Mi-am luat o vacanță de la scris de aproape două săptămâni, din mai multe motive. Cel principal este că la fiecare dintre noi se reașează informațiile, și se schimbă, se înnoiesc, și, la această interferență dintre nou și vechi cel mai bine este să stai și să aștepți. Pare că procesul s-a încheiat, la mine cel puțin, în proporție de 90 %. Îmi era dor să scriu așa că am pornit un picuț mai devreme. În acest timp Soarele a trecut în semnul Leului schimbând vibrația, aducând o dorință mai mare de relaxare și odihnă, pe scurt concediu. Pe de altă parte din această poziție Soarele va genera tensiuni care vor aduce numeroase schimbări și evenimente provocatoare, așa că va urma o perioadă fierbinte și delicată.
Din punct de vedere al aspectelor acestei zile, Luna, guvernatoarea, este în trigon cu Soarele, Saturn și Venus și în cuadratură cu Pluton. De aceea ea aduce numeroase posibilități de transformare a unor situații stagnante de ceva vreme, dar și posibile acțiuni stresante dar cu rezultate constructive.
Vesta se află pe grad anaretic în semnul Gemenilor, pregătindu-se să treacă în domiciliul lunar, adică în semnul Racului. De aceea avem de înțeles și asimilat informații importante care ne vor ajuta să ne stabilizăm emoțional și care ne vor determina să facem schimbări importante la nivel spiritual, într-un viitor imediat. Mai mult decât atât ea este în septil cu Mercur, guvernatorul Gemenilor, ceea ce cu siguranță ne sugerează că este necesar să trecem prin acest proces de învățare și dezvoltare la nivel rațional. Este important să primim din exterior sau să adunăm toate informațiile și ideile, să le selecționăm tocmai pentru a putea fi cât mai exacți atunci când luăm decizii.
Această perioadă pe care o trăim acum, este deosebit de interesantă pentru mulţi dintre noi, deoarece ni se deschid posibilităţi de reconectare cu oameni din viaţa noastră sau de deconectare completă de ei. Asta nu este nici bine, nici rău şi aceste relaţii nu sunt judecate nicicum: a venit pur şi simplu timpul să creăm relaţii şi situaţii în care să ne simţim bine. Şi să renunţăm la cele în care nu ne simţim în largul nostru. Decizia de a ne reconecta sau deconecta nu este ceva personal. Este parte din schimbarea vibraţiei noastre energetice şi reprezintă o alegere pe care trebuie să o facem, indiferent că o dorim sau nu. Avem de făcut o alegere între a continua o relaţie, sau de a–i pune capăt, iar decizia ne aparţine în întregime.
ORA PLANETARĂ A LUNII
O stare sufletească negativă este una din cauzele cele mai frecvente ale îmbolnăvirilor şi fiecare poate observa că, din când în când, suferă de aceleaşi boli. Ori, adevăratele maladii care ne afectează sunt de fapt orgoliul, vanitatea, intoleranţa, instabilitatea, teama şi egoismul. Fiecare dintre aceste defecte sfârşesc prin a ne crea neplăceri, un sentiment de conflict şi dizarmonie interioară care, în cele din urmă, se reflectă într-o maladie.
În concluzie, organele nu sunt afectate întâmplător: problemele care se manifestă sunt strâns legate de tulburările spirituale de care suferim. Un proces de vindecare profund şi adevărat este cel care implică vindecarea sufletească: reechilibrându-ne personalitatea vom putea să diminuăm, chiar să eliminăm suferinţele fizice. Când ne simţim cuprinşi de tensiuni şi nelinişti, să avem încredere în sfaturile binefăcătoare ale îngerilor. Dimineaţa, înainte de a fi absorbiţi de vârtejul activităţilor cotidiene şi seara, când oboseala ne copleşeşte şi ne simţim goi, putem să ne adresăm îngerului păzitor şi să-l rugăm să ne ajute să redăm sufletului nostru pacea şi seninătatea. Îngerii pot face multe pentru noi.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 3 LEU
O FEMEIE MATURĂ, ŢINÂND PASUL CU TIMPURILE, ÎŞI TUNDE SCURT PĂRUL
Daca te decizi să adopţi o atitudine la modă, asigură-te că aceasta te face să te simţi bine, că îţi aduce o stare de pace şi împlinire. Altfel, nu merită efortul de a părea altceva decât eşti, şi de a te purta într-o manieră care îţi produce disconfort şi insatisfacţii. Fii tu însuţi, dar dacă nu te simţi bine cu tine însuţi, dacă nu eşti fericit cu ceea ce eşti, înseamnă că te-ai deghizat în mod neinspirat.
GRADUL SABIAN AL LUNII – 9 BERBEC
UN CITITOR ÎN CRISTAL
Cristalul este un simbol al purităţii şi al ordinii şi armoniei din Univers. Acela care ştie să vadă armonia tuturor lucrurilor, păstrând în minte un ideal pur, nealterat de dorinţe meschine, de prejudecăţi limitate, de temeri nejustificate, poate să vadă limpede ceea ce a fost, este şi va fi. Orice om are această capacitate, dar depinde numai de el să şi-o pună în funcţiune la maximum.