Astăzi suntem sub guvernarea jupiteriană, care ne marchează în această perioadă prin conjuncția cu Nodul Nord, este ca și cum fiecare dintre noi ar trebui să-și regândească legile de viață cotidiene, să-și restabilească un ritm, să își adapteze și transforme gândurile, pentru a avea o stare fizică, psihică și sufletească cât mai bună. Deasemenea legile materiale sunt sub incidența unor transformări colosale, care acum se implementează la nivel extrem de subtil, aducând în fiecare dintre noi o altă viziune a nevoilor zilnice. De aceea este posibil să aibă loc evenimente aparent ciudate prin care să fie nevoie să ni se atragă atenția asupra a tot ce nu ne este necesar, sau asupra a ceea ce ne dăunează evoluției noastre și stării noastre de bine. În plus Jupiter se reapropie de opoziția cu Chiron, pe care o va reface, de astă dată în mișcare aparent retrogradă iar Chiron direct, în 23 februarie. Până atunci avem de înțeles, de lucrat cu noi înșine, de prins curajul necesar pentru a ne urma aspirațiile și a ne lăsa călăuziți de inspirația divină în toate acțiunile personale. Ziua de astăzi este o cărămidă importantă în acest proces, ea aduce influența jupiteriană, la nivel subtil, mai ales în cea de-a doua parte a zilei, începând cu ora 12.00, când Luna va intra până mâine în mișcarea de fără direcție. Spun acest lucru deoarece ultimul aspect pe care-l formează este cuadratura crescătoare cu Jupiter, care ne sugerează foarte exact ceea ce avem de învățat, de perfecționat, de înțeles. Evident că toate acestea sunt le nivel personal, doar că tenta este de a ni se dezvolta simțul de observație mai ales la nivel spiritual, de privi dincolo de aparența falsă a unei realități care ni se vinde, de a ne transforma gândirea și a de a accepta și înțelege viziunile.
Tot astăzi, în perioada de Lună fără direcție se formează conjuncția Uranus Vesta, acest aspect îmbină credința cu rațiunea, este de natură a ne dezvolta pe baza credinței concepte noi prin care să putem înțelege cu mai mare ușurință felul în care ne putem eleva spiritual, adică felul prin care să fim proprii stăpâni și să ne concentrăm exclusiv atenția doar pe ceea ce reprezintă evoluție spirituală. Primul pas este acela de a ne elimina din viața noastră frica, mai ales frica de a nu fi acceptați și iubiți așa cum suntem, de a nu ne fi înțelese aspirațiile, de a nu fi priviți ca niște paria. Evident că selecțiile și lecțiile vor veni din zona relațională, dar aici este nevoie de un fel de integrare personală în cele mai potrivite locuri, acesta fiind de fapt procesul dureros, căci presupune și renunțare. Cumva apropierea acestor două corpuri cerești îmi inspiră un fel de luptă pe viață și pe moarte a cărei miză este extrem de importantă și cu implicații nebănuite pentru omenire. Simpla noastră rugăciune, dacă nu mai mult, poate înclina balanța într-o direcție sau alta.
ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER
Dezvoltaţi-vă acea abordare a lucrurilor, printr-un simţ interior al inimii, care vă spune ce este bine şi ce este rău. Nu toate deciziile la care ajungeţi pe cale raţională sunt juste. Intelectul vă joacă multe feste, nu vă lăsaţi păcăliţi.
Aveţi atâtea fenomene în jur pe care, dacă le-aţi simţi prin percepţie intuitivă şi nu prin simţurile omeneşti, aţi descoperi alte dimensiuni ale lumii în care trăiţi.
Intuiţia este mai dezvoltată la femei decât la bărbaţi şi la omul simplu mai mult decât la omul cu multă carte, ce a pierdut deprinderea de a analiza pe această cale fenomenele pe care le studiază. Încercaţi să găsiţi răspuns problemelor care vă frământă prin ambele căi. Comparaţi rezultatele şi veţi vedea că de cele mai multe ori diferă.
Intelectul aduce argumente în timp ce intuiţia ştie fără efort răspunsul. Aveţi răbdare şi veţi regăsi o cale pierdută spre cunoaştere.
Cum să procedaţi? Goliţi-vă mintea de orice fel de gând şi aşteptaţi relaxaţi răspunsul din interiorul vostru. La început va fi mai greu, dar prin perseverenţă veţi reuşi să aveţi în voi înşivă cel mai bun sfetnic. Condiţia reuşitei este puritatea. Numai conştiinţa curată vă poate fi un sfetnic pe calea adevărului.
Nu vă apropiaţi de adevăr numai cu ambiţia de a fi imbatabili, totdeauna scopul în tot ce faceţi trebuie bine precizat şi formulat. Atât timp cât scopul este nobil, aveţi multe şanse de reuşită.
Tanea Cuţov