Previziuni pentru 30 noiembrie 2015

Ziua de astăzi se află sub semnul conjuncției Soare Saturn, despre care am scris un articol separat pe https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/conjunc%C8%9Bia-soare-saturn-30-noiembrie-2015. El poate genera o stare mai apăsătoare, sau un fel de lipsă de vitalitate, însă este excelent pentru toate activitățile de creștere spirituală. Este posibil ca la nivel subtil să simţim nevoia unor transformări, a unor revoluţii, totuşi acestea nu trebuie făcute cu forţa ci pur şi simplu înţelese şi acceptate, dar mai ales privite ca o necesitate. Este important să evităm graba, să nu ne pierdem în discuţii fără rost, manifestând în toate acţiunile cumpătare şi înţelegere, dar mai ales înţelepciune. Poate că cea mai potrivită atitudine ar fi să luăm poziţia observatorului, să fim prevăzători, evitând să ne supraevaluăm posibilităţile.

Trigonul Soare Lună ne aduce acea energie care ne imprimă o nevoie acută de libertate, dar pe care fiecare o descoperă în interiorul său. Oamenii care ştiu să-şi echilibreze emoţiile şi să-şi stăpânească pasiunile şi instinctele pot dobândi prin asta o înţelepciune adâncă, pe care o pot transmite şi celorlalţi. Această cunoaştere a fiinţei sale lăuntrice este mult mai valoroasă pentru om decât toate ştiinţele despre lumea exterioară, căci lumea exterioară se schimbă continuu, perindându-se prin faţa ochilor săi, în timp ce de viaţa sa lăuntrică omul nu se poate despărţi

Totuşi, avem un sprijin important, astăzi este o sărbătoae ortodoxă foarte mare, este Sfântul Andrei, este o zi în care putem cere lui Dumnezeu Tatăl să ne ajute să descoperim cine suntem, putem să-i cerem să vedem ceea ce deobicei nu putem vedea, ca şi lupul care numai astăzi îşi poate roti capul ca să-şi vadă coada, căci ceea ce nu vedem ne împiedică să ne eliberăm de frică, teamă şi boală, dar mai ales să evoluăm.

Este important ca astăzi să avem o lumânare aprinsă permanent prin care să o reprezentăm ca focul spiritului din inima noastră şi din casa noastră, să veghem la gândurile şi emoţiile pe care le trăim, să nu lăsăm nimic să treacă cu vederea, pentru că Sfântul Andrei aduce multă luciditate şi profunzime, fiecăruia dintre noi care-şi doreşte să schimbe ceva. Oportunităţile care apar, evident sunt la nivel subtil. Şi sunt legate de calităţile noastre de bază cu care am fost înzestraţi, nefiind vorba de o creştere forţată sau de progresul ca definiţie a societăţii de consum.

ORA PLANETARĂ A LUNII

Ceea ce se vede la suprafaţă este doar o mică parte din ceea ce este. Trebuie să ştii să pătrunzi în profunzimea problemei, să percepi cauzele ei mai adânci. Iar locul unde te poţi „scufunda” cel mai uşor este în propriul tău suflet, fiindcă nimeni nu-ţi poate impune acolo nici un fel de restricţii. Învaţă să pătrunzi în adâncurile fiinţei tale, să-ţi sondezi şi să-ţi recunoşti dorinţele şi impulsurile. Ele creează ceea ce se vede la suprafaţa vieţii tale.

GRADUL SABIAN AL ZILEI –  8 SĂGETĂTOR

DEPARTE, ÎN ADÂNCIMILE  PĂMÂNTULUI, NOI ELEMENTE SE FORMEAZĂ

Chiar atunci când lucrurile par să stagneze, în profunzimea lor se pregătesc continuu noi schimbări. Esenţa progresului este schimbarea, şi viaţa nu stă pe loc nici o clipă. Fii conştient de asta şi nu te păcăli cu formule de genul „asta este, nu se mai poate face nimic” sau „este greu să schimbi lucrurile”. Fii mereu pregătit să accepţi schimbările bune, şi caută tu însuţi să faci schimbările necesare în viaţa ta, la momentul potrivit, dacă vrei să mergi spre mai bine.

GRADUL SABIAN AL LUNII –  3 LEU

O FEMEIE MATURĂ, ŢINÂND PASUL CU TIMPURILE, ÎŞI TUNDE SCURT PĂRUL

Daca te decizi să adopţi o atitudine la modă, asigură-te că aceasta te face să te simţi bine, că îţi aduce o stare de pace şi împlinire. Altfel, nu merită efortul de a părea altceva decât eşti, şi de a te purta într-o manieră care îţi produce disconfort şi insatisfacţii. Fii tu însuţi, dar dacă nu te simţi bine cu tine însuţi, dacă nu eşti fericit cu ceea ce eşti, înseamnă că te-ai deghizat în mod neinspirat.

ASPECTELE ZILEI

Soarele în conjuncţie cu Saturn în Săgetător

Acest aspect poate aduce unora dintre noi, mai ales Săgetătorilor, reuşită socială sau recunoaşterea unor calităţi sau proiecte. Este acel aspect care ne determină să înţelegem că depinde numai de noi pentru a ne construi succesul sau renumele pe care ni-l dorim. Simţul de responsabilitate este foarte pronunţat, ca şi dorinţa de a aprofunda o anumită cunoaştere sau anume aspecte ale vieţii.

Vom fi mult mai puţin tentaţi să ne asumăm riscuri, sau să fim lipsiţi de prudenţă, aventurându-ne sau hazardându-ne în diverse relaţii, afaceri sau conjuncturi.

În general acest aspect ne invită la aprofundarea lecţiilor de viaţă, la seriozitate, muncă şi organizare.

Ideea de transformare şi eliminare poate fi acceptată în acest caz de Saturn aflat în Scorpion, iar voinţa tinde să fie limitată de ego – Soarele, în acelaşi timp se poate remarca o profunzime în înţelegerea unor probleme sociale, sau ale grupului din care facem parte.

Mai putem spune că este un moment în care ne putem urmări visele şi idealurile, dar mai ales să le studiem în profunzime.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top