Astăzi ziua se anunţă destul de tensionată, mai ales pentru că simţim în interiorul nostru o mare concentrare de energie şi o dorinţă puternică de a ne transforma. De aceea este foarte posibil să apară foarte multe divergenţe sau discuţii, chiar certuri. Sunt în sufletul multora dintre noi resentimente, dar, ele nu trebuie luate în considerare, trebuie doar privite puţin detaşat, pentru că fac parte din fiinţa noastră. Poate ar fi momentul potrivit să le descoperim cauza şi să o eliminăm, dar ne trebuie multă sinceritate.
Este important să ne raportăm la imaginea de sine într-un mod nou, să ne dăm valoarea reală şi să facem acele schimbări de care avem nevoie fără teama de a greşi. Dacă a apărut gândul înseamnă că ele sunt necesare.
Soarele în trigon cu Luna, ne spune că fiecare ar vrea să trăiască în pace, să nu se implice în lucruri care nu-l privesc direct, dar când apare o situaţie care necesită acţiune, schimbare, atunci fiecare este dator să facă ceva. Daca toţi trecem pe lângă situaţii critice, care ne afectează, şi îi lăsăm mereu pe alţii să ia atitudine, să tragă semnalul de alarmă, să-şi asume responsabilitatea, atunci problema se adânceşte şi se complică. Bineînţeles că nu e suficient doar să atragem atenţia asupra unei probleme, sau să criticăm, ci trebuie să oferim şi soluţii, sau chiar să le aplicăm noi înşine.
Problemele vietii nu sunt menite să ne facă zile grele, noi le dăm puterea asta, dacă ne complacem în atitudinea de victime ale vietii. Mai degrabă, provocările vietii ne pun în situatii în care tocmai acest lucru e necesar, corectarea atitudinii, ca să putem găsi solutii creative, ce uneori pot însemna si mari schimbări în ceea ce facem sau în felul cum trăim.
Trebuie să recâstigăm sentimentele de optimism si sigurantă date de tot ce avem bun în viata noastră: acele lucruri care ne asigură resursele si mediul necesar pentru a face tot ce putem cu ceea ce avem la îndemână. Asta ar fi starea de fericire legată de abundenta de resurse si posibilităti pe care le avem mereu la dispozitie, iar dacă pierdem asta din vedere, atunci îi ia locul în sufletul nostru nemultumirea si deprimarea. Mai bine este să ne concentrăm asupra lucrurilor bune pe care ni le dă viata, decât să ne plângem de cele pe care nu ni le-a dat.
ORA PLANETARĂ A SOARELUI
Atunci când vă rugaţi pentru altul, trebuie să fiţi un bun soldat; trebuie să învăţaţi să fiţi atenţi şi să urmaţi ordinul: „Privirea înainte!” Trebuie să acordaţi atenţie valorilor spirituale sau adevărurilor vieţii şi să vă menţineţi „privirea înainte”, căutând să-l percepeţi pe celălalt aşa cum ar trebui să fie: fericit, liniştit şi liber.
Trebuie să începeţi să vă disciplinaţi gândurile, sentimentele, emoţiile şi facultăţile. Ştiţi foarte bine că puteţi începe chiar acum, când citiţi aceste rânduri. Dacă vă zboară gândul, aduceţi-l înapoi şi spuneţi-i: „Ţi-am spus să fii atent la sănătate, pace…” sau orice altceva doriţi in acel moment.
Slugile sunt gândurile noastre, ideile, stările, sentimentele şi atitudinile minţii.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 29 SĂGETĂTOR
UN BĂIAT GRAS TUNZÂND GAZONUL
Există în viaţa ta şi lucruri de care este bine să te ocupi tu însuţi, fără să le laşi pe seama altora. Ai prilejul să îţi faci viaţa mai frumoasă, sau să arăţi celorlalţi că poţi să ai grijă de ceea ce trăieşti. Dar nu trebuie să faci lucruri care îţi înfrumuseţează viaţa doar de ochii lumii, ci pentru că ştii că viaţa ţi-a fost dată tocmai ca să înveţi să o faci frumoasă.
GRADUL SABIAN AL NODULUI NORD – 26 FECIOARĂ
UN BĂIAT CU O CĂDELNIŢĂ SLUJEŞTE LÂNGĂ PREOT LA ALTAR
Orice lucru, oricât ar părea de mărunt, are importanţa lui în armonia vieţii. Nu neglija gesturile mărunte, treburile de rutină, activităţile aparent minore. Dacă ar fi inutile, nu le-ai mai face. Dacă tu însuţi ai fi inutil, n-ai mai exista. Dar orice om îşi are locul şi rolul său în angrenajul vieţii, şi depinde numai de tine să dai tot ce ai mai bun în locul în care eşti, să fii tot ce poţi fi mai bun.