere, despre elevare și transformare a gândirii. Cumva gândirea va fi vindecătoare. Probabil ca ceea ce vom descoperi la nivel de suflet în aceste zile ne va aduce o deschidere sau mai bine spus, o amplificare a privirii, a gândirii, a trăirilor. Mercur trece în semnul Săgetătorului deseară, este foarte grăbit, și de aceea este posibil ca și noi să gândim mai repede decât putem să vorbim; înainte formează două aspecte foarte frumoase, trigon cu Vesta și sextil cu Nodul Nord, ceea ce îi delegă o responsabilitate importantă, și anume că fiecare are ideii, informații, sugestii din exterior legate de ceea ce ar trebui să înțeleagă că are de făcut cu viața personală. Acum se deschid portaluri de o mare finețe dar și de o extraordinară amploare, care ne conferă multiple posibilități de a înțelege și de a ne transforma gândirea, adică de a vedea și judeca numai din punct de vedere spiritual. Ne dorim să obţinem confirmări, în loc să acţionăm noi şi să facem schimbări, vrem să ni se dea dreptate fără a încerca să ne susţinem cauza, vrem, vrem, vrem…Cred că cel mai potrivit ar fi să ne oprim puţin din această cursă escaladantă, pentru a medita, pentru a ne interioriza şi a primi răspunsul subtil, cine crede, cu ajutorul îngerilor, la ceea ce avem efectiv de făcut. Oricum cuvântul la ordinea zilei este ajustarea, dar pentru aceasta înseamnă recunoaştere, renunţare şi acceptarea că trebuie să mai lăsăm şi de la noi pentru a reuşi.
Este foarte posibil şi probabil ca toate trăirile de acum să aibă multe semnificaţii dar pe care nu avem discernământul de a le înţelege aşa cum ar trebui, de aceea poate că este necesar să scriem tot ce simţim sau trăim, desluşirea acestor senzaţii făcându-se mai târziu, la timpul potrivit.
Adesea, nu ştim ce să spunem, dar dacă avem încredere, cuvintele vor veni. Mesajul va fi transmis prin noi.
Adesea, nu ştim ce să facem, dar dacă inspirăm profund şi avem încredere pe masură ce înaintăm, ni se va deschide o uşă.
În plus, la nivel subtil, avem o mare dorinţă de libertate, care practic se manifestă prin plictiseală sau lipsă de răbdare. În general acest aspect trezeşte în noi sentimentul că trebuie să se schimbe ceva, de aceea putem atrage evenimente neprevăzute sau care ne determină să ne modificăm radical existenţa sau modul de a gândi.
În plan sentimental ne simţim destul de nesiguri sau chiar nemulţumiţi mai ales din cauza gândurilor negre sau a frustrărilor pe care le avem. Este o tensiune interioară, un fel de încrâncenare care ne face cam arţăgoşi şi puţini cam duri, mai duri ca deobicei în manifestări.
Celor din jurul nostru le va părea straniu comportamentul, dar nu uitaţi că şi ei simt la nivel subtil acelaşi lucru.
Relațiile pasionale se schimbă cu perioade de izolare si de singurătate. Pasiunea arzătoare este amplificată de respingere si de negare; forța de viață se lovește de apatie. Dorim să ne iubim corpul şi nu putem. Este o senzaţie contradictorie de iubire şi nemulţumire care ne împiedică să iubim.
ORA PLANETARĂ A LUI VENUS
În aceste zi gândul nostru trebuie să fie în totală comuniune cu Dumnezeu, El trebuie să existe în tot ceea ce facem, gândim sau spunem. Acest lucru ne va menţine o stare ridicată de conştiinţă, în acest fel putând să ne mişcăm fără greutate, liberi şi uşori, naturali.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 28 SCORPION
REGELE ZÂNELOR APROPIINDU-SE DE DOMENIUL SĂU
Viaţa ta este regatul tău. Aici eşti rege şi ai puteri depline, şi totodată totul depinde de felul cum guvernezi. Zadarnic vei da vina pe alţii sau vei căuta să te aperi de inamici. Toate cauzele sunt înlăuntrul tău, în deciziile tale şi în acţiunile determinate de tine. Aminteşte-ţi mereu că nu depinzi de nimeni, dar că eşti responsabil pentru tot ceea ce faci. Şi dacă guvernezi cu înţelepciune, atunci viaţa ta poate fi cu adevărat minunată.
GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 13 BALANȚĂ
COPII SPĂRGÂND BALOANE DE SĂPUN
Prea multă seriozitate în viaţă poate conduce la o mină sumbră şi o atitudine pesimistă, lipsită de perspective. Trebuie să ştii să te joci, dar nu în sensul de a lua viaţa în râs, ci în sensul de a te bucura de ceea ce ţi se oferă. Adesea, cele mai grele probleme se pot rezolva prin cele mai simple soluţii, dar dacă nu ştii să gândeşti simplu, sincer şi senin, ca un copil, rişti să te complici în judecăţi serioase şi temeri inutile, până când problema nu mai poate fi rezolvată…